De la Bulandra se aude Bach în Săptămâna Patimilor!
https://www.ziarulmetropolis.ro/de-la-bulandra-se-aude-bach-in-saptamana-patimilor/

Aşa cum i-a obişnuit pe spectatorii săi de pretutindeni, care se dovedesc a fi din ce în ce mai numeroşi, Teatrul Bulandra continuă difuzarea spectacolelor sale de succes pe pagina oficială de facebook şi pe site-urile www.bulandra.ro, www.smartradio.ro.

Un articol de Liliana Matei|13 aprilie 2020

Întâlnirea cu înălțătoarea muzică a lui J. S. Bach este cât se poate de potrivită într-o săptămână atât de specială precum e cea a Patimilor. Astfel, miercuri, 15 aprilie, ora 19.00, spectatorii Teatrului Bulandra din toată lumea vor putea viziona online producția „The  Bach Files”, cu muzică de Adrian Enescu pe teme de J.S. Bach, regia fiind semnată de Alexandru Darie.

Despre felul cum a pornit acest proiect, regizorul Alexandru Darie povestea: „În general porneşti de la un scenariu, noi am plecat de la muzică. Muzica şi ce face Zoli Toth Project reprezintă personajul central, e ca o privire în oglindă în care totul s-a întors. (…) Muzica trăieşte dramatic. Nici prin cap nu mi-ar fi trecut înainte să aud această muzică că voi face un asemenea spectacol. Spectacolul acesta îşi are modernitatea tocmai pentru că e bazat pe muzică, şi muzica e atemporală.

O muzică de o modernitate sfâșietoare, teme cunoscute ale lui Bach, dar și contrateme, subteme surprinzătoare scoase la lumină din măruntaiele complicatelor partituri ale geniului, superb interpretate live de Zoli Toth Quartet.

O lume când tristă, când explodând de bucurie, plină de viață.”

„Mamouret” de Jean Sarment, regia Dinu Cernescu, încheie vineri, 17 aprilie, ora 19.00, această săptămână atât de specială pentru noi toți și prilejuiește o reîntâlnire cu regretata și iubita actriță Tamara Buciuceanu, care interpretează rolul principal.

„Mamouret” este „o piesă despre dragoste, despre bucuria vieţii, indiferent de vârstă, o piesă blândă. Un spectacol simplu, normal, punând în prim-plan actorii şi povestea piesei”, spunea regizorul Dinu Cernescu. O poveste care te face să râzi și să plângi în același timp.

Se spune că timpului îi rezistă doar lucrurile de valoare și că, de fapt, teatrul este trecător… Teatrul Bulandra a demonstrat o dată în plus, în aceste vremuri grele, că istoria sa persistă iar spectacolele sale au valoare și rămân în memoria spectatorilor prin actori și interpretările lor de excepție.

16
/10
/14

Căzut în capcana eficienţei cu orice preţ, fotbalul nostru a început să moară, puţin câte puţin. La orice colţ de stradă strâmbă se găseşte câte un specialist care te întreabă răstit: „Ce doreşti, spectacol sau eficienţă?”. Aş vrea să răspund nuanţat, cu procente, dar deja răbdarea umanităţii a expirat şi mai avem doar variantele DA sau NU.

15
/10
/14

Miercuri, 15 octombrie, de la ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu îi aşteaptă pe pasionaţii de lectură la lansarea celui mai nou roman al scriitorului britanic James Meek, Invaziile inimii, roman finalist la Costa Novel of the Year Award 2012 şi tradus în peste douăzeci de ţări.

14
/10
/14

Se joacă pe scena Naționalului bucureștean „Butoiul cu pulbere“, de Dejan Dukovski, un faimos macedonean care decupează demența din contemporaneitate (are de unde!) și face din ea piese de teatru de o brutalitate a absurdului cum rar s-au mai făcut.

14
/10
/14

Asociaţia ProDrama și Teatrul Național “I.L.Caragiale” vă invită în datele de 18 și 19 Octombrie 2014, ora 20:00, la ”Ziua în care nu se cumpără nimic” de Kim Atle Hansen, în regia lui Horia Suru, la Sala Mică a Naționalului, un proiect în cadrul Programului 9G la TNB.

14
/10
/14

Unteatru îi invită pe iubitorii de teatru la premiera spectacolului La ţigănci, după Mircea Eliade, în regia tinerilor Andrei și Andreea Grosu. Premiera oficială va avea loc în zilele de 14 și 17 octombrie, de la orele 19.00 și sâmbătă 18 octombrie, de la orele 16.30 și 19.00.