Două degete
https://www.ziarulmetropolis.ro/doua-degete/

Se joacă la Teatrul Metropolis spectacolul „Zece pentru New York” (piesă scrisă şi regizată de Lia Bugnar).

Un articol de Andrei Crăciun|14 aprilie 2017

„Zece pentru New York” este o întâlnire cu totul specială. Să nu vă gândiți că las și eu aici un clișeu, ca să umplu câteva rânduri, nu e o vorbă-n vânt, chiar este o întâlnire cu totul specială. Iar pentru ca acest spectacol să-și împlinească menirea trebuie să țineți seama de condițiile în care a venit pe lume.

Zece” a apărut dintr-o idee generoasă, la un ceas aniversar, când Teatrul Metropolis tocmai sărbătorea zece ani (la mulți ani, Teatrule!). Și ce ar fi dacă, la împlinirea acestui deceniu, un juriu format din actori consacrați ar selecta zece actori tineri și foarte tineri (toți până în treizeci de ani) și le-ar oferi șansa unui spectacol în care să strălucească? Și uite că așa a fost. S-au ales și s-au făcut unsprezece, iar Lia Bugnar a scris o piesă pentru ei. Apoi a regizat-o, ba chiar a ajuns să și joace în ea.

Când am fost eu la „Zece”, distribuția a fost următoarea: Otta – Alexandra Apetrei, Răpitorul – Alex Nagy, Robert – Alexandru Sinca, Peti – Ana Maria Bercu, Inga – Aurora Păunescu, Ana – Ilona Brezoianu, Tavi – Ionuț Niculae, Fefe – Lavinia Pele, Zora – Letiția Vlădescu, Mama – Lia Bugnar, Paul – Matei Arvunescu, Mihu – Ștefan Pavel. Asta am văzut, asta povestesc.

În primul rând, am văzut că regizorul nu și-a făcut singur distribuția. Un spectacol se salvează, de cele mai multe ori, din distribuție. Aici, Lia Bugnar a lucrat cu actori aleși de altcineva. Foarte interesant exercițiu. Consider că toți s-au descurcat admirabil.

În al doilea rând, am văzut că, deși toți actorii sunt tineri, unii sunt mult mai tineri decât alții, au mai puține spectacole în bagajul de inimă. Ceea ce se simte, se vede, și nu e un capăt de drum – dimpotrivă, e un început. Pentru ei, mai ales, spectacolul acesta este foarte important.

NY3În al treilea rând, am văzut actori supuși unei probe foarte dure: Lia i-a pus pe tinerii actori să joace pe viață și pe moarte (e o metaforă, totuși, nici măcar în corpul spectacolului nu sunt uciși – doar sunt împușcați din când în când; sunt împușcați în două degete, ca preț pentru că n-au fost suficient de buni, e mai complicat și nu aș vrea să fiu dintre aceia care spun chiar totul despre desfășurarea acțiunii).

În al patrulea rând, deși nu cred în ierarhii, am văzut totuși trei actori care sunt vârfuri ale acestei generații următoare, și nu e drept să-i tac. Alex Nagy (care este atins bine de tot de har), Letiția Vlădescu (are toată cariera înainte, nu i-a obosit talentul, e minunată), Ilona Brezoianu (de la care mă așteptam din clipă-n clipă să scape un „sunt un pescăruș, boss”, dar n-a scăpat; ea are geniu comic, iar publicul o iubește).

În al cincilea rând, acest spectacol nu are, însă, actori-locomotivă, care să îl tragă decisiv înainte. Este un admirabil efort comun, care presupune camaraderie, colegialitate, bune intenții. Probabil că, mai mult decât să joace pe scena mare de la Metropolis, acești tineri asta au învățat în ultimele luni: să-și fie alături. Mi se pare o lecție mai importantă decât însuși teatrul.

