Expoziţia „Comorile Chinei văzute prin ochii micilor artişti“ va fi vernisată marţi, la MNIR
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitia-comorile-chinei-vazute-prin-ochii-micilor-artisti-va-fi-vernisata-marti-la-mnir/

Micro-expoziţia „Comorile Chinei văzute prin ochii micilor artişti”, care cuprinde operele realizate în colaborare cu elevii unei secţii de arte plastice din Bucureşti, va fi vernisată marţi, la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) din Bucureşti.

Un articol de Andrada Văsii|12 iulie 2013

Micro-expoziţia „Comorile Chinei văzute prin ochii micilor artişti”, care cuprinde operele realizate în colaborare cu elevii unei secţii de arte plastice din Bucureşti, va fi vernisată marţi, la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) din Bucureşti.

Expoziţia, realizată în colaborare cu Şcoala Gimnazială de Arte Nr. 3 din Bucureşti, va cuprinde operele elevilor Secţiei de Arte Plastice, coordonată de profesor Elena Vlad.

Schițe de observație realizate de copii

Capodoperele civilizaţiei chineze, prezentate la Muzeul Naţional de Istorie a României între 29 aprilie şi 1 august, reprezintă o sursă de inspiraţie pentru cei 30 de copii de la Şcoala Gimnazială de Arte Nr. 3 din Bucureşti, ale căror desene pot fi considerate schiţe de observaţie ce pot face cunoscute formele, proporţia specifică obiectelor prezentate în cadrul expoziţiei, ornamentarea suprafeţelor, precum şi materialele folosite în realizarea acestora, notează Mediafax.

Soldați faimoși din teracotă

Expoziţia „Comorile Chinei văzute prin ochii micilor artişti” va fi deschisă la Muzeul Naţional de Istorie a României în perioada 16 iulie – 1 august şi va putea fi vizitată de marţi până duminică, în intervalul orar 10.00 – 18.00.

Expoziţia „Comorile Chinei” include câţiva dintre faimoşii soldaţi ce făceau parte din armata de teracotă, parte a inventarului funerar al împăratului Qin Shi Huang, din celebrul sit arheologic de la Xi’an.

Este vorba despre statui în mărime naturală reprezentând ofiţeri din armata chineză, atât infanterişti, cât şi arcaşi şi cavaleri. Aceştia sunt realizaţi într-o tehnică deosebită, având o valoare artistică cu totul aparte şi detalii extraordinare de execuţie care uimesc şi astăzi, la mai bine de 2.000 de ani de când au fost create aceste artefacte.

Artefacte vechi de mii de ani

Pe lângă aceste capodopere, expoziţia cuprinde o serie de alte artefacte, printre care pot fi amintite mai multe vase neolitice, cu o vechime de câteva mii de ani, artefacte care atestă o uimitoare realizare artistică. Acestora li se adaugă alte piese de referinţă – o serie de vase din bronz, celebre în lume pentru calitatea şi valoarea lor extraordinară.

Periplul prin civilizaţia chineză continuă cu o serie de bunuri culturale legate de istoria Drumului Mătăsii şi artefacte referitoare la istoria modernă a Chinei. Prin intermediul acestei expoziţii publicul are ocazia să admire unele din comorile spectaculoase ale milenarei civilizaţii chineze, datând din zorii epocii neolitice până în perioada modernă, în timpul dinastiilor Ming şi Qing.

Foto credit: MNIR (Facebook)

28
/05
/18

Strada Mătăsari este cunoscută în capitală ca fiind strada unde prostituatele ieșeau „la lucru” pe înserat. Ideea festivalului Femei pe Mătăsari, fondat de Iulian Văcărean, a fost să facă această stradă cunoscută pentru lucruri mult mai pozitive, să invite femei și bărbați, organizații, să-și prezinte ideile și să le dea oamenilor ceva creativ în schimbul unei imagini de „strada unde totul este pierdut”.

