„Efectul razelor Gamma asupra anemonelor“, spectacol de excepție cu Olga Tudorache, la TVR 3
https://www.ziarulmetropolis.ro/efectul-razelor-gamma-asupra-anemonelor-spectacol-de-exceptie-cu-olga-tudorache-la-tvr-3/

Teatrul Naţional de Televiziune – 7 zile din 7 la TVR 3!

Un articol de Liliana Matei|8 aprilie 2020

Miercuri, 8 aprilie:

Ora 14.00 –  reluare „Domnișoara Nastasia” de G. M. Zamfirescu

Ora 20.00 – „Efectul razelor Gamma asupra anemonelor”, de Paul Zindel / Regia și adaptarea TV: Cătălina Buzoianu/ Spectacol preluat de la Teatrul Mic în anul 1983

Distribuția: Olga Tudorache, Rodica Negrea, Adriana Șchiopu, Monica Mihăescu, Ioana Ottescu

Scenografia: Mihai Mădescu/ Regia de montaj: Marga Niță/ Operator șef: Edwiga Adelman Redactor: Lucia Hossu Longin

„Spectacolul acesta este un omagiu adus unei actrițe de excepție și unui pedagog de vocație… Este o reală lecție de pedagogie modul în care Olga Tudorache înțelege să-și apropie studenții. Îngrijorările de mamă, exigențele fără circumstanțe atenuante ale unui profesionism de marcă, instinctul sigur ce scormonește în neștiutele cămări de disponibilități ale unor tineri care nu înțeleg încă prea bine miracolul descoperirii unor forțe nebănuite, miracolul transformării lor în creatori adevărați ce zămislesc alte vieți, toate aceste zbateri ale propriei ei ființe, pentru a plivi florile talentului de buruiana rea a necunoașterii, o prezintă pe Olga Tudorache drept o profesoară de măiestrie în cel mai nobil sens al acestui cuvânt.

Îmi doresc acest rol de cinci ani,  îmi spunea Olga Tudorache la o repetiție, astăzi doresc totul pentru fetele mele, aș vrea ca lor să le iasă totul bine.

Cu delicatețe și răbdare, cu siguranță de ceasornicar de înaltă precizie, Olga Tudorache reglează aceste mecanisme vii, le dăruiește încredere, forță și spirit, și mai presus de orice, le oferă de la început, șansa de a fi egale modelului, șansa de a concura cu modelul.”  – Cătălina Buzoianu, fragment din caietul program al spectacolului

URMEAZĂ:

Joi, 9 aprilie, ora.14.00 – „Efectul razelor Gamma asupra anemonelor”

ora 20.00 –  „Cinci femei de tranziție”, de Rodica Popescu

Vineri, 10 aprilie, ora.14.00 – „Cinci femei de tranziție”, de Rodica Popescu

ora 20.00 – „Chirița în provincie”, de Vasile Alecsandri/ spectacol cu public   preluat de la Teatrul Vasile Alecsandri din Iasi / regia artistică:  Alexandru Dabija

 

Teatrul Național de Televiziune este un proiect Casa de Producție TVR, difuzat pe canalele TVR și online pe TVR+.

Producător coordonator: DEMETER András István

*Programele TVR pot suferi modificări în funcție de evenimentele de ultimă oră

 

14
/04
/14

În România există puţin peste 30 de cinematografe, 78% din orașele ţării nu au nicio sală de cinema funcțională, iar numărul spectatorilor a scăzut de 50 de ori față de anii '90. APFR şi TIFF au demarat o campanie prin care vor schimbe soarta "Marelui Ecran".

14
/04
/14

Un recital extraordinar şi un concert cu Orchestra Naţională Radio vor avea loc la Sala Radio din Bucureşti, pe 23, respectiv 25 aprilie. Sărbătorile Pascale se prelungesc, astfel, cu două sărbători dedicate muzicii şi celui mai mare compozitor al tuturor timpurilor, Mozart.

14
/04
/14

Lecţia de violoncel, Tarelkin, Acum ori niciodată, Un tramvai numit dorinţă, Oscar şi tanti Roz, Mobilă şi durere, Mă mut la mama, Parchează maşina la Harvard!, Trei piese scurte fără sex - iată câteva dintre spectacolele pe care le puteţio vedea în această săptămână la teatrele din Capitală.

13
/04
/14

Noul Cinematograf al Regizorului Român vă propune o seară de film cu un concept inedit: blind-date cu un film, în data de 18 aprilie, la ora 20:00.

11
/04
/14

Actorul Florin Zamfirescu împlineşte 65 de ani, pe 12 aprilie. E un moment în care îşi priveşte viitorul în ochi şi se vede jucând. Se vede chiar şi însurat, cu o doctoriţă. Şi se mai gândeşte şi la sănătate, şi la roluri, şi la cei 42 de ani în teatru, ca actor şi ca profesor.

11
/04
/14

Luna aceasta se împlinesc 120 de ani de la naşterea marelui dramaturg, romancier, filosof şi poet Camil Petrescu. Cu ocazia acestei aniversări, TVR 2 difuzează luni, 14 aprilie, de la ora 20.10, spectacolul „Iată femeia pe care o iubesc” de Camil Petrescu, în regia lui Cornel Todea.

11
/04
/14

Primăria Sectorului 3 organizează prin Centrul Cultural Casa Artelor primul eveniment în aer liber, de mare amploare din 2014. Cetăţenii sectorului 3 şi nu numai sunt invitaţi, în 13 aprilie, ora 20,00, în Duminica Floriilor, în Parcul Titan - Parcul Artelor la întâlnirea cu muzica sacră pascală.