După 50 de ani de carieră Corina Chiriac își povestește viața de artist la Mastering The Music Business 2023
https://www.ziarulmetropolis.ro/dupa-50-de-ani-de-cariera-corina-chiriac-isi-povesteste-viata-de-artist-la-mastering-the-music-business-2023/

Corina Chiriac, una dintre legendele muzicii româneşti, va urca în septembrie pe scena celui mai important eveniment din industria muzicală – Mastering The Music Business. Aceasta va sta de vorbă cu Dan Finţescu, unul dintre organizatorii MMB şi moderatorul principal al evenimentului, cu care va povesti despre cei 50 de ani de carieră, despre momentele definitorii, despre decizii, inspiraţie şi dificultăţi, despre succes şi lumea artistică a anilor trecuţi.

Un articol de Petre Ivan|27 iulie 2023

Corina Chiriac, una dintre solistele de mare succes din muzica ușoară din anii ’70 până în prezent, a declarat „mă bucur nespus că după o carieră de mai bine de 5 decenii, cu suișuri și coborâșuri, am ocazia să împărtășesc cu generația nouă de artiști tot ce am învățat în acest timp. Este o onoare pentru mine să fiu alături de oameni atât de valoroși și o bucurie să cunosc profesioniști din întreaga lume cu care am atât de multe lucruri în comun, mai ales pasiunea pentru muzică și industrie în general. Artiștii actuali sunt extrem de norocoși să poată participa la un eveniment ca Mastering The Music Business unde pot fura din experiența celor trecuți prin viața de artist și pot învăța de la cei mai buni.”

Corina Chiriac și-a început cariera în 1970, după ce a participat la competiția televizată „Steaua fără Nume”, unde a obținut marele trofeu. De atunci și până în prezent aceasta a fost activă pe scena publică ca solistă vocală, actriță, producătoare de radio și emisiuni TV. Artista a fost și printre colaboratorii permanenți ai industriei filmului și instituțiilor de cultură din țară, televiziuni sau posturi publice de radio, precum și case de discuri sau publicații media importante.

Cea de-a opta ediție a conferinței MMB (Mastering the Music Business), cel mai mare și important eveniment al industriei muzicale din România, va avea loc la București, între 5 și 7 septembrie 2023 la Hotel Caro. Printre speakerii confirmați se numără Irina Rimes, Andreea Berghea, Marius Moga, Olga Juverdeanu, Cornel Ilie, Laura Coroianu, Emil Ionescu și mulți alții. Lista detaliată a speakerilor și programul sunt disponibile pe www.masteringthemusicbusiness.ro.

Biletele pentru MMB s-au pus în vânzare pe iabilet.ro și includ acces la conferință, dar și la recepții, cocktailuri și alte evenimente de networking organizate în cadrul evenimentului. Link: https://www.masteringthemusicbusiness.ro/ticketing/

Despre MMB

Mastering the Music Business este primul și cel mai mare eveniment din industria muzicală organizat în România. Dedicat tuturor pasionaților de muzică, MMB e locul unde atât artiștii cât și profesioniștii din domeniu au ocazia să se întâlnească cu experți de top din industrie, să învețe de la ei și să interacționeze în mod direct. Cum să lansezi propriul festival, cum să scrii și să compui cântece sau cum să distribui eficient muzica ta sunt doar câteva dintre subiectele abordate în cadrul conferinței.

Dar MMB nu e doar o conferință, este locul unde poți semna cu viitoarea ta casă de discuri, unde ai ocazia să cânți împreună cu artistul preferat sau să bei o cafea alături de vedetele pe care le-ai admirat mereu. MMB e locul unde se întâlnesc și schimbă idei sute de participanți, printre cei mai cunoscuți profesioniști din domeniu: artiști, compozitori, manageri, agenți de booking, oameni de PR cultural și muzical, promoteri, publicitari, specialiști în online și digital, oameni de radio, jurnaliști, sunetiști, profesori de canto, reprezentați ai label-urilor majore și independente și nu numai. Puteți vedea aici cum a fost conferința din 2022:

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.