25
/05
/18

Artistul român Hamid-Nicola Katrib își va împărtăși una dintre viziunile sale asupra artei moderne într-un cadru urban, părăsit și uitat de timp, care va anima locația într-o viziune suprarealistă plină de emoții. Amprenta artistului, atent conturată în Big Bang - vernisajul pe care îl pregătește pentru data de 7 iunie 2018, se va reflecta în 11 tablouri suprarealiste pictate de acesta în ulei, însă vedeta serii va fi instalația denumită „The End”.

24
/05
/18

Pe durata Festivalului Internaţional de Film Transilvania (25 mai - 3 iunie), Ziarul Metropolis vă va ține la curent cu cele mai importante evenimente de la Cluj.

22
/05
/18

Între 20 și 29 aprilie, la hub-ul cultural POINT a avut loc NOVA, festival de noi tehnologii în artele performative. La invitația POINT, peste 30 de creatori și artiști români și internaționali au ținut workshopuri, conferințe, performance-uri.

18
/05
/18

Se împlinesc, astăzi, 630 de ani de la sfinţirea Mănăstirii Cozia, construită pe vremea lui Mircea cel Bătrân, la îndemnul Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana, duhovnic al lui Mircea „întru cele Dumnezeieşti”. La Mănăstirea Cozia a luat fiinţă prima şcoală de copişti şi caligrafi din Ţara Românească şi tot acolo a trăit şi primul imnograf român, Filotei, mare logofăt al Țării Românești.

17
/05
/18

Joi, 17 iunie, în ziua Înălțării Domnului, România va sărbători și Ziua Eroilor. Cu această ocazie, vor fi organizate 172 de evenimente-sincron în diferite comunități (sate, comune, orașe, consilii județene, școli, licee, muzee, biblioteci, universități, asociații culturale și sociale, teatre, mănăstiri) din România și din Republica Moldova, având ca scop omagierea eroilor veterani și a foștilor deținuți politici, care au contribuit prin sacrificiul lor la crearea și menținerea României pentru noi, cei de astăzi, și pentru generațiile următoare.

16
/05
/18

În seara de 19 mai, cu ocazia celei de-a 14-a ediţii a evenimentului "Noaptea Muzeelor", publicul din întreaga ţară va avea posibilitatea de a vizita aproximativ 180 de muzee şi de a beneficia de pe urma unor activităţi culturale şi curatoriale propuse de peste 40 de prieteni ai muzeelor.

15
/05
/18

One Night Gallery, cea mai inovatoare galerie de artă vizuală din România, se extinde pentru cea de-a cincea ediție cu o expoziție intinerantă în care arta vine mai aproape de spectatori, într-o experienţă multisenzorială care foloseşte realitatea virtuală, realitatea augmentată și videomappingul. Pe data de 19 mai, Samsung aduce One Night Gallery la Teatrul Odeon, iar lucrările artistei Raluca Băraru vor transforma spațiul din Calea Victoriei 40, pentru o noapte, într-o scenă care se va remarca printr-un ludic noir, specific personajelor create de ea.

12
/05
/18

Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Colecțiilor de Artă în colaborare cu Federaţia Română a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor UNESCO vă invită la vernisajul expoziției „Pictori comentaţi de Petre Oprea”, deschisă în perioadă 15 mai – 13 iunie la Muzeul Colecțiilor de Artă.

11
/05
/18

"După ce am fotografiat timp de doi ani distrugerea arhitecturală din epoca Ceaușescu, am decis să relatez fotografic viața de zi cu zi a oamenilor.", spunea, în urmă cu 5 ani, într-un reportaj BBC Andrei Pandele, fotograful (şi arhitectul) care a surprins, începând din 1970, România în vremea opresiunii comuniste.

08
/05
/18

Se împlinesc, astăzi, 115 ani de la moartea unuia dintre cei mai talentaţi, influenţi şi interesanţi artişti ai secolului al XIX-lea. În primăvara anului 2015, tabloul său “Nafea Faa Ipoipo?" ("Când te vei căsători?"), realizat în anul 1892, devenea cea mai scumpă operă de artă din istorie, după ce era achiziționat pentru suma de 300 de milioane de dolari. Recordul lui Gauguin a rezistat doar un an și jumătate, până în noiembrie 2017, când “Salvator Mundi”, pictura atribuită lui Leonardo da Vinci, era cumpărată cu 450,3 milioane de dolari.