PREVIEW Ziarul Metropolis vă propune 12 citate – unul pentru fiecare capitol – dintr-o biografie neconvenţională a maestrului suspansului, „Cele douăsprezece vieţi ale lui Alfred Hitchcock”, scrisă de Edward White şi apărută în acest an în limba română la Editura Lebăda Neagră din Iaşi.
Un articol de Ionuţ Mareş|21 august 2022
1. Băiatul care nu se putea maturiza
Hitchcock a părăsit şcoala cu câteva săptămâni înainte de cea de-a paisprezecea sa aniversare, lucru obişnuit pentru copiii de teapa lui. După aceea, s-a concentrat pe pasiunea pe care o avea pentru ştiinţă, tehnologie şi inginerie, înscriindu-se la London County Council School of Marine Engineering and Navigation. După primul an de studiu, în noiembrie 1914, s-a angajat la W.T. Henley`s Telegraph Works Company, unde făcea iniţial slujba plictisitoare de estimare a dimensiunilor şi tensiunilor cablurilor electrice. În cele din urmă, a fost mutat la departamentul de publicitate şi a început să urmeze cursuri serale în domeniul artei, la Goldsmiths College, care ţinea de Universitatea din Londra. Atunci, în perioada adolescenţei sale târzii, şi-a început cariera inovatoare.
2.Asasinul
În orice discuţie despre Hitchcock şi despre crimele sale, în cameră există un personaj plin de sânge. Scena de la duş din Psycho – în care Marion Crane, interpretată de Janet Leigh (şi de la gât în jos de Marli Renfro, dublura sa), este înjunghiată mortal de Norman Bates într-un atac frenetic – este o emblemă a culturii populare postbelice, la care s-au făcut numeroase referinţe şi care a fost parodiată şi reinterpretată în multe feluri. Filmul s-a născut din dorinţa lui Hitchcock de a captiva o generaţie mai tânără, fascinată de televiziune şi rock and roll, şi de a face faţă provocării de a ridica subgenul filmului de groază cu scene de înjunghiere la înălţimea geniului hitchcockian.
3. Autorul
Când venea vorba de scrierea scenariilor, Hitchcock se baza pe talentele altora – deşi, în cea mai mare pare a carierei sale, unul dintre aceste talente trebuia să fie capacitatea de a digera şi exprima ceea ce se numea „amprenta lui Hitchcock”. „Cea mai mare problemă este să-i educ pe scriitori să lucreze în conformitate cu viziunea mea”, s-a plâns el odată.
4. Afemeiatul
Succesul rapid şi de lungă durată ca cineast i-a oferit lui Hitchcock un control extins asupra mediului său de lucru. Prin urmare, femeile au jucat un rol mai important în viaţa sa, profesională şi privată, decât ar fi fost cazul dacă ar fi rămas să lucreze în publicitate sau ar fi urmat o altă carieră. Filmele lui Hitchcock s-au legat în mod repetat de ceea ce el credea că sunt cele mai îndrăzneţe speranţe ale femeilor şi cele mai profunde temeri ale lor: fantezia romantismului şi a aventurii; teroarea violului şi a crimelor.
5. Grasul
În mare parte, de-a lungul celor optezeci de ani ai săi, Hitchcock a simţit aceeaşi nelinişte în legătură cu mâncarea, care îi era şi prieten şi duşman, sursă de bucurie şi tovărăşie, dar şi de ruşine şi dezgust. Complicaţiile morale şi fizice ale mâncării şi băuturii au fost pentru el subiecte de contemplare zilnică şi au avut roluri în lucrările sale, fiind puncte de complot, simboluri tematice puternice, schimbând complet vieţile personajelor sale. El ura impactul pe care consumul alimentelor îl avea asupra corpului său, masa aceea neregulată de carne care nu îl asculta şi nu putea fi ţinută sub control.
6. Rafinatul
Când era vorba despre costume, Hitchcock planifica gamele de culori la începutul procesului de scriere a scenariului, întrucât culorile, care erau menite a exprima starea psihologică şi emoţională a personajelor, ar fi venit în sprijinul poveştii.
7. Familistul
Amestecarea afacerilor cu plăcerea era o practică standard în felul de a supravieţui a lui Hitchcock. Hitchcock nu lua pur şi simplu munca acasă. Lucrările sale îşi aveau rădăcinile emoţionale şi creative în viaţa din sânul familiei.
8. Voyeurul
Dincolo de sexualitatea grafică sau explicită, preocuparea lui Hitchcock legată de actul privirii, motivaţiile şi consecinţele sale, este unul dintre cele mai fascinante aspecte ale operei sale, care îi asigură relevanţa durabilă în cultura noastră. Au existat trei filme ale lui Hitchcock – Rear Window, Vertigo şi Marnie – care au stat la baza argumentului Laurei Mulvey care a spus că filmele de la Hollywood afişează lumea dintr-o „perspectivă masculină”, favorizând dorinţele şi experienţele masculine şi întărind noţiunea că femeile există doar pentru a-i mulţumi pe bărbaţi.
9. Animatorul
Dorinţa lui Hitchcock de a distra prin intermediul comediei a fost puternică şi evidentă. Avea un registru de trucuri pentru petreceri, anecdote şi rime. Era, de asemenea, foarte inteligent, capabil să formuleze replici spontane şi să creeze comic de situaţie, imitându-i pe oamenii din jur.
10. Pionierul
Încercarea, insuccesul şi toleranţa la eşec au fost integrate în munca lui Hitchcock. Având în vedere că era cunoscut pentru planificarea pre-producţiei şi pentru antipatia lui declarată faţă de experimentarea pe platou, ar putea părea surprinzător faptul că Hitchcock a îmbrăţişat compromisul şi dezamăgirea ca parte a procesului de filmare. Spaţiile sale de lucru semănau mai degrabă cu laboratorul unui tehnician, unde erau formulate şi testate ipoteze şi unde erau învăţate lecţii valoroase, decât cu studioul unui artist în care se străduia să obţină perfecţiunea vizionară.
11. Londonezul
În cariera sa de regizor la Londra, Hitchcock a făcut tot posibilul să aducă pe ecran lumea pe care o cunoştea: magazine pentru animale de companie, teatre, autobuze, meciuri de box, târguri, muzee, biserici, cinematografe, baruri, pieţe, vagoane de tren, pensiuni, cabinete stomatologice, celule de închisoare, saloane, case şi studiouri ale artiştilor – toate erau părţi intrinseci ale prezentului. A evitat să abordeze frontal probleme arzătoare ale prezentului. Chiar şi aşa Londra sa era autentică, la scară mică şi la scară mare.
12. Omul lui Dumnezeu
Hitchcock a fost cel mai aproape de a-şi exprima credinţa într-un scurt interviu acordat revistei St. Ignatius College în anii `70. Când a fost întrebat dacă este religios, Hitchcock a sugerat că, deşi se considera catolic, nu era neapărat un om al lui Dumnezeu. „A pretinde că eşti religios se bazează în întregime pe propria conştiinţă, indiferent dacă ai sau nu o credinţă. Am fost îndoctrinat să am o atitudine catolică. La urma urmei, m-am născut catolic, am mers la o şcoală catolică şi acum am o conştiinţă care îmi spune că a mea credinţă a fost supusă mult0r încercări”.
