-->

Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/din-s-u-a-la-bucuresti-dirijorul-radu-paponiu-la-pupitrul-orchestrei-nationale-radio/

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic şi muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) şi director muzical al Orchestrei de Tineret din acelaşi oraş american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaţionale.

Un articol de Petre Ivan|5 februarie 2024

Cu acest prilej, îl veți revedea pe scena Sălii Radio și pe pianistul HORIA MIHAIL, solist al Orchestrelor și Corurilor Radio, care va interpreta Burlesca în re minor pentru pian și orchestră, semnată de compozitorul german RICHARD STRAUSS. Seara se va deschide cu Hore, lucrare creată de compozitorul ADRIAN POP, și se va încheia cu Simfonia a 8-a de DVOŘÁK, partitură dirijată la Praga, la premiera absolută din 2 februarie 1890, de compozitorul însuși.

În calitate de dirijor invitat, RADU PAPONIU a fost apreciat alături de ansambluri ca Orchestra de la Teatro Comunale di Bologna, Filarmonica de Stat Transilvania – Cluj-Napoca, Filarmonica Banatul – Timișoara, Orchestra Filarmonicii din Louisiana, Orchestra Simfonică Rockford, Orchestra Festivalului de Muzică din Colorado, Orchestra Simfonică din Carolina de Nord ș.a.

De asemenea, a colaborat cu Orchestra Simfonică din Dallas, Orchestra Simfonică din St. Louis și Konzerthausorchester Berlin și a asistat dirijori precum Andrey Boreyko, Iván Fischer, Fabio Luisi, Stéphane Denève, Hans Graf, Donald Runnicles, Sir Mark Elder, Cristian Măcelaru, Bernard Labadie și Ludovic Morlot.

Radu Paponiu a absolvit studiile de master în dirijat orchestră la New England Conservatory of Music – Boston, unde a studiat cu Hugh Wolff. Timp de 2 ani consecutiv, a participat la cursurile prestigioasei Academii Americane de Dirijat de la Festivalul de Muzică Aspen, pe baza a două burse ce i-au fost acordate.

Radu Paponiu și-a început studiile muzicale de vioară la vârsta de 7 ani, studiind în particular cu Carmen Runceanu și Ștefan Gheorghiu. Apoi a plecat în S.U.A., la invitația oferită de Perlman Music Program, și a obținut două diplome sub îndrumarea lui Robert Lipsett, la Conservatorul Colburn din Los Angeles. Ca solist și muzician de cameră, a apărut în festivaluri din Europa și America de Nord, colaborând cu artiști precum Itzhak Perlman, Clive Greensmith, Martin Beaver, Merry Peckham și Vivian Hornik Weilerstein.

După 14 ani de studii în România (la Braşov şi la Academia de Muzică din Bucureşti), HORIA MIHAIL a urmat cursurile Universităţii din Illinois – S.U.A. Este solist al Orchestrelor și Corurilor Radio și, de asemenea, protagonist al turneelor anuale Pianul călător, Duelul viorilor (alături de Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru), Flautul de aur (alături de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu) şi Vioara lui George Enescu la sate (alături de Gabriel Croitoru).

După ce a fost timp de trei ani lector universitar la Boston University, Horia Mihail a revenit la Braşov în toamna anului 2002 ca solist al Filarmonicii şi membru al deja cunoscutei formaţii „Romanian Piano Trio” – alături de violonistul Alexandru Tomescu şi violoncelistul Răzvan Suma, alături de care a susţinut concerte de mare succes în ţară şi în străinătate.

Horia Mihail a participat la festivaluri precum Varna Summer International Music Festival, Bucharest Music Film Festival, Festivalul Internaţional „George Enescu”, Festivalul internaţional „Nopţi pianistice” de la Chişinău, Festivalul Internațional de la Ushuaia – Argentina.

În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra. A fost aplaudat și în Danemarca, Germania, Ungaria, Spania, Bulgaria sau Republica Moldova, dar şi în Argentina, Chile, Statele Unite, China, Malaysia sau Japonia.

Împreună cu violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, pianistul Horia Mihail a susținut în decembrie 2016 – cu prilejul Zilei Naționale a României – două recitaluri în două prestigioase săli de concert: la Carnegie Hall (Weill Recital Hall) din New York și la Kennedy Center for the Performing Arts (Family Theater) – Washington D.C.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical. De asemenea, concertul poate fi ascultat LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio, și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial orchestreradio.ro – secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile și în sistem online – pe entertix.ro și myticket.ro – şi în librăriile Cărtureşti.

06
/09
/24

Celebrul violonist Dmitry Sitkovetsky, Președintele Juriului pentru secțiunea de vioară a Concursului Internațional George Enescu, ediția a XIX-a, va susține astăzi, 6 septembrie 2024, ora 19:00, un recital excepțional pe scena Ateneului Român, alături de bine-cunoscutul violoncelist de origine română Valentin Răduțiu și de pianistul Lukas Geniušas.

29
/08
/24

În perioada 3-5 septembrie 2024, Bucureștiul va găzdui cea de-a 9-a ediție a conferinței Mastering the Music Business (MMB), cel mai mare eveniment dedicat industriei muzicale din România. Conferința va avea loc la Hotel Caro și Club Expirat, oferind participanților oportunități inedite de învățare, networking și expunere în fața unor experți internaționali și locali din domeniul muzical.

21
/08
/24

Cea mai mare ediție a Brașov Jazz & Blues Festival a avut loc timp de patru zile, între 15 și 18 august 2024, #PesteTotinBrasov, în nouă locații din oraș și din proximitatea Brașovului, și a adus iubitorilor de muzică bună, atât localnici, cât și turiști, concerte de excepție, ateliere și filme muzicale, proiecții de filme în aer liber și activități pentru copii.

09
/08
/24

Numărătoarea inversă a început! Summer in the City aduce 50 Cent și cei mai buni hip hoperi români pe scena din București!

09
/08
/24

4 zile de festival, peste 30 de concerte, peste 100 de artiști din toată lumea, peste 20 de filme proiectate, totul în 9 locații: Piața Sf. Ioan, Cetățuia Brașovului, Piața Sfatului, Piața Brassai, Parcul Central Nicolae Titulescu, Cartier Coresi, Juno Wine Garden, Deane’s Irish Pub & Grill, Biserica Fortificată din Bod.

08
/08
/24

Balkanik Festival – Home of World Music, recunoscut pentru atmosfera sa unică și spiritul de melting pot cultural, revine la Grădina Uranus în perioada 6-8 septembrie. Evenimentul continuă să fie un punct de întâlnire pentru comunitățile din București și pentru turiștii care vizitează capitala României special pentru acest festival.