Eminescu. Spectacol propus de Teatrul Național Timișoara și Opera Națională Română
https://www.ziarulmetropolis.ro/eminescu-spectacol-propus-de-teatrul-national-timisoara-si-opera-nationala-romana/

România îl identifică pe Mihai Eminescu, poetul tuturor românilor, cu însăşi cultura sa. Este un gest important, un gest care certifică asumarea culturii române prin reprezentantul ei cel mai de seamă.

Un articol de Petre Ivan|10 ianuarie 2018

Dincolo de simbol se află Poetul. Și, dincolo de Poet, se află omul. Teatrul Național din Timișoara, atent mereu la pulsul subtil al creației, propune, pentru această zi specială – 15 ianuarie – două spectacole care, fiecare în felul său, desenează harta unui destin: destinul unui om care, prin arta sa, ne-a călăuzit pe drumul propriei noastre culturi și al propriei noastre limbi.

Astfel, luni, 15 ianuarie, Teatrul Național și Opera Națională Română din Timișoara prezintă spectacolul Eminescu. Spectacolul, o colaborare a celor două instituții de cultură din Timișoara, este semnat de regizorul Ion-Ardeal Ieremia și urmărește parcursul biografic și artistic al poetului  prin celebrele sale cuvinte, ca și prin cele ale contemporanilor și urmașilor care i-au transformat opera și viața în istorie.

Actori și muzicieni ai celor două instituții vor transforma litera în cuvânt și muzică, distribuția reunindu-i pe actorii Claudia Ieremia, Ion Rizea, Victor Manovici, Alina Ilea, Călin Stanciu Jr., Mălina Petre, Romeo Ioan, Laura Avarvari, Daniela Bostan, Cătălin Ursu, acestora alăturându-li-se soprana Narcisa Brumar, soprana Lăcrimioara Cristescu și mezzosoprana Gabriella Varvari. La pian Angela Balici, Dragoș Zaharescu, Rareș Păltineanu, cu concursul Operei Naționale Române Timişoara, maestru de cor Laura Mare. Spectacolul va avea loc în Sala Mare, cu începere de la ora 19.

De asemenea, duminică 14 și  luni 15 ianuarie, de la ora 19, la Studio „Uțu Strugari” este programat spectacolul Eminul meu iubit, un spectacol semnat de Sabin Popescu, pe un scenariu care are la bază corespondența dintre poet și Veronica Micle, în interpretarea actorilor Iuliana Țoancă-Crăescu și Eugen Pădureanu.

Biletele pot fi achiziționate la Agențiile Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic), tel. 0256 201 117, orar marți – duminică, între orele 11-19, sau online.

Foto:  Eminescu, Spectacol propus de Teatrul Națion al Timișoara și Opera Națională Român – facebook

09
/05
/18

S-au împlinit, anul acesta, 100 de ani de la moartea lui George Coșbuc (născut într-o zi de 20 septembrie), unul dintre cei mai cunoscuți poeți români, prilej pentru un nou episod al seriei "Curiozități (esențiale)"

07
/05
/18

Volumele de „Povestiri din Kolîma”, traducere din limba rusă și note de Ana-Maria Brezuleanu și Magda Achim, au fost publicate la Editura Polirom în anul 2015.

07
/05
/18

Fundația Corneliu Coposu, Asociatia 21 Decembrie 1989, Seniorii Ligii Studentilor, dar și alți semnatari au înaintat către Parlament și Guvern o solicitare, în semn de omagiu și recunoaștere a meritelor Doinei Cornea, prin care fostei disidente a regimului comunist să îi fie organizate funeralii naționale și măcar o zi de doliu național. Printre cei care au semnat petiția se numără și marii noștri actori Oana Pellea și Victor Rebengiuc.

04
/05
/18

Fosta disidentă a regimului comunist Doina Cornea (88 de ani) a murit, în noaptea de joi spre vineri la locuința sa din Cluj Napoca. Născută pe 30 mai 1929, la Braşov, a fost publicist, traducător și profesor. În perioada regimului comunist, Doina Cornea a difuzat numeroase texte şi proteste prin radio "Europa Liberă”, făcând astfel cunoscută opiniei publice internaţionale adevărata situaţie din România.

29
/04
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT Una din cărțile de căpătâi ale tinerilor matematicieni este cea a grecului Euclid (365-290 în. Ch.), considerată piatră de hotar în istoria matematicii, și anume Elementele.

28
/04
/18

Volumul „Putere și sânge. O aventură indiană” de Aurora Liiceanu, apărut de curând la Editura Polirom, va avea lansarea pe vineri, 4 mai, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Cu acest prilej, va avea loc o întâlnire cu Aurora Liiceanu. Vor vorbi, alături de autoare, Sabina Fati și Alina Purcaru, iar întâlnirea va fi moderată de George Onofrei.

27
/04
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT O specie literară mult gustată din antichitate până astăzi rămâne biografia. Omul e totdeauna curios să afle mai mult despre viața particulară a unui personaj ilustru; bârfe, taine descoperite de vreun servitor, orice îl poate apropia pe acesta de el, cititorul de rând.

26
/04
/18

 Are invitaţi garantat 100% interesanţi în emisiunile sale. De data aceasta, Cătălin Ştefănescu trece în postura de invitat. Şi nu oriunde, ci în bucătăria lui Mircea Dinescu. La ce teste îl supune poetul pe jurnalistul TVR, vedem în ediţia „Politică şi delicateţuri” de duminică, 29 aprilie, ora 15.30, la TVR 1 şi TVR+.

25
/04
/18

Guzel Iahina vine la București pentru lansarea romanului „Zuleiha deschide ochii“, recent publicat în colecția Raftul Denisei, în traducerea Luanei Schidu. Publicul român se va putea întâlni cu scriitoarea de origine tătară Guzel Iahina în această seară, de la ora 19.00 în cadrul unui eveniment găzduit de Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38).

23
/04
/18

„Acolo unde ești se află lumea întreagă.”— William Shakespeare. Se împlinesc, astăzi, 454 de ani de la naşterea celui mai mare dramaturg din toate timpurile, ale cărui existenţă și opera au fost marcate de numeroase mistere şi dileme, neelucidate încă pe deplin.