„Doctor Strange” vrăjeşte box-office-ul şi obţine încasări record în România
https://www.ziarulmetropolis.ro/doctor-strange-vrajeste-box-office-ul-si-obtine-incasari-record-in-romania/

În primele zile de la lansare, „DOCTOR STRANGE” a înregistrat în România încasări record de peste 500.000 de dolari americani, aducând pe marile ecrane cel mai nou super-erou din Universul Cinematografic Marvel.

Un articol de Petre Ivan|11 noiembrie 2016

Filmul reprezintă o nouă victorie pentru Marvel, „Doctor Strange” având un succes remarcabil în primul weekend de la lansare, în America de Nord, cu încasări de aproape 85 de milioane de dolari. Conform HollywoodReporter.com, producţia cu Benedict Cumberbatch în rol principal a avut rezultate impresionante şi pe plan internaţional, obţinând peste 240 de milioane de dolari americani în două săptămâni şi ajungând, astfel, la încasări de 325 de milioane de dolari americani la nivel mondial, în 13 zile de la lansare.

„Acum chiar trăim în epoca de aur a filmelor inspirate din benzi desenate. Iar Marvel stabileşte noi standarde cu fiecare nou film, având legături strânse cu actori de top, aşa că mult noroc tuturor celorlalţi”, a declarat Jeff Bock, analist de box office, pentru Variety.com.

Tot pe Variety.com, Greg Foster, CEO al Imax Entertainment, spune că „Marvel găseşte umorul în fiecare poveste, găseşte acţiunea şi creativitatea, umanitatea, iar acest lucru nu este uşor de realizat”.

Filmul „Doctor Strange” este distribuit de Forum Film România şi este disponibil în cinematografe din 3 noiembrie 2016, în format 3D, IMAX 3D, 4DX 3D şi Dolby Atmos.

O experienţă mistică

La întrebarea la ce să se aştepte publicul de la filmul „Doctor Strange”, Benedict Cumberbatch – cel care îi dă viaţă doctorului – răspunde: „Filmul e plin de acţiune reală, de dramă, de comedie. În plus, abundă în aventuri fantastice la care Marvel se pricepe atât de bine. Însă bogăţia universului în care au loc aventurile nu a fost niciodată mai plină, aşa că filmul este o călătorie cinematografică unică.”

Rachel McAdams, cea care joacă rolul protagonistei, adaugă: „E un univers paralel în care e posibilă călătoria în timp, iar asta presupune accesarea unei noi părţi a creierului, ceea ce arată că suntem dispuşi să ne depăşim limitele. Cred că asta e cu adevărat uimitor.”

Iar regizorul completează că filmul este bizar, ambiţios, sălbatic şi, într-un anumit fel, extrem. „E plin de lucruri pe care nu le-aţi mai văzut până acum. Fiecare obiect de decor arată asta şi e ales pentru a da publicului vizualuri originale şi pline de adrenalină”, mai spune Scott Derrickson.

15
/04
/13

Scurtmetrajul „Și viii plâng”/ „Os Vivos Tambem Choram” / „The Living Cry Too”, regizat de Basil da Cunha a fost desemnat marele câștigător al celei de-a șaptea ediții a Festivalului Internațional de Film NexT.

05
/04
/13

„O bucată mărunţită de viaţă“, astfel descria „The Hollywood Reporter“ drama regizată de Radu Muntean, „Marţi, după Crăciun“, care va fi difuzată în premieră de Pro Cinema sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 22.00, la „CineTePrinde“, emisiune prezentată de Cristian Tudor Popescu.

04
/04
/13

După un adevărat tur de forță al echipei „Poziția copilului“ în România, un turneu care a numărat peste 20 de orașe și 35 de săli de cinema, cel de-al treilea lungmetraj al regizorului Călin Peter Netzer participă în calitate de invitat de onoare la unele dintre cele mai prestigioase festivaluri internaționale.