Daniel Day-Lewis, preşedinte de onoare al unei platforme online care promovează poezia
https://www.ziarulmetropolis.ro/daniel-day-lewis-presedinte-de-onoare-al-unei-platforme-online-care-promoveaza-poezia/

Actorul Daniel Day-Lewis, considerat o legendă a cinematografiei, a fost numit preşedinte de onoare al Poetry Archive, o platformă online care popularizează în rândul internauţilor poezii citite chiar de autorii lor, potrivit contactmusic.com.

Un articol de Liliana Matei|4 iulie 2015

Daniel Day-Lewis, al cărui tată a fost poetul Cecil Day-Lewis, a primit acest rol onorific la Poetry Archive (poetryarchive.org), după ce fostul preşedinte de onoare al platformei, poetul irlandez Seamus Heaney, laureat al premiului Nobel pentru literatură, a decedat în anul 2013.

„Admir atât de mult ce faceţi cu Poetry Archive şi sunt foarte fericit că m-aţi invitat să mă implic” în acest proiect, a declarat Daniel Day-Lewis, în vârstă de 58 de ani.

Poetul Andrew Motion, cofondator şi director al Poetry Archive, a spus că Seamus Heaney a fost o importantă sursă de inspiraţie pentru această platformă şi pentru a-l succeda a fost căutată o personalitate care s-a distins în diferite sfere artistice, dar şi care are o serioasă conexiune cu poezia. „Daniel este alegerea perfectă pentru noi şi suntem încântaţi că a avut generozitatea să susţină Poetry Archive”, a mai spus Andrew Motion.

Înregistrată ca o organizaţie caritabilă în Marea Britanie, Poetry Archive este o platformă oline gratuită. Poetry Archive cuprinde o colecţie în creştere de înregistrări ale unor poeţi de limbă engleză, care îşi citesc propriile opere, potrivit site-ului poetryarchive.org.

Poetry Archive a fost lansată în 2005 şi a devenit principala platformă online dedicată întregistrărilor unor poezii citite chiar de autorii lor, atragând peste 250.000 de vizitatori ai acestui site în fiecare lună. Deşi este utilizată în special de profesori şi studenţi, platforma atrage şi alţi iubitori ai poeziei de toate vârstele.

Poetry Archive cuprinde înregistrări cu peste 350 de poeţi din toată lumea, atât contemporani, cât şi autori care nu mai sunt în viaţă. Mii de poeme înregistrate sunt totodată disponibile pentru descărcare din magazinul online al Poetry Archive, care a fost lansat în vara anului 2014.

Actorul Daniel Day-Lewis, considerat o legendă a cinematografiei şi care posedă dublă cetăţenie, britanică şi irlandeză, a devenit Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic, în cadrul unei ceremonii care a avut loc anul trecut la Palatul Buckingham din Londra.

Actor sobru, exigent şi care nu apare foarte des pe marile ecrane, Daniel Day-Lewis a intrat în istoria cinematografiei, devenind în anul 2013 primul artist din lume care a câştigat de trei ori premiul Oscar la categoria „cel mai bun în rol principal”, graţie unei interpretări excepţionale în filmul „Lincoln”, regizat de Steven Spielberg.

Actorul britanic a primit celelalte două Oscaruri pentru rolurile din filmele „Piciorul meu stâng/ My Left Foot” (1989) şi „Va curge sânge/ There Will Be Blood” (2007).

28
/03
/14

Luni, 31 martie, de ora 19.00, vă aşteptăm în librăria Humanitas de la Cişmigiu la o întâlnire cu Victor Ieronim Stoichiţă, profesor al Universităţii din Fribourg. În dezbatere, "Efectul Sherlock Holmes.Trei intrigi cinematografice", cel mai recent titlu apărut în seria de autor Victor Ieronim Stoichiţă la editura Humanitas.

28
/03
/14

Editura Allfa iniţiază un proiect nou în cadrul colecţiei sale de literatură Strada Ficţiunii: „Lista lui Alex. Ştefănescu“. Proiectul își propune promovarea scriitorilor români contemporani în galeria de onoare a unei colecții cu o vastă panoplie de autori contemporani, proveniți de pe toate continentele lumii.

27
/03
/14

Astăzi, 27 martie, de la ora 17.00, la Librăria Bastilia din Bucureşti, va avea loc lansarea romanului Apa neagră de Nicolae Stan, apărut recent la Editura Cartea Românească, disponibil şi în ediţie digitală. Invitaţi, alături de autor: Dan Silviu Boerescu şi Nicolae Iliescu.

20
/03
/14

În week-end, în cadrul ediției din această primăvară a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount, organizatorii le propun vizitatorilor o serie de evenimente: de la dezbateri care au ca public-țintă pe iubitorii de literatură, la lansări de carte dedicate celor interesați de cărțile de popularizare.

20
/03
/14

Miercuri, 26 martie, la ora 18.00, la Clubul Ţăranului, va avea loc lansarea volumului Sebastian, ceilalţi şi-un câine, romanul de debut al jurnalistului Mihai Radu - Polirom, „Ego. Proză”. Anul acesta se împlinesc 10 ani de când Editura Polirom a lansat colecţia „Ego. Proză”, coordonată de Lucian Dan Teodorovici.

20
/03
/14

Romancierul japonez Haruki Murakami va publica în luna aprilie un volum de nuvele, prima sa lucrare aparţinând acestui gen literar din ultimii nouă ani. În Japonia şi nu numai, orice carte semnată de Murakami ajunge bestseller.

17
/03
/14

La Godot-Café, pe Blănari, la numărul 14, s-a desfășurat un prânz cu cărți în mijlocul săptămânii. S-au prezentat, în context, colecțiile de primăvară-vară ale editurilor Humanitas și Humanitas Fiction. Printre acestea, Djuvara, Patapievici, Pleșu, Cărtărescu, Kundera, Baricco, Llosa, Sabato, Vonnegut, Anais Nïn sau Ezra Pounde.

06
/03
/14

Considerată drept una dintre cele mai importante lucrări despre istoria gîndirii politice medievale, Cele două corpuri ale regelui de Ernst H. Kantorowicz este cel mai nou titlu apărut în colecţia „Historia” a Editurii Polirom, în traducerea lui Andrei Sălăvăstru, cu o prefaţă semnată de William Chester Jordan şi postfaţă de Alexandru Florin Platon disponibil şi în format electronic.