Expoziție Irinei Dumitrașcu Măgurean, în cadrul festivalului internațional Expolaroid
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitie-irinei-dumitrascu-magurean-in-cadrul-festivalului-international-expolaroid/

Atelierul artistei Irina Dumitraşcu Măgurean – Atelier Irina M. din incinta Fabricii de Pensule Cluj-Napoca a găzduit vineri, 1 aprilie, vernisajul expoziţiei de fotografii polaroid intitulată „8/3”. Evenimentul a făcut parte din festivalul internaţional Expolaroid. 

Un articol de Liliana Matei|3 aprilie 2016

Inițiat în Nantes, Franța în 2013, Expolaroid (www.expolaroid.com) este un festival internațional care, în fiecare an, dedică întreaga lună aprilie punerii în lumină a fotografiei instantanee și a utilizărilor acesteia. Expolaroid dorește să încurajeze utilizarea polaroidului și a filmului instantaneu. Mesajul este simplu: în practică, în utilizarea sa, fotografia instantanee este accesibilă, gestionabilă și populară.

În cadrul expoziției “8/3” – intitulată astfel pentru că cei 8 metri liniari ai pereților din Atelier Irina M. sunt împărțiți în trei expoziții semnate de trei artiști, Irina Dumitrașcu Măgurean își propune ca, prin intermediul unei instalații, să prezinte imagini ca entități de sine stătătoare, însă unite între ele în cadrul unei constelații speciale. “Fotografia prinde propria ei viață, fiind limitată de marginile ei și de imaginația privitorului. Marginile dau imaginii forma circulară care sugerează forma pământului, a planetelor în general. Planetele – locurile unde se desfășoară viața, existența, unde este punctul de început și punctul de sfârșit”, detaliază artistul vizual Irina Dumitrașcu Măgurean.

“Fiecare din fotografiile expuse constituie universul său propriu unde ia naștere existența imaginii odată cu atingerea/contactul cu privirea spectatorului”, punctează Irina Dumitrașcu Măgurean. În contextul expoziției, artista vorbește despre cerc ca fiind forma care închide/separă interiorul de exterior, iar viața din interiorul imaginii, statică (prin însuși statutul său de imagine), dar dinamică prin ce reprezintă este una separată și de sine stătătoare față de viața exterioară, dinamică în totalitate.

Preferința Irinei Dumitrașcu Măgurean pentru polaroid s-a conturat încă de la începuturile carierei sale. „Polaroidul are un alt farmec, e mai intim, mai apropiat de tine, e un obiect. Îl iei în mânӑ, îl priveşti, rezonezi cu el altfel decât cu o fotografie “normalӑ”. În plus, dimensiunea lui te face sӑ o priveşti de aproape şi nu de la distanţӑ”, punctează Irina. “Oferӑ unicitate. E un moment unic, irepetabil. Trebuie să fii sigur de concept, de luminӑ şi de tehnicӑ. La fotografia pe film, pânӑ la urmӑ rӑmâne negativul. La Polaroid nu mai ai o a doua şansă”, detaliază artista.

Alături de Irina Dumitrașcu Măgurean, în cadrul “8/3” vor expune Andrei Budescu și Dan Tămaș.

INFO

Expoziția va putea fi vizitată până în 30 aprilie, de luni până vineri, între orele 16 și 20, la Atelier Irina M din incinta Fabricii de Pensule, etaj IV, strada Henri Barbusse, nr. 59-61, Cluj-Napoca.

Irina Dumitrașcu Măgurean trăiește și creează în Cluj-Napoca.  Predă la la Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca și este membru al Federației Galeriilor și Artiștilor din Fabrica de Pensule. Irina a studiat ca bursier în Berlin, Praga, Salzburg și Budapesta. Între expozițiile ei se numără “Zooming” – Berliner Liste, Berlin, “Retratos de Natureza Rumena em Lisboa”, la Muzeul Apei, Lisabona, cu sprijinul ICR, “De aproape” – împreună cu Rie Kuroda (Berlin/Tokyo), Fabrica de Pensule, Cluj-Napoca, „Intro” – instalație, Fabrica de Pensule, Cluj-Napoca.

11
/03
/13

Mobilă de artă a devenit un simbol al bunului gust, iar Fabrica de mobilă SIMEX se asigură că fiecare cumpărător poate lua un produs mobilier de artă în casa sa.

04
/03
/13

Ideea în jurul căreia se construiește conceptul ART HUB este aceea de spațiu multifuncțional oferit spre utilizare unui număr mare de persoane din domeniul artelor, managementului cultural, publicității și comunicării. Totodată, ART HUB este locul unde timpul poate fi petrecut în mod creativ și plăcut, un spațiu de întâlnire, lucru sau relaxare destinat oamenilor ce activează în domenii artistice […]

01
/03
/13

Bucureşti, 27 februarie 2013, CREATIVE ARTS (www.creativearts.ro) organizează duminică, 3 martie a.c., începând cu ora 13:00, la Caffé D`Arthé (Bucureşti, Str. Popa Nan, nr. 7) un atelier de personalizat colanţi.  Cu ajutorul trainerilor Creative Arts veţi da un suflu nou ciorapilor şi colanţilor dumneavoastră printr-un atelier. Urban Legs reprezintă cel de-al şaptelea atelier din platforma […]

25
/02
/13

În perioada 20 iunie 2012- 24 februarie 2013, la Muzeul Naṭional de Artã al României a avut loc expoziṭia Antichitatea clasică între documentar şi fantezie. Gravuri din secolele XVI – XIX.   Cabinetul de desene şi gravuri al Muzeului Naţional de Artă al României a prezentat expoziţia Antichitatea clasică între documentar şi fantezie. Gravuri din secolele XVI […]

25
/02
/13

Pânã la data de 26 mai 2013, doritorii vor putea vizita la MNAR expoziṭia Carol Popp de Szathmári şi revelaţia artistică a Orientului.   Cabinetul de Desene şi Gravuri al Muzeului Naţional de Artă al României prezintă expoziţia temporară Carol Popp de Szathmári şi revelaţia artistică a Orientului. Expoziţia Carol Popp de Szathmári şi revelaţia artistică a […]

22
/02
/13

În februarie, Muzeul Național de Artă al României reia seria programelor pentru adolescenți cu o serie de întâlniri în expoziţia Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului, sub semnul poveștilor nebănuite din spatele operelor de artă.   “Realitatea din spatele imaginii”   Exista oare noțiunea de modă acum 500 de ani?  Și daca da, cum foloseau Neagoe Basarab […]