Dragoș Buhagiar, ales în funcția de Președinte al Uniunii Teatrale din România
https://www.ziarulmetropolis.ro/dragos-buhagiar-ales-in-functia-de-presedinte-al-uniunii-teatrale-din-romania/

În data de 11 aprilie la ora 11.00 la Sala Media a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti a avut loc Adunarea Generală de Alegeri şi Dare de Seamă a Asociaţiei UNITER pentru perioada septembrie 2018 – aprilie 2022.

Un articol de Liliana Matei|13 aprilie 2022

Au fost prezenți 100 de artiști membri UNITER din cei 1820 care fac parte din uniune la această dată. Ceilalți membri au avut posibilitatea de a-și exprima votul prin email sau poștă.

În urma votului Adunării Generale, artistul Dragoș Buhagiar a fost ales în funcția de Președinte al Uniunii Teatrale din România în echipă cu Aura Corbeanu, manager cultural, ca Vicepreședinte pentru perioada 2022 – 2026.

Ca mod de funcționare, UNITER este condus de Senatul UNITER-Consiliul director alcătuit din 19 artiști, personalităţi ale vieții teatrale românești. Aceștia au fost aleși prin votul liber al tuturor membrilor UNITER care au dorit să își exprime opțiunea. Conform Statutului, Preşedintele Dragoș Buhagiar, scenograf și Vicepreşedintele Aura Corbeanu, manager cultural, deja aleşi, fac parte din Senat.

Noul Senat UNITER, votat şi ales pentru următorii patru ani, este format din:

  1. Ana Ciontea, actriță
  2. Emil Boroghină, actor
  3. Victor Rebengiuc, actor
  4. Vlad Zamfirescu, actor
  5. Miklós Bács, actor
  6. Virginia Mirea, actriță
  7. George Mihăiță, actor
  8. Marcel Iureș, actor
  9. Adi Carauleanu, actor (membru supleant)
  10. Radu Afrim, regizor
  11. Tompa Gábor, regizor
  12. Felix Alexa, regizor (membru supleant)
  13. Puiu Antemir, scenograf
  14. Adrian Damian, scenograf (membru supleant)
  15. Marina Constantinescu, critic de teatru
  16. Alice Georgescu, critic de teatru
  17. Doina Modola, critic de teatru (membru supleant)

Foto: Florin Ghioca

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.