“De ce nu (mai) avem roman polițist”. Situația romanului politist din România
https://www.ziarulmetropolis.ro/de-ce-nu-mai-avem-roman-politist-situatia-romanului-politist-din-romania/

Situaţia romanului politist din România, prima conferinţă a Departamentului de Studii Literare, din cadrul Universităţii Bucureşti, va avea loc pe data de 6 martie, de la ora 18.00, la Sala de Consiliu a instituţiei amintite. Evenimentul îi va aduce faţă în faţă pe critici şi pe autorii de proză poliţistă.

Un articol de Petre Ivan|2 martie 2017

Conferința va fi susținută de nume importante ale spațiului literar autohton, printre acestea aflându-se Daniela Zeca Buzura, Iulian Baicuș, Paul Cernat, Caius Dobrescu sau George Arion.

Astfel, scriitoarea Daniela Zeca Buzura va vorbi despre „Însoțitorul lui Iisus”, ultimul roman al lui George Arion, Simona Drăgan, lector dr. de la Studii europene, despre Agatha Christie, Oana Purice, absolvent Litere, va ține un discurs despre romanul “Călugarul negru” de Șerban Tomsa, Iulian Băicuș, lector dr., Departamentul de Studii Literare, despre romanul lui George Arion, “Atac in bibliotecă”, Bogdan Hrib, Departmentul de Comunicare, despre marketingul și piața de crime fiction internațională,

Calugarul negru, de Serban Tomsa

Calugarul negru, de Serban Tomsa

Caius Dobrescu, profesor dr. Departamentul de Studii Literare, va vorbi despre Murder mystery și dilemele etice, Catrinel Popa, lector dr., despre romanul mystery thriller “Logofătul de taină”, de Rodica Ojog Brașoveanu, Camelia Adriana Țuglea și Mircea Țuglea, de la Universitatea Ovidius din Constanța, despre traducerea în limb germană a romanului lui George Simenon “Maigret se trompe” / Maigret se înșeală, realizată de către Paul Celan.

La rândul lor, Paul Cernat, Conferențiar dr. Departmentul de Studii Literare, va explica “De ce nu (mai) avem roman polițist”, prozatorul George Arion va vorbi despre cum a descoperit literatura polițistă și autorii care i-au influențat opera, cunoscutul blogger Dragoș C.Butuzea, va prezenta o scurtă opinie despre romanul lui Alex Leo Șerban și influența lui Poe și Pessoa, iar Laura Botușan, absolvent Litere, va vorbi despre “Fata din tren între roman și cinema”.

De asemenea, vor fi citite fragmente de proză polițistă în lectură publică din autori precum: Dănuț Ungureanu, Michael Haulică, Stelian Țurlea, Teodora Matei, Anamaria Ionescu, Petru Berteanu, Silvia Chindea, Eugen Cadaru și Șerban Tomșa.

La colocviu vor fi prezente și câteva edituri cu standuri proprii: Crime Scene Publishing,  Tritonic, Polirom – cu întreaga colecție George Simenon – și Nemira

Foto: Situația romanului politist din România , George Arion,  Daniela Zeca Buzura –  facebook.com/crimescenepress

31
/03
/17

Cea de-a VI-a ediţie a singurului târg de carte SF&Fantasy din ţară, Final Frontier, are loc ]n acest weekend, pe 1 şi 2 aprilie, la Centrul Cultural Casa Artelor din capitală, între orele 11-19. Evenimentul reuneste edituri de literatură science-fiction şi fantasy, cititorii putându-se bucura de reduceri speciale de pret şi titluri noi.

28
/03
/17

Editura Humanitas Fiction îi aşteaptă pe iubitorii de carte miercuri, 29 martie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38), la lansarea volumului "Fata cu fragi" de Lisa Strømme, recent apărut în colecţia Raftul Denisei în traducerea Irinei Bojin, un roman despre tumultoasa poveste de dragoste care a inspirat celebrul tablou Strigătul de Edvard Munch.

