Ediția a X-a a Festivalului Internațional de Arte Vizuale – VSLO, la Vama Veche
https://www.ziarulmetropolis.ro/editia-a-x-a-a-festivalului-international-de-arte-vizuale-vslo-la-vama-veche/

Cea de-a X-a ediţie a Festivalului Internaţional de Arte Vizuale – VSLO va avea loc anul acesta în perioada 23 august – 1 septembrie şi va aduce, ca în fiecare an, la Vama Veche, cei mai importanţi oameni de imagine din România, Europa şi SUA.

Un articol de Liliana Matei|14 iulie 2019

Cel mai mare festival de arte vizuale din România are și anul acesta un program variat, cu numeroase workshopuri și seminarii GRATUITE de fotografie, film, pictură și sculptură, care vor avea loc în locațiile partenere: La Frontiera, Papa la Șoni și Acolo Vama Veche.

În ediția aniversară de anul acesta – care este totodată și ultima în actualul format – au fost invitați lectori din România, Grecia, SUA, Suedia, Polonia și Norvegia.

Oferta de cursuri practice este generoasă: workshopuri de fotografie de acțiune, de produs, de street photography, fotojurnalism sau fotografie de scenă și teatru vor avea loc zilnic, în mai multe locuri din Vama Veche.

Fotograful american Chris Suspect (foto sus) se întoarce pentru al treilea an consecutiv la Vama Veche, îndrăgostit de litoralul românesc și de Festivalul VSLO. El va susține un workshop intitulat „Making Sens out of Chaos”, dar și un seminar „Project-minded”.

Vlad Eftenie va vorbi la VSLO despre „Obținerea imaginilor cu impact vizual, memorabile – despre modul în care imaginile spun povești vizuale”. Cornel Lazia va împărtăși cursanților „Poveștile Orizontului”, în timp ce Vali Bărbulescu va ataca o temă pe cât de controversată la prima vedere – pe atât de intersantă în profunzimea ei: „Cum să NU devii fotograf”.

Adrenalină, mașini, mișcare și fotografii în rafale, toate se reunesc în workshopul lui Andrei Ciobică, în care fotografia de acțiune va scoate la lumină cele mai bune imagini de gen.

Celor cu poftă de mâncare, dar și de fotografie de produs, Cătălin Săvulescu le propune anul acesta la VSLO un curs despre „Accentul în fotografia culinară/produs”, stropit cu bere artizanală de la Capra Noastră.

Celebrul Marek Czarnecki, un foarte important fotograf polonez, distins cu șapte premii British OSKAR ale MPA, va avea anul acesta două momente în cadrul VSLO: un curs despre fotografia macro și un seminar extrem de interesant, despre panoramele verticale realizate cu ajutorul dronelor.

Un gen aparte al fotografiei, cel dedicat scenei și în special teatrului, va fi abordat de Florin Ghioca, fotograful oficial al Teatrului Național din București. Introducerea în lumea fotografiei de teatru va fi făcută și cu ajutorul unui curs practic, realizat în cadrul unui spectacol care va avea loc cu acest prilej la VSLO.

Olav Urdahl revine și el în Vama Veche cu un curs de fotojurnalism. Cu peste 40 de ani de experiență, a predat fotografie la Oslo and Akershus University College of applied sciences, dar și la Școala Norvegiană de Fotojurnalism.

De la Spyros Papaspyropoulos, participanții la VSLO vor putea afla cum se fotografiază pe stradă, folosind în toate felurile posibile un flash extern. Ca de obicei, Marian Sterea introduce fotografii în lumea fastuoasă a nunților, folosind de asemenea lumina și… sufletul.

Cunoscuta fotografă suedeză Jeanette Hägglund va împărtăși la VSLO pasiunea sa pentru fotografia de arhitectură în cadrul unui seminar realizat cu sprijinul Ambasadei Suediei la București. Tot în cadrul unui seminar, Dragoș Cristea și Andrei Apostol vor discuta despre fotografia analogică, din ce în ce mai rar întâlnită într-o eră aproape exclusiv digitală.

Un curs deosebit de apreciat a fost cel de pictură. Un artist care nu mai are nevoie de nicio prezentare și al cărui talent a fost unanim apreciat nu numai în România, ci și peste hotare, este Daniel Prapone. Cursul său se adresează oricărui iubitor de artă, cu sau fără experiență în pictură. Același principiu se aplică și în cazul cursului de sculptură. Aici, cursanții vor învăța de la artistul Mircea Tocaci să sculpteze în pietre de mare, creațiile anilor precedent făcând obiectul unei expoziții.

Și anul acesta, la VSLO va avea loc deja obișnuitul Târg de echipamente, în care participanții vor putea testa gratuit cele mai noi echipamente, oferite de partenerii festivalului: Canon, Sony, Citizen, 4K, Kino Flo, Dedolight.

