Cred că nu am văzut actori îmbătrâniţi vreodată, fiindcă oamenii care fac meseria asta rămân veşnic tineri şi ne dau curaj nouă, celor fricoşi de înaintarea în viaţă.
Un articol de Judy Florescu|28 mai 2014
Seara la Godot Cafe, ultima comandă, cel din urmă gong și lumina piere învăluind sala în tăcere. Un spectator întârziat intră ca vântul pe ușile cafe-teatrului, era Marius Manole, eternul actor grăbit, cu rucsacul în spate și cu vocea lui răsunătoare ne salută: „Bună ziua!“
Spectatorii îi răspund – „Bună ziua!“
„«Bună ziua» e un frumos text scris de Geo Bogza“, spune actorul. Comunicarea dintre actor și spectatori a fost stabilită. Urmează cea mai așteptată prezență din spectacol, „Doamna fără nimeni“, iar după cortină apare însăși Rodica Mandache, mai strălucitoare ca oricând. Dialogul generațiilor se înfiripă natural și ne poartă pe meleaguri de basm.
Nu aș numi spectacolul creat de Diana Mihailopol un colaj de texte, ci mai degrabă un colaj de stări fără să fie încătușate în personaje. Pe scenă apar actorii care ne împărtășesc povești reale despre condiția artistului din vremuri străvechi, până în zilele noastre.
Sunt istorisiri abundente în emoții nuanțate de melodii ce invadează și răscolesc sufletul. Cred că muzica constituie unul dintre factorii determinanți ai complexității unui spectacol, iar prin complexitate mă refer la profunzimea pe care o accesează în spectator o împletire perfectă între cuvânt, muzică și fior.
Nu ai cum să știi ce simt artiștii acolo pe scenă, ei sunt maeștrii în gestionarea propriilor emoții, dar îi vezi cât de mult pot exprima, fiecare expresie a lor poate face parte dintr-un film al cărui sfârșit nu vine niciodată.
Preafermecătoarea doamnă Rodica Mandache nu numai că ne arată lumi întregi pe scena goală, neagră și sumbră a singurătății, dar ne conduce prin glasul ei gentil și suav prin etape ale fascinației meseriei de actor – cum este tratată bătrânețea, cum este vindecată frica de eșec, câte emoții apar între actor, rol și public, bogățiile sufletești pe care și le însușeste un actor practicând neîncetat meseria sa și purificarea de care are parte spectatorul la fiecare întâlnire cu actorul.
Actorii nu vor muri niciodată. Ei reprezintă armonia universului.
Un spectacol aparte, Doamna fără nimeni nu se aseamănă cu nici un alt proiect artistic prezent în calendarul cafe-teatrului din strada Blănari nr 14, și, după cum afirma și creatoarea sa, regizoarea Diana Mihailopol, chiar avem nevoie de poezie pe scenă, fiindcă în ultimii ani, aceasta lipsește cu desăvârșire. Iar teatrul înseamnă desăvârșire, nu irosire a mijloacelor artistice într-un ceas.
Foto: Mihaela Petre