28
/03
/17

Ieri, în ultima zi a Salonului Cărţii de la Paris, desfăşurat în perioada 24-27 martie 2017, standul României a fost inclus, pe primul loc în topul celor mai frumoase standuri de la Livre Paris 2017, în clasamentul realizat de site-ul actualitte.com. “Standul României ne captează întotdeauna atenţia. Ambianţa de artă contemporană este dată de oglinzi şi de o instalaţie de neoane, dar luminile sunt atenuate pentru a nu intimida publicul”, a scris actualitte.com.

22
/03
/17

Joi, 23 martie, de la ora 19:00, la Café Verona, Librăria Cărtureşti (str. Arthur Verona, 13-15, sector 1) din Bucureşti, jurnalistul Adrian Georgescu va vorbi despre Exitus, cel mai nou roman al său, apărut recent în colecţia „Ego. Proză” a Editurii Polirom, disponibil în librăriile din ţară şi în format electronic.

14
/03
/17

Teatrul Național București vă invită la conferința susținută de Andrei Pleșu, cu titlul „Veselul Caragiale?”, la Sala Studio, 19 martie 2017, ora 11.00. În urmă cu mai bine de zece ani, Andrei Pleșu susținea prima sa conferință la Naționalul bucureștean, captivând publicul cu un cuceritor discurs Despre inimă.

13
/03
/17

Dragostea transformă lumea în poveste. Cinci întâmplări, citite pe trei voci, de pe audiobook-ul Povești de dragoste la prima vedere, ne deschid apetitul pentru neașteptatele apariții ale iubirii. Editura Humanitas le dă întâlnire iubitorilor de carte cu Mariana Mihuț, Gabriel Liiceanu și Radu Paraschivescu - cei trei cititori de pe audiobook, marți, 14 martie, de la ora 19.00, în librăria Humanitas de la Cișmigiu.

12
/03
/17

Marţi, 14 martie, ora 18.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu va avea loc lansarea volumului „Bătălia lor. Femeile din România în Primul Război Mondial”, de Alin Ciupală, apărut recent la Editura Polirom. Invitaţi alături de autor vor fi Laura Grünberg și Zoltán Rostás, iar moderatorul evenimentului va fi Valentin Protopopescu.

11
/03
/17

Editura Nemira lansează Serile Nautilus – evenimente lunare dedicate iubitorilor de science fiction & fantasy la care participă via skype scriitori publicați în colecția Nautilus. Ana Nicolau, coordonatorul colecției Nautilus, va fi moderatorul evenimentelor.

10
/03
/17

Duminică, 12 martie, la ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bdul Regina Elisabeta nr. 38), va avea loc o întîlnire cu celebrul și îndrăgitul actor Ion Dichiseanu, cu prilejul lansării volumului Adevărul, mai frumos decît legenda, apărut la Editura Polirom, și în ediție digitală.

10
/03
/17

Timp de aproape o jumătate de secol, Jean-Marie Straub şi Danièle Huillet au realizat câteva zeci de filme, cu o cadență de un film pe an, o mare parte adaptări inspirate de arta europeană, abordând teme din literatură, muzică, pictură.

08
/03
/17

Editura Humanitas Fiction vă aşteaptă miercuri, 8 martie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului „Marele Gorsky“ de Vesna Goldsworthy, flamboaianta poveste pereche a romanului-cult al secolului XX, „Marele Gatsby“. Romanul „Marele Gorsky“ a fost nominalizat, în 2015, la Bailey's Women Prize for Fiction şi a fost numit de Financial Times „cea mai frumoasă ficţiune a anului 2015“.

06
/03
/17

Editura Humanitas Fiction vă invită astăzi, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, alături de Tania Radu, Marina Constantinescu, Simona Kessler şi Denisa Comănescu la lansarea romanului „Cel mai frumos loc din lume este chiar aici”, o bijuterie literara scrisă de Care Santos şi Francesc Miralles care emană gândire pozitivă şi poezie.