Drama 5 caută autori dornici să experimenteze
https://www.ziarulmetropolis.ro/drama-5-cauta-autori-dornici-sa-experimenteze/

Reactor de creaţie şi experiment lansează înscrierile pentru ediţia de anul acesta a proiectului Drama 5. Proiectul se adresează tuturor autorilor dramatici, cu experienţă sau fără, care doresc să scrie o piesă de teatru într-un cadru creat special în acest scop.

Un articol de Liliana Matei|1 martie 2021

Drama 5 susține dezvoltarea dramaturgiei românești printr-un program de rezidențe de scriere dramatică la care participă anual un număr de cinci autori, selectați prin concurs. În perioada iunie-iulie 2021, cei cinci vor avea cadrul necesar pentru a finaliza o piesă proprie: ședințe de lectură și feedback cu Alina Nelega, autorul dramatic atașat rezidenței, întâlniri cu regizori, actori, dramaturgi, producători, sprijin și încurajare pentru ducerea la bun sfârșit a ideilor lor.

În luna iunie va avea loc o primă întâlnire de lucru, urmând ca în luna iulie să aibă loc rezidența propriu-zisă. Unul dintre cele cinci texte rezultate va fi montat la Reactor, iar celelalte patru vor avea câte un spectacol-lectură. Toate cinci vor fi publicate într-un volum colectiv, în parteneriat cu LiterNet.

Înscrierile se fac până la 20 aprilie 2021, la adresa [email protected]. Dosarele de înscriere trebuie să conțină un CV al autorului, o scurtă motivație de participare și un proiect dramaturgic (o prezentare detaliată a textului pe care se va lucra, precum și un fragment de minim 1500 de cuvinte din acesta – atenție, textul nu trebuie să fie finalizat). Nu există nici o restricție în privința temei sau a subiectului piesei, singura cerință este ca aceasta să poată fi jucată de maxim cinci actori. Rezidențele sunt remunerate, iar cazarea va fi asigurată pentru rezidenții din afara Clujului.

În selecția rezidenților se vor lua în calcul originalitatea conceptului, relevanța proiectului pentru societatea contemporană, fluența și calitatea scrisului, motivația coerentă și clară de a lua parte la acest program. Se caută persoane deschise la feedback și care își doresc să cunoască și să colaboreze cu profesioniști din lumea teatrului.

Calendarul este următorul: 20 aprilie – termen limită de înscriere, 8 mai – anunțarea celor 5 rezidenți selectați, iunie (la o dată stabilită ulterior) – prima etapă a rezidenței: 3 zile de workshop cu Alina Nelega, 1-31 iulie – a doua etapă a rezidenței: o lună petrecută la Cluj.

Puteți afla alte detalii și noutăți legate de Drama 5 urmărind site-ul www.reactor-cluj.com și pagina de Facebook a proiectului: www.facebook.com/Drama5.rezidente

01
/09
/23

Creativitatea dobândește o nouă definiție la cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. Între 6 și 15 octombrie, singurul eveniment cinematografic din România care califică filme pe lista candidaților eligibili la Oscaruri aduce pe marile ecrane din capitală cea mai bogată și mai diversă selecție de filme de până acum.

01
/09
/23

Începutul anului 2024 va aduce pe marile ecrane cel mai de anvergură documentar realizat în România despre Generația de Aur a fotbalului românesc. Și despre performanțele sale uluitoare, care au pus România pe harta lumii și au oferit unei țări întregi cele mai frumoase cadouri: identitate, într-o epocă a uniformizării, și multă speranță, într-una a tranziției.

01
/09
/23

Dincolo de a fi o celebrare a mișcării sistemului nostru solar în jurul centrului Căii Lactee, Galactic Tick Festival este un eveniment cultural și educativ dedicat copiilor și tinerilor. O sărbătoare a bucuriei transpusă în activități ce implică, printre altele, dans galatic și ateliere creative menite să facă din această călătorie o poveste de neuitat, asemeni celor pe care bunicii noștri ni le împărtășeau la gura sobei.

01
/09
/23

Ultima săptămână de Cinema în aer liber, care se desfășoară pe Insula Artelor din Parcul Titan, încheie sezonul de anul acesta și aduce pe marele ecran filme de luni până duminică, de la ora 20:00: un documentar, trei filme românești, trei thrillere și o comedie savuroasă.