DE CE MAI STAI CU EL?
https://www.ziarulmetropolis.ro/de-ce-mai-stai-cu-el/

Primul muzeu participativ dedicat pandemiei continuă cu un nou proiect expoziţional. După „Identităţi Fragile” (2021), Muzeul Pandemiei va ilustra drama violenţei domestice (re)simţite individual de către femeile din România. „De ce mai stai cu el!?” se va deschide pentru vizitatori în data de 6 mai, începând cu ora 12.00, la sediul ARCUB, Hanul Gabroveni.

Un articol de Liliana Matei|6 mai 2022

Muzeul este construit în jurul unui concept fluid care a pornit de la o realitate afectivă: big bang-ul epidemiologic care ne-a schimbat vizibil viața.  

Astfel, Muzeul Pandemiei propune un nou proiect care mută accentul de la rutinele și comportamentele modificate sau anulate, la agresiunile sexuale și la violențele fizice sau verbale împotriva femeilor mai ales în perioada 2020-2021, atunci când am trăit mai mult în „bule”.

Urmează să descoperiți o serie de mărturii și descrieri ale unor situații în care femeile au ajuns în poziții de vulnerabilitate în cuplu, devenind victimele și supraviețuitoarele violenței domestice. Echipa noastră a urmărit mai ales felul în care relațiile abuzive reușesc să depășească pereții locuinței personale, ajungând atât la apropiați, cât și la sistemele sociale din jur. Mare parte din mărturiile din expoziție se referă la momente din timpul pandemiei, o perioadă în care spațiul social s-a restrâns dramatic. Pentru victimele violenței domestice, tensiunile și conflictele de acasă au crescut, în vreme ce accesul la sprijinul de orice tip a devenit limitat.” (Echipa Muzeului Pandemiei)

De asemenea, expoziția va da spațiu de exprimare unor artiști și organizații prietene care au documentat și prezentat abuzurile și violențele în familie sau cele din mediile instituționalizate (centrele de plasament din perioada comunistă). Conceptul expoziției este mai valoros odată cu instalația artistei Anamaria Pravicencu și cu proiectele personale marca Muzeul Abandonului, Fragile Society și ANAIS.

Teatrul Apropo este partener principal al proiectului și va contribui cu punerea în scenă a unui text dramaturgic contemporan care are legătură directă cu tema acestui nou proiect al Muzeului Pandemiei.

Website-ul proiectului este www.identitatifragile.com, acolo unde vom avea și o variantă online a expoziției, după 15 mai, așa cum am procedat și cu expoziția de debut.

Expoziția este la ARCUB, Hanul Gabroveni, Strada Lipscani nr. 84-90, sector 3, București.

Program de vizitare și acces: 06 – 15 mai ;  L- D 12.00 – 20.00 / 16 – 31 mai ;   L-D 14.00 – 19.00

                                     01 – 15 iunie ; L-D 12.00 – 20.00 / 16 – 29 iunie ; L-D 14.00 – 19.00 .

Accesul la expoziție se face pe bază de bilete, ce pot fi achiziționate online de pe site-ul ARCUB, bilet.ro sau de la Casa de bilete ARCUB (Str. Lipscani 84-90), deschisă zilnic în intervalul orar 14:00-20:00, cu un cost de 20 lei (preț întreg), respectiv 10 lei (preț redus).

După închiderea programului de vizitare, cu ocazia evenimentului Noaptea Muzeelor ce va avea loc în noaptea de 14 mai, expoziția va avea acces gratuit și va putea fi vizitată până la ora 02 dimineața.

*

„Muzeul Pandemiei. De ce mai stai cu el!?” este un proiect marca Rețeaua Națională a Muzeelor din România, susținut de ARCUB și de Primăria Municipiului București.

28
/05
/15

Într-o zi de 28 mai (1999), după 22 de ani de lucrări de restaurare, capodopera lui Leonardo da Vinci, Cina cea de Taină, era expusă din nou publicului. Vizitatorii au obligația de a privi de departe pânza și nu pot rămâne în faţa tabloului mai mult 15 minute.

26
/05
/15

Academia Motanov organizează în perioada 18 iunie – 13 iulie, la București, un atelier de artă video cu mobilul pentru liceenii din familii cu venituri modeste. Atelierul de artă video este susținut de artistul Regele IONESCU și are două întâlniri pe săptămână, luni și joi de la 11:00 la 12:30, timp de 4 săptămâni.

19
/05
/15

Statui vivante și spectacole stradale din 9 țări vor umple străzile Clujului între 22 și 24 mai, la cea de-a 8-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Experimental Man.In.Fest. Printre invitații de top ai festivalului se numără campionii mondiali ai statuilor vivante, olandezii de la Beeldje Living Statues și fostul campion european al performance-urilor de același fel, Damian McKinnon.

07
/05
/15

În perioada 8-17 mai se desfășoară cea de-a cincea ediție a Zilelor Culturii Japoneze, eveniment organizat de Centrul de Studii Româno-Japoneze ”Angela Hondru” (CSRJ-AH), împreună cu Universitatea Româno-Americană din București, Otaku Festival, Cavaler Aikido Club și HaramichiRO.

05
/05
/15

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" din Bucureşti sărbătoreşte 79 de ani de la înfiinţare printr-o serie de evenimente, între care se numără expoziţii, colocvii, recitaluri folclorice, târguri de meşteri populari, dar şi un Festival al culturii thailandeze.