Editura Polirom organizează Concursul anual de debut
https://www.ziarulmetropolis.ro/editura-polirom-organizeaza-concursul-anual-de-debut/

Editura Polirom organizează Concursul anual de debut, ediţia 2020, secţiunea Proză. Manuscrisele participante la concurs (fără CV) vor fi ataşate unui e-mail, creat cu acest prilej, şi trimise la adresa: [email protected], până pe data de 20 martie 2020.

Un articol de Liliana Matei|21 ianuarie 2020

Adresa de e-mail poate fi motto-ul volumului, un fragment din motto sau titlul cărții. Exemplu: [email protected]/gmail.com etc.

Mailul și manuscrisul atașat nu vor conține numele concurentului – cazul contrar duce la descalificare.

Manuscrisele trebuie să aibă minimum 150.000 de semne (caractere + spații). Sunt acceptate și manuscrise ale autorilor care au fost incluși anterior în antologii sau au publicat în volume colective.

Câștigătorul concursului va fi anunțat în cursul lunii aprilie, pe adresa de e-mail de pe care a fost trimis manuscrisul, iar rezultatul va fi făcut public în cursul aceleiași luni.

Premiul pentru manuscrisul declarat câștigător constă în publicarea și lansarea acestuia la Târgul de Carte Bookfest 2020.

Nu se acceptă manuscrise fără diacritice. Manuscrisele nepublicate vor fi șterse.

14
/09
/13

Ioana Nicolaie va fi tradusă peste hotare. Romanele ,,Cerul din burtă’’ şi ,,O pasăre pe sârmă’’, de Ioana Nicolaie, ambele apărute în colecţia ,,Ego. Proză” a Editurii Polirom, vor fi publicate în traducere în Suedia, Bulgaria şi Serbia.

12
/09
/13

Martha Bibescu cu ,,Catherine-Paris'', una dintre cele mai importante figuri ale perioadei interbelice româneşti, și ,,Visătorul'' de Ian McEwan, sunt cele mai recente apariţii din colecţia de traduceri a Editurii Polirom.