Pentru că este un festival care se întinde de „Acolo” până „Dincolo”, adică dintr-un capăt în altul al localității, mobilitatea va fi asigurată de partenerii de încredere BMW, Mini și de Bicicletele Pegas. Organizatorii mulțumesc Ambasadei Suediei la București pentru sprijin.

Site-ul oficial al evenimentului este www.vslo.ro

VSLO a plecat încă de la început de la ideea de a promova și încuraja exprimarea liberă, creativitatea, talentul, pasiunea, prietenia, comunitatea. Pornind de la această idee, festivalul a oferit tuturor participanților (la modulele practice de fotografie, film, muzică, pictură, teatru și sculptură) posibilitatea de a lua parte gratuit la toate cursurile și seminariile susținute de unii dintre cei mai importanți lectori din țară și din străinătate, a încurajat talentul unor tineri fotografi si videografi prin organizarea gratuită de vernisaje sau proiectii și a creat o comunitate unică în România. De asemenea, toate activitățile din cadrul festivalului antrenează publicul din Vamă într-o multitudine de activități culturale. Timp de zece zile festivalul trăiește împreună cu Vama Veche. Timp de 10 zile, Vama Veche devine cel mai important centru cultural din România.

25
/07
/16

București Mall prezintă expoziția Instalart/ Obiect/ 004, ce reunește șase proiecte de design destinate mediului urban, realizate de cunoscuți designeri și arhitecți români. Expoziția, lansată în cadrul unui vernisaj pe 21 iulie, rămâne la București Mall până pe 9 august, când se va muta în Plaza România, pentru alte 3 saptamani.

22
/07
/16

O expoziţie de fotografii intitulată “Pe urmele eroilor din Primul Război Mondial” va fi organizată, în perioada 25-31 iulie, de către Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, în foaierul Sălii Eforie a Cinematecii Române. Evenimentul se înscrie în seria de manifestări prilejuite de aniversarea împlinirii unui secol de la intrarea României în prima conflagraţie mondială. Intrarea este liberă.

08
/07
/16

Sâmbată și duminică, pe 16 și 17 iulie, cele mai înverzite locuri din centrul capitalei, Grădina Verona, J’ai Bistrot și Grădina Sticlarilor, se deschid pentru publicul din oraș cu activități informative și reacreative, produse și meșteri care manifestă alternativa organică a vieții de oras: ORGANIC DAYS – festival de trai simplu, frumos și sănătos.

30
/06
/16

Două lucrări ale românului Adrian Ghenie au fost vândute, zilele trecute, cu o sumă totală care depășește 2 milioane de lire sterline, în cadrul unei licitații de artă contemporană organizate de Casa Sotheby's din Londra.

29
/06
/16

În campania de susținere a subscripției naționale pentru achiziția operei lui Constantin Brâncuși „Cumințenia pământului” se implică, începând de astăzi, trei celebrități de calibru din sportul românesc: Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi și Ilie Năstase. Celor trei legende li se alătură în acest demers vedeta de televiziune Virgil Ianțu

27
/06
/16

Noul proiect cinematografic al lui Radu Jude, un documentar dedicat colecției Costică Acsinte , combină aproximativ 2000 de fotografii din cele 7500 ale colecției lui Acsinte și diverse materiale din Arhiva Națională de Filme și din Arhiva Societății Române de Radiodifuziune. Născut la 4 iulie 1897, în comuna Perieți, județul Ialomița, Costică Acsinte este unul din eroii Primului Război Mondial.

27
/06
/16

În urmă cu un secol, în noaptea de 27 spre 28 iunie (1916), în camera-atelier de la parterul casei sale de pe actuala stradă Mendeleev, se stingea din viaţă pictorul Ştefan Luchian. Era casa pe care reuşise să o cumpere din banii câştigaţi de pe urma profesiei sale de „proletar al penelului” sau de „zugrav” după cum singur se definea.

24
/06
/16

"Femme Assise" (1909), una dintre primele picturi cubiste ale lui Pablo Picasso, s-a vândut, zilele trecute, cu suma de 43,2 de milioane de lire sterline (63,4 milioane de dolari) în cadrul unei licitații organizate de casa Sotheby's din Londra, cu aproape 20 de milioane de dolari mai mult decât estimarea inițială

21
/06
/16

Obiecte de artă realizate de Kurt Cobain, precum şi obiecte personale, vor fi expuse într-un viitor turneu al unei expoziţii dedicate acestuia. Arta lui Kurt Cobain a apărut pentru prima oară în documentarul din 2015 "Cobain: Montage of Heck", al cărui producător executiv a fost Frances Bean.

20
/06
/16

Beat-boxerul cu cele mai multe vizualizări pe Facebook, cel mai mare colecționar de costum popular din România, un campion mondial de tir, cea mai veselă trupă ska ucrainiană și cele mai iscusite meșterițe de la Săpânța, cu toții au fost prezenți la prima ediție Street Delivery din Baia Mare, un eveniment care a reunit, vreme de trei zile, cele mai noi generații de makeri din industriile creative și cei mai buni meșteșugari, artiști, comercianți, manufacturieri sau chibiți din Maramureș.