-->

Directorul Teatrului Naţional de Operetă va fi distins cu premiul ‘Pro Cultura Hungarica’
https://www.ziarulmetropolis.ro/directorul-teatrului-national-de-opereta-va-fi-distins-cu-premiul-pro-cultura-hungarica/

Directorul general al Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”, Răzvan Ioan Dincă, va primi miercuri premiul „Pro Cultura Hungarica”, un înalt titlu al statului ungar. Potrivit unui comunicat al TNO transmis luni AGERPRES, premiul va fi înmânat de către ambasadorul Fuzes Oszkar, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Ambasada Republicii Ungare la […]

Un articol de Andrada Văsii|6 noiembrie 2012

Directorul general al Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”, Răzvan Ioan Dincă, va primi miercuri premiul „Pro Cultura Hungarica”, un înalt titlu al statului ungar.

Potrivit unui comunicat al TNO transmis luni AGERPRES, premiul va fi înmânat de către ambasadorul Fuzes Oszkar, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Ambasada Republicii Ungare la Bucureşti. Este pentru prima dată când distincţia este acordată unui cetăţean român.

În mod tradiţional, premiul „Pro Cultura Hungarica” se acordă cetăţenilor străini pentru contribuţia lor deosebită în dezvoltarea relaţiilor culturale cu Ungaria şi promovarea în străinătate a valorilor acestei cooperări.

Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” condus de Răzvan Ioan Dincă a îndeplinit un rol important în dezvoltarea relaţiilor culturale româno-ungare prin colaborările sale de succes cu Teatrul de Operetă şi Musical din Budapesta, printre care: spectacolul de musical „Romeo şi Julieta” de Gerard Presgurvic (regia Kerenyi Miklos Gabor – KEROR), reluat de asemenea în varianta bilingvă cu mai multe ocazii (inclusiv cu prilejul încheierii preşedinţiei ungare a Uniunii Europene), spectacolele de operetă „Văduva veselă” de Franz Lehar (regia Attila Beres) şi „Silvia” de Emmerich Kalman (regia Kerenyi Miklos Gabor – KEROR), precum şi iniţierea, în 2008, a primei Uniuni Europene a Teatrelor Muzicale, având drept principale obiective contribuţia la conservarea, dezvoltarea şi promovarea culturii europene şi a tradiţiei sale prin intermediul operetei şi a musicalului.

Răzvan Ioan Dincă a absolvit Academia de Teatru şi Film, Facultatea de Teatru, secţia Regie, în 2001, urmând apoi aceeaşi specializare în cadrul Masteratului (2004-2006) şi Doctoratului, obţinut în 2010.

În activitatea profesională, a fost, pe rând, consultant artistic al Teatrului „George Ciprian” din Buzău (2001 – 2002) şi ulterior director general (2002 – 2006), producător general, manager şi organizator. A fost, de asemenea, directorul şi managerul primelor trei ediţii ale Festivalului Internaţional de Teatru „Gala Noilor Generaţii – Capul de … Regizor”.

Din august 2006, este director general al Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti, iar în 2008 devine director general al Festivalului Internaţional de Artele Spectacolului Muzical „Viaţa e Frumoasă!”.

A regizat mai multe spectacole de teatru în ţară şi în Bucureşti, cele mai recente fiind „Liliacul” de Johann Strauss-fiul, „Paris, mon amour”, spectacol-colaj, „Voievodul ţiganilor” de Johann Strauss-fiul sau „Contesa Maritza” de E. Kalman, toate la Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian”.

În perioada 2010 – 2012, a fost consilier al preşedintelui-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune.

 

Sursa: Agerpres

12
/02
/26

Dragostea – marcată în luna februarie atât prin tradiționalul nostru Dragobete, cât și prin sărbătoarea internațională de Valentine’s Day – va fi celebrată de Big Band-ul Radio România prin concertul „electrizant” intitulat „Love Around the World”. Prezentat joi, 19 februarie 2026 (de la 19.00), evenimentul o va avea ca invitată specială pe Alice Francis (Germania).

