NOUTATE Încă netradusă în limba română, cea mai recentă carte a tânărului scriitor francez care a cucerit scena literară este un sfârşit şi un început: sfârşitul seriei care l-a consacrat şi începutul unui alt drum în ficţiune.
Un articol de Monica Andronescu|26 ianuarie 2025
În octombrie 2024, la Éditions du Seuil din Franța a apărut „Lʼeffondrement” („Prăbușirea”), al șaptelea roman al lui Édouard Louis, publicat la o jumătate de an după ce ajunsese în librării „Monique sʼevade”.
Prezentat drept ultim volum al trilogiei cu care s-a impus, începând cu „Sfârșitul lui Eddy Belleguelle”, noul roman continuă aprofundarea temelor principale din proza autorului, concentrându-se asupra universului interior al unui frate homofob și astfel continuând ampla și extinsa analiză a formelor și conținuturilor ideii de masculinitate.
„Aici este vorba despre ce înseamnă să nu știi. Căci, începând să-mi cercetez fratele, mi-am dat seama că nu știu nimic despre el și, ceea ce e mai important, eu credeam că știu, dar nu știam”, a explicat autorul. Incursiunea în existența fratelui care nu acceptă în primul rând pentru că nu înțelege, existența lui rămânând închisă în tipare sociale predeterminate, încheie celebra serie, considerată „odisee familială”, începută acum zece ani cu romanul amintit și continuată cu „Istoria violenței” (2016), „Cine l-a ucis pe tata” (2018) – pus în scenă la Teatrul Metropolis de regizorul Andrei Măjeri, „Luptele și metamorfozele unei femei ” (2021), „Changer: méthode” și „Monique sʼévade” (2024). Figura fratelui găsit fără suflare, prăbușit în apartamentul său, este în prim-planul acestui roman foarte recent în care autorul pornește într-o căutare cu ecouri subtile, încercând să descopere și să înțeleagă, să facă lumină, pe de o parte în interiorul întunecat al unei personalități opace și, pe de altă parte, în felul în care se raportează la ea fratele homosexual.
„Câteodată, în timp ce scriam, aveam impresia că sunt Antigona, că înmormântez cadavrul unui frate pe care societatea nu-mi dădea voie să-l înmormântez. Fratele meu era dintre cei cărora societatea nu le-ar fi luat apărarea. Nu era cineva a cărui moarte să fie comemorată, era chiar negativul absolut al omului care poate stârni milă sau compasiune”, a explicat autorul într-un dialog difuzat la Radio France. Fratele de departe, fratele necunoscut și neînțeles, îi inspiră scriitorului pagini tulburătoare. Distanța dintre cele două ființe se desfășoară copleșitor în paginile acestui roman incomod și tulburător, care invită la reflecție și pune nenumărate întrebări.
A-ți înțelege corpul, a-ți înțelege viața și a trăi în spiritul unei continue introspecții – iată câteva dintre direcțiile urmate în această proză fluidă ce generează neîncetate întrebări. Disecând traume și obsesii, reconstituind din perspectiva fratelui neînțeles figura unui bărbat prins în propria capcană, Édouard Louis pune sub o lupă necruțătoare o întreagă societate. Făcându-i o radiografie, îi scoate la vedere – e drept, parțial – și trecutul, avertizând indirect asupra viitorului. Ca și în romanele precedente, și în noua carte sunt omniprezente privirea profund critică și perspectiva combativă: „A combate dominația masculină, patriarhatul, dar nu indivizii, în timp ce astăzi indivizii sunt acuzați foarte vehement. Cu cartea asta am încercat să fac ritualul de înmormântare, adică nu să-l iubesc, să ascund cine a fost ori să-l reneg, ci să încerc să ajung cât mai departe cu putință în înțelegerea a ceea ce a fost un corp ca a lui, o viață ca a lui și o moarte ca a lui”, a susținut scriitorul în dialogul menționat.
Foto: Jean François Robert
