-->

Directorul Teatrului Naţional de Operetă va fi distins cu premiul ‘Pro Cultura Hungarica’
https://www.ziarulmetropolis.ro/directorul-teatrului-national-de-opereta-va-fi-distins-cu-premiul-pro-cultura-hungarica/

Directorul general al Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”, Răzvan Ioan Dincă, va primi miercuri premiul „Pro Cultura Hungarica”, un înalt titlu al statului ungar. Potrivit unui comunicat al TNO transmis luni AGERPRES, premiul va fi înmânat de către ambasadorul Fuzes Oszkar, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Ambasada Republicii Ungare la […]

Un articol de Andrada Văsii|6 noiembrie 2012

Directorul general al Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”, Răzvan Ioan Dincă, va primi miercuri premiul „Pro Cultura Hungarica”, un înalt titlu al statului ungar.

Potrivit unui comunicat al TNO transmis luni AGERPRES, premiul va fi înmânat de către ambasadorul Fuzes Oszkar, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Ambasada Republicii Ungare la Bucureşti. Este pentru prima dată când distincţia este acordată unui cetăţean român.

În mod tradiţional, premiul „Pro Cultura Hungarica” se acordă cetăţenilor străini pentru contribuţia lor deosebită în dezvoltarea relaţiilor culturale cu Ungaria şi promovarea în străinătate a valorilor acestei cooperări.

Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” condus de Răzvan Ioan Dincă a îndeplinit un rol important în dezvoltarea relaţiilor culturale româno-ungare prin colaborările sale de succes cu Teatrul de Operetă şi Musical din Budapesta, printre care: spectacolul de musical „Romeo şi Julieta” de Gerard Presgurvic (regia Kerenyi Miklos Gabor – KEROR), reluat de asemenea în varianta bilingvă cu mai multe ocazii (inclusiv cu prilejul încheierii preşedinţiei ungare a Uniunii Europene), spectacolele de operetă „Văduva veselă” de Franz Lehar (regia Attila Beres) şi „Silvia” de Emmerich Kalman (regia Kerenyi Miklos Gabor – KEROR), precum şi iniţierea, în 2008, a primei Uniuni Europene a Teatrelor Muzicale, având drept principale obiective contribuţia la conservarea, dezvoltarea şi promovarea culturii europene şi a tradiţiei sale prin intermediul operetei şi a musicalului.

Răzvan Ioan Dincă a absolvit Academia de Teatru şi Film, Facultatea de Teatru, secţia Regie, în 2001, urmând apoi aceeaşi specializare în cadrul Masteratului (2004-2006) şi Doctoratului, obţinut în 2010.

În activitatea profesională, a fost, pe rând, consultant artistic al Teatrului „George Ciprian” din Buzău (2001 – 2002) şi ulterior director general (2002 – 2006), producător general, manager şi organizator. A fost, de asemenea, directorul şi managerul primelor trei ediţii ale Festivalului Internaţional de Teatru „Gala Noilor Generaţii – Capul de … Regizor”.

Din august 2006, este director general al Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti, iar în 2008 devine director general al Festivalului Internaţional de Artele Spectacolului Muzical „Viaţa e Frumoasă!”.

A regizat mai multe spectacole de teatru în ţară şi în Bucureşti, cele mai recente fiind „Liliacul” de Johann Strauss-fiul, „Paris, mon amour”, spectacol-colaj, „Voievodul ţiganilor” de Johann Strauss-fiul sau „Contesa Maritza” de E. Kalman, toate la Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian”.

În perioada 2010 – 2012, a fost consilier al preşedintelui-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune.

 

Sursa: Agerpres

02
/09
/25

La început de toamnă, Cinema sub clar de lună transformă terasa Promenada Mall într-un cinematograf în aer liber. Între 11 septembrie și 16 octombrie, publicul cinefil va putea participa la o serie de proiecții speciale, cu intrare liberă, organizate în parteneriat cu Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF).

28
/08
/25

Nu mai puțin de treisprezece scurtmetraje românești au fost selectate în Competiția Națională a celei de-a cincisprezecea ediții a Festivalului Internațional de Film Experimental București (BIEFF), care se va desfășura între 22 și 28 septembrie la Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Eforie și Cinema Union sub tema „Common Ground”/ „Teren Comun”.

28
/08
/25

Începând de azi, timp de patru zile, Teatrul de Stat Constanța devine scena unde viitorul teatrului românesc pulsează în pașii curajoși ai tinerei generații. Gala Tânărului Actor – HOP, program de tradiție al UNITER inițiat de Ion Caramitru, a ajuns la ediția cu numărul 28 și dă startul competiției care transformă poveștile antice în manifest artistic contemporan, sub genericul „Povești vechi, atitudini noi!”.