Documentar transmis de către Opera Națională București cu ocazia Zilei Internaționale a Dansului
https://www.ziarulmetropolis.ro/documentar-transmis-de-catre-opera-nationala-bucuresti-cu-ocazia-zilei-internationale-a-dansului/

Opera Naţională Bucureşti în parteneriat cu DS Projects Lab prezintă Moşteniri Coregrafice: Începuturi, un documentar dedicat explorării evoluţiei artei coregrafice româneşti la începuturile ei, cu ocazia Zilei Internaţionale a Dansului.

Un articol de Petre Ivan|22 aprilie 2021

Documentarul va fi transmis în regim online gratuit joi, 29 aprilie, începând cu ora 19:00, pe pagina de Facebook a Operei Naționale București, în link-ul https://www.facebook.com/operanb.ro

Documentarul urmărește progresiv evoluţia dansului scenic, încă de la debutul acestei forme artistice la noi, în anii 1900, în perioada celor două războaie mondiale, cu accente savuroase despre romantica și tumultoasa perioadă interbelică, dar și în momentul instaurării comunismului.

Producția are o misiune foarte importantă, aceea de a contribui la sporirea interesului pentru cunoașterea memoriei dansului și a identității noastre artistice.

În interviuri video și audio, personalități marcante ale dansului, martori ai unei epoci unice, documentează demersul artistic al fiecărui coregraf care a făcut istorie, localizat în timp și spațiu, precum și integrarea acestuia în contextul complex ale vremii, punând astfel în valoare diverse momente esențiale pentru dezvoltarea dansului românesc.

Cei care au contribuit la recrearea unei lumi apuse, prin acest produs cultural atât de necesar pentru moștenirea culturală din domeniul dansului, sunt Ileana Iliescu, Liana Tugearu, Ioan Tugearu, Vava Ştefănescu, Cristina Hamel și Cora Benador. Acești colaboratori de seamă ai celor care au conturat dansul românesc la începutul secolului XX au lăsat mărturie viitorului cuvinte prețioase despre cine au fost și ce au construit Anton Romanowski, Floria Capsali, Elena Penescu-Liciu și Mitiță Dumitrescu.

Moșteniri coregrafice este un proiect unic și original în domeniul artei dansului, care valorificǎ printr-o abordare proaspǎtǎ memoria colectivă a acestei arte, aflată sub forma arhivelor și a documentelor scrise, apelând la noile tehnologii și tehnici de dramaturgie. Acesta va avea o abordare serială, cu o dezvoltare progresivă, prin crearea unei serii de episoade ce se doreşte a fi lansată în viitorul apropiat care să acopere întreaga perioadă a evoluţiei dansului, din 1900 până la momentul prezent.

Documentarul a câștigat în 2020 premiul special pentru cel mai bun Film Istoric de Dans în cadrul Divulge Dancer’s Film Festival (DF2), Hollywood, California.

Ziua de 29 aprilie a fost instituită drept Ziua Internaţională a Dansului în anul 1982, la iniţiativa Consiliului Internaţional al Dansului, organizaţie din cadrul UNESCO. În acest fel este celebrat atât dansul ca formă de artă, cât şi fondatorul baletului modern, Jean Georges Noverre, născut la 29 aprilie 1727. Dansul este considerat o formă universală de expresie artistică, ce depăşeşte frontierele politice, culturale şi etnice.

Documentar realizat cu sprijinul: Cinema Muzeul Țăranului Român, MNAC – Muzeul Național de Artă Contemporană al României, Liceul de Coregrafie ,,Floria Capsali”, Cărturești Verona.

Proiect cultural finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

09
/08
/14

Festivalul Intercultural de Tradiţie Maramureşeană „Drumul lung spre Cimitirul Vesel” se va desfășura în perioada 12 – 16 august la Săpânţa. Ediţia de anul acesta include concerte de muzică tradiţională şi simfonică, ateliere de meşteşugărit, degustări de produse locale şi vizite în casele meşterilor din Ţara Maramureşului.

07
/08
/14

Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée de anul acesta a prilejuit un maraton liric de aproape şase ore la care au conlucrat zeci de participanţi. Festivalul din acest an a onorat memoria Haricleei Darclée la 75 de ani de la trecerea sa în eternitate.

07
/08
/14

Roots Revival Romania aprinde spiritul Mariei în noi culori, cu un turneu de muzică improvizată în zece orașe, între 23 septembrie și 12 octombrie. Proiectul muzical reunește artiști din șapte țări într-un melanj unic de culturi și interpretări, inspirat de Maria Tănase.

07
/08
/14

Cele mai frumoase concerte ale toamnei sunt gratuite la Concursul Enescu: publicul va putea asculta peste 230 de candidați din 36 de colțuri ale lumii, în cadrul a 40 de concerte și recitaluri cu intrare liberă. Procedura de înscriere a fost făcută publică pe site-ul Festivalului și Concursului.

07
/08
/14

În cadrul Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL (12 – 17 august, București), vor avea loc concerte care vor preceda proiecțiile de la Verde Stop Arena în fiecare seară, începând cu ora 20.00. Accesul se face zilnic de la ora 17.30, iar intrarea este liberă.

05
/08
/14

Opera Comică pentru Copii are un nou director: Felicia Filip. Desemnată manager în urma câștigării concursului organizat de Primăria Municipiului București, soprana de renume mondial va ocupa acest post până la finalul anului 2017.

04
/08
/14

Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio propune, pe 21 şi 26 septembrie, două întâlniri de înaltă clasă cu Orchestra Naţională Radio, gazda celei de a doua ediţii a singurului festival al ansamblurilor simfonice radio din Europa. Orchestra Radiodifuziunii Române va concerta acasă, pe scena Sălii Radio, în compania unor dirijori şi solişti de cel mai înalt nivel artistic.