11
/02
/26

Pentru prima dată în România, legendarul brand britanic Ministry of Sound aduce pe scenă, în 2026, spectaculosul său concept global: Ministry of Sound Classical. Pe 12 decembrie 2026, începând cu ora 19:00, Romexpo – Pavilionul B se va transforma într-un adevărat templu al muzicii dance, unde energia cluburilor emblematice se va întâlni cu forța unei orchestre simfonice.

10
/02
/26

Într-o serie de evenimente dedicate aniversării a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, Galeriile Artmark propun o întâlnire valoroasă cu opera artistului. În cadrul Licitației de Artă Postbelică și Contemporană stabilită chiar în data de 19 februarie, de Ziua Națională Constantin Brâncuși, se află și o lucrare „de atelier” a celebrului sculptor, cu o proveniență foarte importantă din punct de vedere istoric — colecția Ion Alexandrescu.

10
/02
/26

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS), Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu și Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie (ARPP) derulează un parteneriat prin care își propun să creeze punți între teatru și domeniul sănătății mintale.

10
/02
/26

După un debut care a atras peste 80 de invitați din 12 țări și mai bine de 5 000 de participanți în cele 4 zile de evenimente, NOD - International Literary Rights Festival se pregătește pentru cea de-a doua ediție care va avea loc și anul acesta în ultimul weekend al lunii septembrie, la Brașov.

09
/02
/26

Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții, organizează „Retrospectiva anului editorial românesc 2025”, eveniment online ajuns la a patra ediție.

09
/02
/26

Pianistul italian Giuseppe Guarrera, laureat al mai multor distincții internaționale importante, printre care premiile la concursurile Cleveland – S.U.A. (2024), Rubinstein – Israel (2023) și Montréal – Canada (2017), este invitat special la Sala Radio. Vineri, 13 februarie 2026 (19.00), alături de Orchestra Naţională Radio și sub bagheta apreciatului dirijor John Axelrod, Giuseppe Guarrera va interpreta una dintre cele mai emoționante partituri din repertoriul pianistic: Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră de Ceaikovski.

06
/02
/26

În perioada 10–23 februarie 2026, Institutul Cultural Român organizează la sediu o amplă expoziție de sculptură realizată în cadrul ediției a VI-a a „Lunii Brâncuși”, proiect inițiat și coordonat de Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala de Sculptură București. Vernisajul expoziției va avea loc marți, 10 februarie, ora 18.00. Intrarea este liberă.

06
/02
/26

Teatrul Grivița 53 își continuă parcursul artistic și inaugurează Sala Studio, cu premiera “Fade to Grey”, după ce, în luna decembrie a anului trecut, a inaugurat sala mare, cu spectacolul “5+3=9”. Fade to Grey deschide a doua scenă a Teatrului Grivița 53 și totodată programul “Rezidențe internaționale”.

05
/02
/26

Noul lungmetraj semnat de regizorul român Tudor Giurgiu, 3 zile în septembrie, a avut premiera mondială marți, 3 februarie 2026, în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam (IFFR), unul dintre cele mai importante festivaluri de film din Europa. Titlul a fost selectat în secțiunea Limelight, dedicată autorilor consacrați și celor mai recente producții ale acestora.

05
/02
/26

Miercuri, 11 februarie 2026, ora 19.00, aveți ocazia de a-l aplauda la Sala Radio pe cunoscutul violonist francez David Grimal, care, alături de Orchestra de Cameră Radio, propune publicului un program atractiv. Seara se va deschide cu Mica simfonie pentru suflători semnată de Charles Gounod, o lucrare de o eleganță rafinată și una dintre cele mai importante creații din repertoriul romantic francez pentru ansamblu de suflători.

04
/02
/26

În cadrul seriei de evenimente derulate sub egida „Calendarului internațional al artelor”, Institutul Cultural Român organizează luni, 9 februarie, de la ora 18:00, la sediul său din Aleea Alexandru nr. 38, o dezbatere dedicată filmului independent românesc, pornind de la un studiu de caz: comedia 3 zile în septembrie, cel mai recent lungmetraj al regizorului Tudor Giurgiu, care a avut premiera mondială marți, 3 februarie, la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam (IFFR), cu sprijinul ICR.