Ediţii speciale ale „Serii de operă“, cu Cecilia Bartoli şi Maria Slătinaru Nistor protagoniste
https://www.ziarulmetropolis.ro/editii-speciale-ale-serii-de-opera-cu-cecilia-bartoli-si-maria-slatinaru-nistor-protagoniste/

Pe 18 şi pe 21 mai va avea loc prima audiţie absolută a celui mai nou CD al celebrei mezzosoprane Cecilia Bartoli, dar şi aniversarea sopranei Maria Slătinaru Nistor, una dintre cele mai importante voci româneşti ale secolului XX.

Un articol de Andrada Văsii|15 mai 2013

Pe 18 și pe 21 mai va avea loc prima audiţie absolută a celui mai nou CD al celebrei mezzosoprane Cecilia Bartoli, dar şi aniversarea sopranei Maria Slătinaru Nistor, una dintre cele mai importante voci româneşti ale secolului XX.

Două ediţii speciale ale emisiunii „Seara de operă“ realizate de Luminiţa Arvunescu.

Norma cu Cecilia Bartoli

În avanpremiera lansării oficiale, programate în 20 mai, la Radio România Muzical poate fi ascultat cel mai nou album al mezzosopranei Cecilia Bartoli (foto sus): opera „Norma“ de Vincenzo Bellini, o înregistrare ce-şi propune să reconstituie cum suna această lucrare la premiera ei din 1831.

Alături de binecunoscuta cântăreaţă italiană, una dintre cele mai bine vândute şi mai de succes personalităţi ale teatrului liric din prezent, se află o garnitură de solişti din care face parte şi mezzosoprana română Liliana Nikiteanu, actualmente stabilită la Zürich.

Albumul poate fi ascultat integral la Radio România Muzical (preluat şi de Radio România Cultural) sâmbătă, 18 mai, de la ora 19.00, însoţit de un interviu acordat de Cecilia Bartoli Luminiţei Arvunescu în anul 1996.

Albumul va fi disponibil şi în România, în magazinele sau pe site-urile de specialitate.

Versiunea prezentată pe disc va fi pusă în scenă la Salzburg, în 17 şi 19 mai 2013, Cecilia Bartoli fiind şi directoarea festivalului de primăvară de la Salzburg.

Maria Slătinaru Nistor – 75 de ani

În 25 mai, una dintre cele mai importante voci româneşti ale secolului XX, soprana Maria Slătinaru Nistor împlineşte 75 ani, prilej pentru o nouă ediţie specială a emisiunii „Seara de operă“. Marţi, 21 mai, de la ora 19.30, Maria Slătinaru Nistor va dialoga cu Luminiţa Arvunescu – un eveniment transmis în direct de Radio România Muzical, dar şi în format audio-video pe site-ul www.romania-muzical.ro.

Cu această ocazie, vor fi difuzate şi înregistrările Mariei Slătinaru Nistor, păstrate în Fonoteca Radio România.

Emisiunea va fi reluată sâmbătă, 25 mai 2013, de la ora 19.00, chiar în ziua aniversării sopranei.

Foto credit: Radio România Muzical

15
/02
/20

Joi, 20 februarie, de la ora 19.00, la Sala Radio, Luiza Zan – una dintre cele mai apreciate voci ale momentului în jazz-ul românesc – propune publicului un concert în ritm de swing, sub titlul „Dragobete’s Wings”, alături de Big Band-ul Radio și Jazzpar Trio (Gaspar Almos, Gaspar Csaba, Vitalyos Lehel).

10
/02
/20

Vineri, 14 februarie, ora 19.00, Sala Radio este gazda unui concert cu doi invitați speciali aplaudați pe scenele internaționale: tânărul dirijor Kahchun Wong (33 de ani), primul muzician asiatic care a câștigat prestigioasa competiție internațională de dirijat „Gustav Mahler” (Germania, 2016) și violonistul român Valentin Șerban, membru al orchestrei Les Dissonances din Paris.

04
/02
/20

Dhafer Youssef (foto), Charles Lloyd, Lars Danielsson, Jakob Bro Trio, Dave Weckl / Tom Kennedy, Nils Petter Molvær, Liv Warfield, Robben Ford și Bill Evans vor fi prezenți la cea de-a 24-a ediție a festivalului!

03
/02
/20

Bogdan Mezofi, solistul trupei clujene de rock alternativ Grimus, vorbește într-un interviu în formă de alfabet despre prima piesă pe care a compus-o, despre lucrurile care contează și oamenii pe care îi admiră.

31
/01
/20

Televiziunea Română oferă telespectatorilor săi, în prime time, un program premium, în exclusivitate pentru România: cel mai mare eveniment muzical de televiziune al anului din Italia, Sanremo 2020, se vede live, între 4 şi 8 februarie, de la ora 22.00, la TVR 1.

29
/01
/20

Duoul american Beacon concertează în premieră la București, joi 30 ianuarie, de la ora 20, la Control Club. Proiectul originar din Brooklyn, ce îmbină cu succes muzica electronică și influențele R&B, vizitează România la finalul unui turneu european de promovare a albumului Gravity Pairs.

27
/01
/20

OAMENII MUZICII Pe 27 ianuarie în 1901 pleca din această lume unul dintre creatorii cei mai mari ai istoriei muzicii: Giuseppe Verdi. El continuă să impresioneze și astăzi prin măiestria cu care a creat povești muzicale extrem de complexe, capabile deopotrivă să amuze, să emoționeze, să întristeze și să pună publicul pe gânduri.