În al șaselea rând, niciunul dintre cei de pe scenă n-a jucat slab (Alexandra Apetrei e un nume pe care îl voi urmări; pe Alexandru Sinca nu-l știam, dar de acum îl voi ști; pe Ana Maria Bercu am văzut-o cândva la Gala HOP, așa că ea a fost o confirmare; pe Aurora Păunescu vreau să o revăd cât mai des; pe Ionuț Niculae, supranumit pe bună dreptate Jean, îl bănuiesc, și nu de ieri, de un mare potențial în comedie; pe Lavinia Pele acum o descopăr, și ea e o surpriză plăcută; pe Matei Arvunescu îl suspectez că poate mult mai mult, iar Ștefan Pavel se apropie deja de maturitatea artei sale). Au fost serioși la modul grozav, chiar dacă spectacolul (piesa fiind scrisă de Lia Bugnar) trece cu o viteză amețitoare de la comic la tragic. Am râs în hohote și am sfârșit, ca după orice întâlnire bugnaresciană, cu câteva întrebări deghizate în lacrimi.

În al șaptelea rând, „Zece pentru New York” are o scenografie (semnată de Mădălina Marinescu) simplă, dar impecabilă. E exact așa cum trebuie să fie.

În al optulea rând, Lia Bugnar își râde, pe bună dreptate, de criticii de teatru care n-au acces la umor și unde se uită văd șușă și talmeș-balmeș.

În al nouălea rând, Lia Bugnar se joacă bine și cu clasicii, îi strecoară pe alde Cehov și Shakespeare în spectacol de n-ai treabă, ba chiar ne lasă pentru totdeauna o idee greu de combătut (și o redau în spiritul, nu în litera ei): existența pieselor lui Shakespeare este o dovadă suficientă a existenței lui Dumnezeu.

În al zecelea rând, Lia Bugnar însăși caută prin jocul său să-și pună în valoare partenerii de pe scenă. Spectacolele dumisale spun ceva despre calitățile sale de artist, dar această deschidere spre ceilalți spune ceva, încă mai important, despre calitățile sale de om întreg la cap și la inimă.

Îmi scot, din nou, pălăria.

NY2



25
/09
/12

Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est 2012, care se va desfăşura între 5 şi 14 octombrie, în Bucureşti, reuneşte 312 scurtmetraje, 23 de lungmetraje, evenimente speciale, precum Animash şi „The Night of the Animated Bad Taste”, şi celebrităţi ca Daniel McCoy, de la studioul Pixar. Punctele de atracţie ale celei de-a şaptea ediţii a […]

25
/09
/12

La 25 septembrie 1872 a fost inaugurată Gara de Nord din Bucureşti şi s-a deschis prima linie ferată Bucureşti-Ploieşti.   1599    – S-a născut arhitectul Francesco Castelli Borromini, reprezentant al barocului italian (Biserica San Carlino alle Quattro Fontane din Roma)  (m. 1667). 1613    – S-a născut Claude Perrault, medic, arhitect şi teoretician francez, de orientare […]

25
/09
/12

O expoziţie cu titlul „Eseuri cromatice”, semnată de pictoriţa Luminiţa Gliga, va putea fi vizitată până la sfârşitul lunii octombrie la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” din Bucureşti, informează instituţia gazdă. Absolventă, în 2002, a Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, Facultatea de Arte Plastice, secţia Pictură, la clasa prof. Sorin Ilfoveanu, Luminiţa Gliga […]

24
/09
/12

Aleea Celebrităţilor a fost inaugurată, luni, pe esplanada din municipiul Târgu-Jiu, prima stea fiind dedicată sculptorului gorjean Constantin Brâncuşi. Inaugurarea Aleii Celebrităţilor a avut loc în prezenţa autorităţilor locale şi judeţene, a oamenilor de cultură din judeţ, dar şi în prezenţa Soranei Georgescu-Gorjan, fiica inginerului care a colaborat cu sculptorul Constantin Brâncuşi pentru ridicarea Coloanei […]

24
/09
/12

Filarmonica „George Enescu” din Bucureşti va organiza, în zilele de 4 şi 5 octombrie, două concerte extraordinare, cu ocazia împlinirii a 125 de ani de la naşterea dirijorului George Georgescu (12 septembrie 1887 – 1 septembrie 1964). Potrivit unui comunicat transmis luni de Institutul Cultural Român (ICR), partener al proiectului, alături de TVR, cele două […]

24
/09
/12

Institutul Cultural Român (ICR) a anunţat, luni, că urmează să înfiinţeze noi filiale ICR în patru mari oraşe din România: Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara şi Craiova. Decizia ICR face parte din „efortul de a face activitatea Institutului Cultural Român cât mai accesibilă celor interesaţi din întreaga ţară”. Cele patru noi filiale ale ICR vor fi deschise […]

