Despre pseudoștiință și miturile lansate în spațiul public
https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-pseudostiinta-si-miturile-lansate-in-spatiul-public/

„Gradul de încredere în pseudoştiinţă este direct proporţional cu gradul de neîncredere în ştiinţă”. E una dintre afirmaţiile din noua carte a lui Alex Doppelgänger, publicată în colecţia Știinţă a Editurii Humanitas, „Pământul este plat!”.

Un articol de Liliana Matei|21 ianuarie 2020

Cum să ne ferim de capcanele pseudoștiinței. Alex Doppelgänger e unul dintre bloggerii cei mai urmăriți pe teme de știință și autor al altor două cărți de „pop-science”, „Cum se face un Univers?” (2016) și „Atomi și microunde. Cum știm ce știm” (2017), despre astronomie și, respectiv, fizică și chimie. În acest volum sunt prezentate diferențele esențiale dintre metoda științifică și încercările de disimulare ale pseudoștiinței, dar și unele dintre cele mai frecvent întâlnite erori și manipulări de argumentație care ne fac să ne lăsăm păcăliți de informații false și ne conduc uneori înspre teorii ale conspirației. Unele dintre aceste teme care circulă în paralel cu lucruri dovedite fără echivoc prin știință, de pildă faptul că pământul ar fi plat sau campaniile antivaccinare, au devenit de ani buni subiecte de presă și, mai grav, ajung să cântărească mult în deciziile care se iau în privința sănătății copiilor.

Participanții la dezbaterea de joi, 23 ianuarie, ora 19.00, din Librăria Humanitas de la Cișmigiu, care va porni de la volumul „Pământul este plat! Cum să ne ferim de capcanele pseudoștiinței”, au lucruri de spus despre astfel de subiecte care au produs valuri de pseudoștiință, uneori greu de contracarat, în spațiul public. La eveniment vor vorbi, alături de Alex Doppelgänger, Ovidiu Covaciu, care a fondat cel mai mare grup pro-vaccinare de pe internetul românesc, și Cosmin Pojoranu, director de comunicare Funky Citizens. Discuția va fi moderată de Vasile Decu, jurnalist de știință.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, și se face pe baza unei rezervări prin Eventbook, aici: https://eventbook.ro/other/bilete-cum-sa-ne-ferim-de-capcanele-pseudostiintei

Există vaccinuri care provoacă autism? Sunt E-urile din alimente periculoase? Este omul creația unei entități divine, ori rezultatul evoluției, cum spune Darwin? Au ajuns în realitate americanii pe Lună? Pământul e sferic, sau plat?!

Alex Doppelgänger a scris un ghid foarte util care te învață să navighezi în siguranță prin marea de informații de pe internet și să deosebești știința adevărată de pseudoștiință. Autorul îți oferă numeroase exemple pentru cele mai întâlnite erori de logică pe care le faci, ca noi toți, în viața de zi cu zi, ajutându-i astfel pe șarlatani să te înșele. Cartea caută să răspundă la câteva întrebări absolut esențiale pentru cei ispitiți de pseudoștiință: Ce este știința? De ce să avem încredere în ea și în oamenii de știință? Cum ajung aceştia la diverse concluzii privind lumea în care trăim? Care sunt, punct cu punct, diferențele dintre știință și pseudoștiință?

Alex Doppelgänger are un stil simplu, colocvial, agreabil. A reușit să transpună felul specific de exprimare al bloggerului într-o carte. Vorbește pe înțelesul oricui și este superconvingător.

21
/05
/19

Ludmila Uliţkaia, una dintre cele mai apreciate scriitoare ale lumii, o voce inconfundabilă a literaturii ruse contemporane, va vizita din nou România, în perioada 21-23 mai 2019, la invitaţia editurii Humanitas Fiction. Scriitoarea se va întâlni cu publicul bucureştean la evenimentele care vor avea loc  astăzi (marţi), de la ora 18.30, la Institutul Cervantes (bd. Regina Elisabeta nr. 38).

20
/05
/19

Călătorie în timp, „Melmoth” ne invită să ne întoarcem spre tenebrosul gotic. Ne dezvăluie oameni care ar fi putut fi și istorii născute din istoria pe care o descoperim neîncetat, încercăm să o înțelegem. Noi, cititorii, devenim martori și vedem în fața ochilor scene impresionante din istorii atroce, cum ar fi genocidul armean sau Holocaustul.

17
/05
/19

SEROTONINĂ, al șaptelea roman al scriitorului Michel Houellebecq, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Daniel Nicolescu, este disponibil din 15 mai în librăriile din București și din țară. Cartea va fi lansată la Bookfest 2019 sâmbătă, 1 iunie, de la ora 16.30, la standul Editurii Humanitas.

02
/05
/19

Joi, 9 mai, Librăria Humanitas de la Cișmigiu găzduiește un eveniment dedicat Doinei Cornea și volumului „Puterea fragilității”, apărut recent la editura Humanitas, în ediție de colecție, cu un cuvânt înainte de Gabriel Liiceanu. Vă invităm să parcurgeți un fragment!

24
/04
/19

Pierce Brosnan, în rolul lui Robinson Crusoe, în ecranizarea din 1997 a romanului omonim al scriitorului Daniel Defoe, publicat în urmă cu 300 de ani (25 aprilie 1719) și considerat primul roman scris vreodată în limba engleză. Daniel Defoe a murit într-o zi 24 aprilie (1931).

23
/04
/19

Se obișnuiește să se spună ca Miguel de Cervantes (simbolul literaturii spaniole) și William Shakespeare (cel mai mare scriitor al literaturii de limba engleză) au decedat in aceeasi zi, 23 aprilie (1616). Acest lucru este însă imposibil, deoarece, chiar dacă au murit in aceeași dată, în Marea Britanie se utiliza calendarul iulian, în timp ce în Spania se adoptase cel gregorian. O interesantă explicație a acestei frumoase ficțiuni calendaristice găsim pe blogul eseistului, filosofului și publicistului Valeriu Gherghel, http://filosofiatis.blogspot.com.

18
/04
/19

Plasat în Mexic, la sfârșitul anilor '60, „Sălbaticul” lui Guillermo Arriaga este un roman pe viață și pe moarte, în care scriitorul își arată din plin măiestria, în 725 de pagini de literatură la cel mai înalt nivel.

12
/04
/19

El este peste tot... La Verona, unde n-a existat niciodată balconul Julietei la care se strecoară adolescentul Romeo. În Italia pe care, se pare, n-a văzut niciodată, ci doar a închis ochii și și-a închipuit-o.