-->

Două noi comedii, în premieră la Teatrul În Culise
https://www.ziarulmetropolis.ro/doua-noi-comedii-in-premiera-la-teatrul-in-culise/

În octombrie, Teatrul În Culise continuă seria de premiere cu două spectacole pline de amuzament. Pentru că umorul încălzeşte sufletul şi linişteşte minea, te ajută să evadezi din realitatea uneori sumbră şi-ţi oferă ocazia să te joci.

Un articol de Petre Ivan|29 septembrie 2022

Așa că luna aceasta aduce publicului iubitor al genului două producții noi, care promit să distreze și să amuze spectatorii. Așadar, să plouă cu… comedie!

  • 2 octombrie: All you need is LUV – o comedie despre dragoste
  • 9 octombrie: Originea lumii – o comedie despre un bărbat a cărui inimă nu mai bate

All you need is LUV

O comedie pasională care îți demonstrează că iubirea e tot ce contează. Doi prieteni din facultate se reîntâlnesc după ani și ani pe un pod unde ajung să-și schimbe unul altuia viețile. Vali, un inadaptat obosit să caute sensul existenței, își dorește să scape de această povară și e pregătit să se arunce. Prietenul său Mihnea, un bărbat de succes obișnuit să câștige tot timpul, ajunge pe aceeași margine a prăpastiei din cauza celor două iubiri între care se împarte – cea caldă și confortabilă de acasă și cea nouă, incitantă, trăită prin hoteluri. Cei doi bărbați care-și plâng de milă unul altuia ajung totuși la o soluție pentru fericire, când în peisaj apare Elena, soția lui Mihnea.  Un spectacol plin de pasiune, care îmbină umorul absurd și comedia tipică Broadway cu o poveste despre iubire, așa cum o trăiesc uneori cuplurile din zilele noastre.  Un triunghi al căutărilor și o farsă comică a vieții, care vorbește sincer despre dragoste, sens, viață și moarte.

All you need is LUV, o adaptare după Murray Schisgal, cu Iulia Alexandra Neacșu, Dorin Enache și Radu Catană, regia Laura Ducu, Scenografie Marius A. Stănică și Mădălina Matei.

Originea Lumii

O comedie de situație lipsită de inhibiții. Într-o zi oarecare, un bărbat descoperă că inima sa, pur și simplu, nu mai bate. Neștiind ce se întâmplă, el cere ajutorul soției obsedate de spiritualitate, precum și celui mai bun prieten al său, un medic veterinar frustrat și plictisit de viață. Comedia se dezlănțuie și lucrurile o iau cu adevărat razna, când în poveste apare un guru misterios, care-i face o propunere mai mult decât ciudată, pe care bărbatul este obligat să o îndeplinească. Asta dacă nu vrea să moară în trei zile…

Originea lumii este o comedie de situație, un spectacol plin de umor, care te face să-ți spui în gând: „ce bine că nu mi s-a întâmplat mie!”. În spectacol joacă Bogdan Iacob, Cristiana Ioniță, Radu Catană, Claudia Ene și Grațiela Popa. Regia este semnată de Adam S. Q. David.

Programul integral pentru luna septembrie, dar și mai multe detalii despre spectacolele Teatrului În Culise găsiți pe www.teatrulinculise.ro.

03
/07
/26

„Cred că arta dramatică este o artă eminamente feminină. Să-ți fardezi chipul, să-ți disimulezi adevăratele sentimente, să încerci să te faci plăcută și să atragi atenția, toate acestea sunt defecte puse în seama femeilor și care sunt tratate cu mare indulgență...”

02
/07
/26

Sâmbătă 4 iulie 2026, începând cu ora 19, lirica românească ocupă scena unuia dintre cele mai importante evenimente dedicate poeziei contemporane în Regatul Unit. În cadrul celei de-a noua ediții a Festivalului European de Poezie (European Poetry Festival – EPF), publicul londonez este invitat la o seară dedicată creației poetice românești – o premieră în istoria festivalului.

30
/06
/26

Între 2 și 5 iulie 2026, THE JAZZ CAVE FESTIVAL VI aduce o nouă experiență multiculturală într-un decor impresionant. Festivalul aduce în Vâlcea 21 de formații din Europa, America de Nord și America de Sud, care vor bucura publicul prin concerte de jazz în stiluri diferite, ce se vor desfășura pe 3 scene.

29
/06
/26

Premiera spectacolului „Lakmé” de Léo Delibes, în regia lui Andrei Şerban şi sub conducerea muzicală a lui Tiberiu Soare, va avea loc pe 2 şi 3 iulie, de la ora 18.30, la Opera Naţională Bucureşti.

26
/06
/26

Între 9 și 12 iulie, Cinema Elvire Popesco găzduiește Retrospectiva TIFF.25, care aduce în fața publicului o selecție de filme din programul celei de-a 25-a ediții a festivalului.

26
/06
/26

S-a născut în vara anului 1912, pe 28 iunie, la începutul unuia dintre cele mai tulburate secole, iar primii ani după liceul absolvit în oraşul natal şi i-a petrecut la Iaşi, unde a luat lecţii de pian şi compoziţie.

25
/06
/26

Institutul Cultural Român de la New York, în parteneriat cu prestigiosul teatru newyorkez La MaMa și cu Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, cu sprijinul Ministerului Culturii din România, prezintă, în perioada 25-28 iunie 2026, premiera mondială a spectacolului multimedia Migration Diary. New York City Edition, un proiect inedit, româno-american, creat de regizoarea Carmen Lidia Vidu.

23
/06
/26

Vara la Eforie Sud înseamnă seri petrecute în Grădina Cinemascop. Eforie Colorat deschide un nou sezon de evenimente culturale și timp petrecut împreună. Între 4 iulie și 23 august, vizitatorii sunt invitați să redescopere Eforie Sud prin filme, artă contemporană, muzică, ateliere și povești ale oamenilor care îi dau viață.