Efterklang – The Ghost of Piramida, la Cărtureşti Verona
https://www.ziarulmetropolis.ro/efterklang-the-ghost-of-piramida-la-carturesti-verona/

Astăzi, de la ora 19.00, fanii formaţiei daneze Efterklang sunt aşteptaţi în Ceainăria Cărtureşti Verona, pentru 65 de minute în culisele procesului creativ al trupei: proiecţia filmului documentar The Ghost of Piramida.

Un articol de Andrada Văsii|8 noiembrie 2013

Astăzi, de la ora 19.00, fanii formaţiei daneze Efterklang sunt aşteptaţi în Ceainăria Cărtureşti Verona, pentru 65 de minute în culisele procesului creativ al trupei: proiecţia filmului documentar The Ghost of Piramida.

Înainte de concertul pe care formația daneză îl va susține, în premieră la București, la Control Club, pe 13 noiembrie,  vedeţi călatoria celor trei muzicieni de la prima idee până la ultimul sunet al celui mai recent album – Piramida.

Regizat de Andreas Koefoed, The Ghost of Piramida documentează vizita celor trei membri Efterklang în orașul rus Piramida, o așezare minieră abandonată, călătorie care a inspirat cel mai recent album al trupei – Piramida (4AD, 2012).

Inspirația pentru acestă călătorie a venit în 2010, atunci când membrii trupei au văzut fotografii din Piramida, o așezare uitată de lume, situată pe insula Spitsbergen, la jumătatea distanței dintre Norvegia și Polul Nord.

Citiţi şi: Efterklang: turneu în Bucureşti, pe 13 noiembrie

La origine un oraș minier rus ce găzduia peste o mie de oameni, Piramida zace abandonată din ianuarie 1998. Curioși și fascinați de existența orașului-fantomă, cei trei membri Efterklang au decis să-l viziteze în august 2011. Timp de nouă zile, au cules mărturii sonore și înregistrări ce au pus bazele noului album, produs apoi într-un studio berlinez.

Efterklang descoperă misterele oraşului-fantomă

Însoțiți de un ghid rus taciturn și indiferent, a cărui misiune era să-i păzească de urșii polari, danezii caută „comori” sonore în clădirile orașului abandonat, în timp ce naratorul filmului, un fost locuitor al Piramidei, vorbește despre vremurile demult apuse, când Piramida era un oraș înfloritor, în care minerii ruși trăiau împreună cu familiile lor într-o societate sovietică ideală, departe de realitatea aspră din țara natală.

The Ghost of Piramida a avut premiera în noiembrie 2012, la Festivalul Internațional de Film Documentar de la Amsterdam (IDFA), una din cele mai mari manifestări de gen din lume, unde filmul a fost nominalizat în primele trei documentare muzicale ale anului.

Efterklang The Ghost

Afişul evenimentului

De atunci, filmul a fost prezentat atât în cadrul mai multor festivaluri de film europene, cât și în proiecții private, destinate exclusiv fanilor formației. The Ghost of Piramida a fost lansat digital anul acesta și poate fi achiziționat online.

Intrarea la proiecția de film din Ceainăria Cărturești Verona (Str. Arthur Verona, nr 13-15) va fi liberă (în limita locurilor disponibile).

Cel mai nou album Efterklang – Piramida este distribuit în România exclusiv de A&A Records și poate fi găsit în librăriile Cărturești.

Info:

Biletele pentru concertul Efterklang din Control Club pot fi achiziționate în avans, la prețul de 50 de lei, online pe Easytickets: și în rețeaua națională Eventim, precum și de la Control Club (Str. Constantin Mille, nr. 4).

Foto credit: Efterklang

09
/04
/19

Documentarul „Pavarotti: Genius Is Forever”, realizat de cineastul Ron Howard (Oscar pentru „A Beautiful Mind”), va fi lansat în cinematografe pe 7 iunie. Trailerul oficial, lansat astăzi (marţi), prezintă scurte secvențe din interviuri, înregistrări din concerte şi imagini din arhiva familiei.

08
/04
/19

Ați ascultat vreodată un concert de harpă ? Vă place muzica inspirată de ritmurile pline de ”foc” ale Spaniei și ale Americii Latine? Pentru ambele întrebări răspunsul se află într-un concert de neratat pe care îl propune vineri, 12 aprilie (19.00), la Sala Radio, Orchestra Națională Radio și doi invitați speciali: MARIA BÎLDEA – care a fost aplaudată timp de peste 20 de ani alături de Orchestra Națională a Radioteleviziunii din Grecia și dirijorul grec ANASTASIOS SYMEONIDIS, director artistic al aceluiași ansamblu.

08
/04
/19

Opera Națională București prezintă sâmbătă, 13 aprilie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul de balet „Frumoasa din Pădurea Adormită” de Piotr Ilici Ceaikovski. Regia și coregrafia poartă semnătura lui Vasily Medvedev și Stanislav Fečo, decorul, costumele și light design-ul sunt realizate de Pavol Juráš. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Ciprian Teodorașcu.

05
/04
/19

"Ei râd de mine pentru că sunt diferit. Eu râd de ei pentru că sunt toţi la fel."- Kurt Cobain, de la a cărui moarte se împlinesc, astăzi, 25 de ani.  Deși a trăit dor 27 de ani, Cobain a rămas în istoria muzicii drept unul dintre cei mai reprezentativi creatori, vocalişti şi chitarişti ai rockului alternativ.

04
/04
/19

Festivalul Internațional George Enescu și Muzeul Municipiului București (MMB) anunță lansarea parteneriatului care are ca principal obiectiv să extindă interacțiunea dintreFestival șioraș și să diversifice experiența festivalieră pentru publicul festivalului și cel bucureștean, deopotrivă.

03
/04
/19

Opera Națională București prezintă miercuri, 3 aprilie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul de balet „Lacul Lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski. Regia şi coregrafia poartă semnătura lui Gheorghe Iancu, scenografia a fost realizată de către Luisa Spinatelli, iar lighting design-ul de către Camilla Piccioni. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea.

01
/04
/19

Din 18 mai, Opera Comică pentru Copii desfășoară, în premieră pentru o instituție culturală din România, o campanie unică: ,,Scrisoare pentru copilul meu”. Părinții care doresc să-și aștearnă gândurile de azi pentru tinerii în care se vor transforma copiii lor peste ani, o pot face într-o scrisoare pe care Opera Comică pentru Copii o va păstra, sigilată, până în momentul în care copiii vor împlini vârsta de 14 ani.

01
/04
/19

Opera Națională București prezintă sâmbătă, 6 aprilie 2019, spectacolul „Tosca” de Giacomo Puccini. Regia, decorul, costumele și light design-ul poartă semnătura lui Mario De Carlo. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare. Corul Operei Naționale București va fi pregătit de către Daniel Jinga, iar corul de copii de către Smaranda Morgovan. Asistenți de regie Claudia Machedon și Paula Gherghe.