Venisem la teatru pentru o amplă lecţie de educaţie sexuală, dar m-am ales cu o scurtă lecţie de viaţă.
Un articol de Judy Florescu|5 decembrie 2013
Venisem la teatru pentru o amplă lecție de educație sexuală, dar m-am ales cu o scurtă lecție de viață.
Dramaturgia contemporană scrisă de Lia Bugnar nu te transportă în timpul magic al trecutului românesc, dar nici nu te înfige cu ace de siguranță în actualul prezent, abundent în estetic și cât mai sărac în emoții. Uneori, impactul vizual este cel care primează în piesele de teatru, pe când impactul emoțional este ușor lăsat deoparte.
În piesele scrise și regizate de Lia Bugnar, lucrurile stau tocmai invers: decorul este cel al sufletului, iar „Două liniuțe“ este cel mai nou spectacol sub bagheta creatoare de minuni teatrale a Liei Bugnar, un text cu povești triste despre două cupluri care prin moarte își găsesc răspunsuri, dar nu și rezolvări.
Cami (Irina Antonie), o tânără dintr-o familie nevoiașă, răsuflă în sfârșit ușurată fiindcă iubitul ei, Tavi (Anghel Damian), o anunță că i-a cumpărat un inel, iar gândul ei obsesie (Istvan Teglas) își adresează întrebări legate de unica lui existență ca locuitor al creierului fetei.
Ineditul personaj se întreabă cum poate un om trăi cu un singur gând și cum pot oamenii trăi fără nici un gând, totuși… Cert este că nu aflăm niciodată gândul lui Cami, care a determinat-o să facă 16 întreruperi de sarcină la vârsta sa cea fragedă.
Tot în spectacolul Două liniuțe, Istvan Teglas este un contraceptiv expirat care își exprimă amarul printre replicile de curtat ale lui Robert ( Marius Manole) adresate Crinei (Medeea Marinescu). Irina Antonie este şi o rochie vintage de la Paris, geloasă pe întâlnirea romantică a posesoarei sale și fricoasă că va sfârși sfâșiată la finalul întrevederii celor doi tineri.
Anghel Damian şi Irina Antonie, în spectacolul „Două liniuţe“, de la Godot Cafe Teatru
Personajul de temut este Ricky (Cătălin Babliuc), care parcă îţi dă o mamă de bătaie doar din tonurile vocii. Ricky înfricoșează și amuză cu răutatea lui invidioasă: amicul lui, Robert, își dăduse întâlnire cu o fată mai frumoasă decât a lui.
Ilinca Manolache interpretează o bancă dintr-un parc: un martor-cheie al tuturor întâmplărilor de zi cu zi și cititor al șezuturilor trecătorilor. Ea este şi povestitorul detașat și incisiv al unor situații deloc plăcute pentru urechile spectactorilor. Pentru ea, ca bancă, sunt doar știri pe care le împarte cu prietenii ei: statuia, copacul și cățelul.
Aflăm astfel de un viol, de o crimă, de o înviere și de viitorul deloc înseninat al lui Cami, copila care se visa mireasă (acesta era unicul său gând). Dar, cu fiecare avort, acest gând devine mai pronunțat.
Durerile unei iubiri pe care trebuie s-o oprești, pentru că a luat-o în direcția greșită. Înverșunata luptă de a salva ce nu vrea să fie salvat. Neputința sau neștiința de a acționa la momentul propice, care ne retează orice soi de supraviețuire creativă… Uneori, soluțiile vin din momentele cele mai neașteptate, de pildă când te afli la premiera unei piese de teatru deloc asemănătoare cu o lecţie de educație sexuală unde, la final, profesorul din tine se întreabă unde ai greșit când ai simțit?
Foto: Elena Simion
