Emanciparea domnului Iacoban
https://www.ziarulmetropolis.ro/emanciparea-domnului-iacoban/

Un nou spectacol de Radu Iacoban (dramaturgul, regizorul), la Bucureşti. “Emancipare”. Se joacă la Teatrul de Comedie, la Sala Nouă.

Un articol de Andrei Crăciun|29 februarie 2016

“Emancipare” are o intrigă bună (patru tineri fug de acasă, înainte de Examenul de Bacalaureat –  o escapadă adolescentină în munți, doi băieți, două fete, multiple posibilități, tentant).

“Emancipare” are o distribuție cu nume sonore. Eu l-am văzut cu Letiția Vlădescu, Ioana Anastasia Anton, Liviu Romanescu și Conrad Mericoffer. Despre ei voi vorbi, mai ales.

Având aceste două elemente fundamentale, “Emancipare” are un public potențial numeros. E un spectacol util atât tinerilor, cât și spectatorilor care urmează, indiferent de vârstă, jocul actorilor preferați (din distribuția la “Emancipare”, Ana Ularu, care împarte rolul cu Ioana Anastasia Anton, se bucură cu siguranță de asemenea admiratori fanatici).

“Emancipare” are umor (nu degeaba a câștigat un premiu care îi dă dreptul să se afle pe scena Teatrului de Comedie, chiar dacă la Sala Nouă, care e splendidă, deși incomodă spectatorilor, mai ales a celor cu probleme lombare). Umorul nu erupe de la început, ci, după o logică deja specifică textelor iacobaniene, se lasă puțin așteptat.

“Emancipare” nu are, strict dramaturgic, cel mai închegat și mai coerent text din teatrul românesc de astăzi, nici măcar din opera iacobaniană (despre care am mai scris aici sau aici). Despre “Casa cu pisici”, un spectacol pe care nu l-am înțeles și deci nu mi-a plăcut, am preferat să tac.

„Emancipare” suplinește momentele de incoerență (motivațiile psihologice ale acțiunilor personajelor sunt cel puțin stranii – sau poate că am ieșit eu de prea mult timp din adolescență și nu mai înțeleg cum funcționează creierul și inima la acea vârstă) prin jocul dedicat al actorilor, care se vede că au devenit o echipă. Letiția Vlădescu face – pur și simplu – spectacol.  E stridentă și stridența ei face bine în “Emancipare”.  Și în Conrad Mericoffer văd semnele unui viitor. Are harul.

“Emancipare” se așază și sub semnul unui mister care nu va fi spulberat, lăsându-ți răgazul să te gândești la el mult după ce ai plecat acasă. Această stare de fapt mă face să cred că Radu Iacoban a ajuns la un sistem propriu de valori bine conturat, pe care încearcă să îl impună. Că este, adică, un artist (chiar dacă dominat de cerebralitate), nu un meșteșugar care deservește, fără discernământ, nevoile publicului. Cred, totodată, că Radu Iacoban gândește teatrul mai apropiat de cinema, compune axat mai degrabă pe vizual decât pe textualitate. Vrea să pleci din teatru, dacă nu frumusețea poveștii, măcar cu frumusețea muzicii care se cântă din vreme în vreme sau cu frumusețea unor inovații regizorale de care, încă tânăr fiind, nu se ferește. N-a devenit manierist, iar asta este vestea bună.

emancipare2

Conrad Mericoffer, Liviu Romanescu, Anghel Damian

Previziunea mea este că “Emancipare” nu va rupe gura târgului, dar își va avea publicul său, care îl va iubi mult și îl va ține minte. Pentru viața unui spectacol de teatru, asta contează, nu?

Profețesc așa: vor merge să vadă acest spectacol atât liceeni cât și oameni de etatea mea, care trăiesc timpul acelei tinereți (timpul marilor speranțe, decizii și deziluzii) doar în retrospectivă, cu o inevitabilă melancolie.

Cred că e limpede că – ani de acum încolo – teatrul românesc se poate baza pe domnul Iacoban (dramaturgul, regizorul) ca pe un om care încearcă să pună în piață o partitură cât mai variată de spectacole de teatru. Ca seriozitate a propunerii, mi se pare că este mai degrabă  o excepție, nu o regulă. De aceea, din acest colț virtual de ziar, aprob și susțin. Aș scoate bani din buzunar să văd această “Emancipare”. Ca argument, în actuala situație financiară globală, mi se pare de-ajuns.



14
/05
/24

Centrul de Pedagogie și Studiul Imaginii „Sorin Botoșeneanu” din UNATC „I.L. Caragiale” prezintă vineri, 17 mai, ora 19.00, în Sala Cinema din UNATC, și duminică, 19 mai, ora 20, la cinema Elvire Popesco din București două programe noi de scurtmetraje proaspăt digitizate și remasteriza-te din arhiva universității.

10
/05
/24

Observator cultural – revista care, de 24 de ani, reflectă în paginile sale cele mai importante evenimente literare, artistice, sociale și politice, reprezentând un reper pe scena culturală românească – a ajuns la a XVIII-a ediție a Galei pe care o organizează anual la Teatrul Odeon, în demersul său de a oferi vizibilitate și recunoaștere literaturii române contemporane.

09
/05
/24

Cu ocazia Centenarului Giacomo Puccini, de la a cărui trecere în eternitate se omagiază 100 de ani, Institutul Italian de Cultură, alături de Artexim, organizează la Ateneul Român luni, 13 mai 2024, ora 19:00, Gala Puccini.

08
/05
/24

Echipa Asociației „Albert și zâmbete” este încântată să anunțe „Galeria terapiilor, ediția a treia”, un eveniment unic și inovator dedicat conectării, cunoașterii și inspirației, din credința în șansa copiilor cu nevoi speciale.

30
/04
/24

Violoncelistul de talie internațională Andrei Ioniță va cânta la Iași în cadrul seriei concertelor organizate de Fundația Culturală Gaudium Animae. Recitalul va avea loc joi, 9 mai 2024, ora 19.00, în sala Henri Coandă de la Palatul Culturii Iași.

30
/04
/24

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, prin Departamentul de Cercetare, Dezvoltare, Inovare, și Centrul de Teatru Educațional Replika desfășoarpă, în perioada 27 mai-1 iunie 2024, evenimentul care încheie proiectul european TabThePAST. Taboo History. Fill the Past to Sense the Present (Istoria Tabu. Umple golurile din trecut pentru a percepe prezentul).