24
/09
/12

Actorul Horaţiu Mălăele va fi distins cu premiul de excelenţă al Festivalului Internaţional de Film „Comedy Cluj”, care va avea loc în perioada 12-21 octombrie la Cluj-Napoca.   Conform unui comunicat de presă transmis, luni, de organizatorii Comedy Cluj, actorul Horaţiu Malaele va fi distins cu premiul de excelenţă al festivalului, ceremonia urmând să aibă […]

24
/09
/12

Pentru al doilea an consecutiv, agenţia britanică Ladbrokes îl situează pe scriitorul român Mircea Cărtărescu printre favoriţii Premiului Nobel pentru Literatură. Academia Suedeză nu a stabilit ziua în care se va da publicităţii numele câştigătorului, dar se crede că anunţul va fi făcut, conform obiceiului, în luna octombrie. Cărtărescu este plasat pe locul al 23-lea […]

24
/09
/12

Miniseria TV „Hatfields & McCoys”, produsă de postul History Channel în colaborare cu Castel Film şi realizată în România, a câştigat două premii, pentru cel mai bun actor în rol principal (Kevin Costner), respectiv secundar (Tom Berenger), la gala Primetime Emmy Awards 2012. Duminică seară au fost decernate premiile Emmy „artistice”, la gala Primetime Emmy […]

24
/09
/12

La 24 septembrie 1896 s-a născut scriitorul Francis Scott Fitzgerald (“Marele Gatsby”, “Blândeţea nopţii”) (m. 21 decembrie 1940). 1541    – A încetat din viaţă  Paracelsus (Theophrastus Bombastus von Hohenheim), alchimist, medic şi filosof, una dintre cele mai pitoreşti figuri ale Renaşterii, precursor al iatrochimiei prin folosirea, în tratamentul bolilor, a unor medicamente realizate prin sinteză […]

21
/09
/12

Cel mai recent volum al scriitorului Salman Rushdie, „Joseph Anton. Memorii”, apărut în limba română în colecţia „Biblioteca Polirom”, va fi lansat oficial marţi, la Bucureşti. Cartea „Joseph Anton. Memorii” va fi lansată în cadrul unui eveniment organizat marţi, de la ora 19.00, la Librăria Adevărul din strada Doamnei, numărul 27-29 , potrivit unui comunicat […]

21
/09
/12

Teatrul Naţional din Bucureşti (TNB) anunţă premiera spectacolului „Scrisoarea”, după „O scrisoare pierdută”, de I. L. Caragiale, într-o citire personală, marca Horaţiu Mălăele, informează un comunicat transmis, vineri, de TNB. Această montare este prima premieră a stagiunii 2012-2013 şi face parte din integrala dedicată marelui dramaturg pe care Teatrul Naţional o susţine în cadrul Anului […]

21
/09
/12

Adrian Popovici, Dinu Lazăr şi Ilie Virgil Pascal vor face parte din juriul internaţional al celei de-a opta ediţii a Romania International Film Festival (Ro-IFF), care are loc între 27 septembrie şi 7 octombrie în Bucureşti. Festivalul, care se va desfăşura la Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române, Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi […]

21
/09
/12

Două expoziţii de fotografii numite ‘Biserici care plâng, biserici care vor surâde – schimbarea la faţă a bisericilor de lemn din Gheghie şi Hotar’ şi ‘Târgul meşterilor populari – retrospectivă după 19 ediţii’ au fost vernisate vineri, în holul mare al Bibliotecii Judeţene ‘Gheorghe Şincai’ din Oradea, cu ocazia ‘Zilelor Europene ale Patrimoniului’, ediţia a […]

21
/09
/12

Stagiunea 2012-2013 a Teatrului ‘Jean Bart’ din Tulcea va începe duminică, la ora 19.00, cu premiera spectacolului ‘Geometria iubirii’, de Alexandr Ostrovsky, în regia lui Igor Ravytskiy. Regizorul ucrainean Igor Ravytskiy a declarat vineri, în timpul unei conferinţe de presă, că piesa, o adaptare după ‘Logodnicele bogate’, nu este pusă în scenă foarte des de […]