De Niro și Al Pacino, reuniți de Academia de la Hollywood
https://www.ziarulmetropolis.ro/de-niro-si-al-pacino-reuniti-de-academia-de-la-hollywood/

Actorii Robert De Niro şi Al Pacino se vor reuni pentru o proiecţie specială a filmului ‘Heat’ (1995) pe care Academia de la Hollywood o va organiza la 7 septembrie la Teatrul Samuel Goldwyn din Beverly Hills

Un articol de Petre Ivan|25 august 2016

De Niro si Pacino, cuplul antagonic din „Heat”, vor lua parte după vizionarea filmului alături de regizorul peliculei, Michael Mann, la un colocviu moderat de cineastul britanic Christopher Nolan.

„Heat”, filmul care spune povestea duelului implacabil dintre un hoț profesionist (De Niro) și un detectiv din poliția Los Angeles (Pacino), a avut ca provocare reunirea celor doi carismatici actori de la Hollywood.

De Niro si Pacino mai jucaseră împreună în clasicul „The Godfather: Part II’” (1974),  fără însă a avea vreo scenă împreună. Pacino l-a jucat pe Michael Corleone, în timp ce De Niro era tatăl acestuia, Vito Corleone, în scenele narative sau realizate prin ”flashback”.

În ultimul timp s-a speculat că „The Irishman”, un nou film despre mafie, aflat pe agenda lui Martin Scorsese, i-ar putea aduce din nou împreună pe marele ecran pe cei doi mari actori.

Foto: De Niro si Al Pacino – cinemagia

06
/03
/13

Ilinca Goia împlineşte astăzi 44 de ani şi 20 de ani de carieră. Şi în fiecare zi îşi împlineşte visul de a fi pe scenă, chiar dacă joacă în teatrul instituţionalizat, la Teatrul Naţional din Bucureşti, la Teatrul Metropolis sau într-un teatru-cafenea din Centrul Vechi