E luna Festivalului de Muzică Veche, la București
https://www.ziarulmetropolis.ro/e-luna-festivalului-de-muzica-veche-la-bucuresti/

Ajuns la cea de-a XI-a ediţie, Festivalul de Muzică Veche Bucureşti a devenit al doilea festival cultural al Bucureştilor (conform „Barometrului”, respectiv „Studiului” de consum cultural realizate de Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală şi ARCUB) şi cel mai important eveniment dedicat muzicii vechi din sud-estul Europei.

Un articol de Liliana Matei|8 noiembrie 2016

Festivalul se desfășoară între 1 și 28 noiembrie și este dedicat promovării „Noutății muzicii vechi”. Programul din acest an conține trei serii de evenimente conceptuale dedicate muzicii vechi (medievală, renascentistă, barocă, bizantină, gregoriană).

Festivalul debutează la Palatul Bragadiru cu seria Early Music Winds (1-4 noiembrie). Aceasta este formată din patru concerte consecutive dedicate familiilor de instrumente istorice de suflat (oboi, flaut drept, flaut traversier, corn natural). Câțiva dintre cei mai renumiți interpreți, profesori și colecționari acompaniați de ansamblul belgian de muzică veche, Il Gardellino, vor dezvălui o parte din amintirile purtate de instrumentele lor peste țări și mări și timpuri străvechi. Seria este organizată în parteneriat cu Comunitatea Flamandă (Belgia) și Koninklijk Conservatorium Brussel.

Conceptul celei de a doua serii, Movie Gala Clavecinissimo (7 – 11 noiembrie), propune un nou orizont de experimentare prin cinematografie și restaurarea unui inestimabil instrument din patrimoniul național. Seria prezintă cinci filme dedicate unor povești ale muzicii vechi, cu minunate interpretări muzicale (Gustav Leonhardt, Jordi Savall etc) în cele mai frumoase spații de proiecții din București. Movie Gala Clavecinissimo are ca scop principal strângerea de fonduri pentru restaurarea clavecinului istoric Ruckers – Taskin aflat în patrimoniul Muzeului Național Peleș.

Baroque Concerts, cea de-a treia serie a Festivalului, prezintă șase evenimente de înaltă ținută în câteva dintre cele mai frumoase săli de concert ale Bucureștiului: Sala Atelier (Teatrul Național București), Sala Radio, Sufrageria Regală (Muzeul Național de Artă) și Salonul Cherchez (Muzeul Național Cotroceni).

Printre artiștii invitați în ediția 2016 se află nume importante ale muzicii vechi europene: Orchestra barocă a Uniunii Europene (EUBO), Orchestra barocă Il Gardellino (Belgia), Marcel Ponseele (oboi baroc), Jan de Winne (flaut traversier), Xavier Diaz Latorre (lăută), Andrew Lawrence-King (harpe istorice), ansamblul de dansuri istorice Passeggio (Cluj), ansamblul Codex (Sg. Gheorghe) și formația de muzică veche românească Trei Parale.

Festivalul de Muzică Veche București este organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului București prin ARCUB și este finațat de Ministerul Culturii. Informații complete despre program, bilete, abonamente și donații, pe www.earlymusic.ro.

14
/05
/16

Din fericire, am avut ocazia să-l vedem de mai multe ori la București pe extraordinarul pianist și dirijor Daniel Barenboim; la 73 ani, Daniel Barenboim pare neobosit și veșnic tânăr – proiectele sunt multe și împlinirile pe măsură. Pe 11 martie 2016, sub semnătura lui Daniel Barenboim au apărut două discuri. Pe primul dintre ele evoluează ca pianist, pe al doilea ca dirijor.

12
/05
/16

Bucureștenii sunt invitați la două picnicuri cu muzică de Chopin pe 14 mai, în parcul Herăstrău şi pe 15 mai, în parcul Cişmigiu, începând cu ora 17.00, unde Horia Mihail însoţit de un pian de concert adevărat, pus la dispoziţie de Radio România, va poposi în foişoarele celor două parcuri şi va susţine două recitaluri în aer liber realizate cu sprijinul ARCUB.

12
/05
/16

Sorin Zlat, unul unul dintre cei mai cunoscuți pianişti români de jazz, multipremiat la competiţii internaţionale precum Monaco, Lille – Franţa, Montreux – Elveţia, Vilnius - Lituania, Jacksonville – Florida, S.U.A., va cânta marți, pe 17 mai, începând cu ora 19.00, la Sala Radio, în cadrul serii speciale de jazz lunare, alături de Big Band-ul Radio, dirijat de Ionel Tudor.

11
/05
/16

Între 12 şi 21 mai fă-ţi loc în agendă pentru EUROPAfest, singurul festival din Europa care reuneşte jazz, blues, pop şi muzică clasică. Bucureștiul și Sibiul vor răsuna în acordurile a peste 300 de muzicieni din 43 de ţări - concerte, concursuri, workshop-uri, jam sessions şi evenimente neconvenționale.

11
/05
/16

În cadrul celui mai nou proiect muzical pe care l-a iniţiat şi lansat - 3D PRO’ECT- cunoscutul artist Emy Drăgoi va prezenta pe scena Teatrului Odeon din Bucureşti, vineri, 13 mai 2016, de la ora 19.00, un gen muzical cu o istorie şi un parfum aparte: „caravana Jazz Manouche – Omagiu Django Reinhardt&Stephane Grappelli”.

10
/05
/16

Duminică, 15 mai (17.00), ORCHESTRA DE MUZICǍ POPULARǍ RADIO, sub bagheta dirijorului ADRIAN GRIGORAȘ, vă invită la un concert dedicat solistului ION DRĂGAN, care va aduce folclorul oltenesc pe scena Sălii Radio împreună cu Grupul de copii „GORJEANCA” al Şcolii Populare de Artă - Târgu Jiu. 

10
/05
/16

Sub înaltul patronaj al Ambasadei Indiei în România, Centrul Cultural „Rabindranath Tagore” vă invită la cea de-a VIII-a ediție a festivalului culturii indiene „NAMASTE INDIA”, ce va avea loc în perioada 15 mai - 30 iunie 2016, în trei dintre cele mai frumoase locaţii din București.

09
/05
/16

În cadrul celui mai nou proiect muzical pe care l-a iniţiat şi lansat - 3D PRO’ECT- cunoscutul artist Emy Drăgoi  va  prezenta pe scena Teatrului Odeon din Bucureşti, vineri, 13 mai 2016,  de la ora 19.00, un gen muzical cu o istorie şi un parfum aparte.

08
/05
/16

Publicul portughez a descoperit în premieră mondială, sâmbătă seara, vocea amplă a rockerului Axl Rose de la formația americană Guns N 'Roses, pe hiturile celebrei trupe australiene AC/DC, care a început, la Lisabona, un turneu european, fără solistul Brian Johnson.