Familia Tot, în regia lui Victor Ioan Frunză, prezentat la Budapesta și Gyula
https://www.ziarulmetropolis.ro/familia-tot-in-regia-lui-victor-ioan-frunza-prezentat-la-budapesta-si-gyula/

Familia Tót va face parte, în perioada 27-29 septembrie 2013, din turneul organizat în Ungaria de Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu“.

Un articol de Andrada Văsii|17 septembrie 2013

Familia Tot va face parte, în perioada 27-29 septembrie 2013, din turneul organizat în Ungaria de Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu“. 

Direcția de scenă îi aparține lui Victor Ioan Frunză, spectacolul fiind produs de Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu“ din Bucureşti.

Traducerea în română a textului, decorul și costumele sunt semnate de Adriana Grand. Din distribuție fac parte actorii: George Costin (Maiorul), Adrian Nicolae (Tót, Pompier șef), Sorin Miron (Soția lui Tót), Nicoleta Hâncu (Fiica lui Tót, Gizi Gezané), Alexandru Ion (Poștașul).

Vineri, 27 septembrie 2013, de la ora 19.00, sala Studio a „Teatrului din Cetate“ din Gyula (5700 Gyula, Kossuth u. 13.) va găzdui prima reprezentație a spectacolului. Duminică, 29 septembrie 2013, de la ora 19.00, spectacolul va fi prezentat pe scena Teatrului „Katona József“ din Budapesta. Ambele reprezentații vor avea loc în limba română, publicul de limbă maghiară beneficiind de traducere simultană.

Familia Tot – o incursiune în viaţa unei familii

Monica Andronescu scria pentru Yorick.ro: „Pe scurt, povestea lui Örkény István ar arăta aşa. Un maior nebun – întruchiparea în mic a oricărui mare dictator – vine într-un concediu de două săptămâni în micuţa gospodărie a familiei Tót, trimis de fiul de pe front. Sperând că maiorul i-ar putea uşura fiului viaţa de pe front, cei trei încearcă să-l mulţumească. De aici, momentele comice sunt construite savuros de Victor Ioan Frunză, pentru că maiorul – interpretat de George Costin, într-o cheie în care personajul capătă nuanţe de Caligula grotesc şi plin de umor – instaurează cel mai ciudat regim de teroare posibil. […] ”.

Citiţi şi: Festin pe Bulevard: începe festivalul de teatru la „Nottara“

Ea continuă: ,,Fiecare moment şi fiecare nuanţă sunt puternic exploatate de regie şi de actori […] Când îngheaţă zâmbetul pe buze? Atunci când poştaşul rupe scrisoarea în care Crucea Roşie anunţă moartea fiului familiei Tót şi toate eforturile devin zadarnice. Când reapare zâmbetul? Atunci când regia te conduce în aşa fel încât înţelegi că lumea lui Tót şi a familiei lui există dincolo de front şi este în sine. Legăturile cu exteriorul sunt, de fapt, tăiate, şi de acolo nu se poate ieşi.“

Familia Tot

Adrian Nicolae, Nicoleta Hâncu, Sorin Miron, în Familia Tot

Maria Sârbu nota  pentru Jurnalul Național: „De admirat echipa spectacolului. Frunză îi aduce împreună pe scena de la Nicolae Bălcescu pe George Costin, Sorin Miron, Alexandru Ion, Nicoleta Hâncu și Adrian Nicolae. De reținut neapărat aceste nume! De văzut neapărat jocul acestor actori […] joacă firesc, cu patimă, cu drag pentru ceea ce au ales să facă, cu drag de teatru. E o gașcă frumoasă ce crește frumos sub ochii publicului și sub atenta grijă a unui împătimit părinte al scenei.“

Spectacolul Familia Tot a fost selectat la Festivalul Național de Teatru, ediţia a XXII-a. Actorul George Costin a primit, în cadrul Galei Premiilor UNITER 2013, Premiul Cel mai bun actor în rol principal pentru rolul din acest spectacol.

Info:

Teatrul „Katona József“ din Budapesta este un partener de durată al Institutului Cultural Român de la Budapesta, în ultimii zece ani publicul iubitor de teatru din capitala ungară având ocazia să vadă pe această scenă numeroase spectacole în limba română.

Foto credit:  Familia Tot – Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu“

21
/08
/17

Concertul de închidere al festivalului Vara Magică va avea loc miercuri, 23 august, de la ora 19.30, la Sala Mare a Ateneului Român și va avea în centru Orchestra de Tineret a Olandei (National Youth Orchestra (NJO), Netherland) care va cânta sub bagheta lui Mark Wigglesworth, solist Alexander Sitkovetsky (vioară) un program ce cuprinde Wagner - Uvertura şi Venusberg music din opera Tannhauser (Paris version), Korngold - Concertul pentru vioară şi orchestra, Stravinsky - Petrushka (versiunea 1911).

20
/08
/17

MEMORIA CULTURALĂ Ultimul interviu, ultimul rol în teatru și în film, ultimul Revelion, ultima amintire cu Toma Caragiu, actorul care s-a născut în 21 august 1925 și a murit în plină glorie la cutremurul din 4 martie 1977.

20
/08
/17

Mai sunt câteva zile până la deschiderea ediției aniversare a Festivalului Internațional de Teatru Independent UNDERCLOUD, eveniment în cadrul căruia vor fi prezentate publicului bucureștean peste 40 de spectacole românești, invitate sau în competiție, producții străine, spectacole–lectură și conferințe.

17
/08
/17

Zilnic, până în data de 2 septembrie, organizatorii Galei HOP 2017 vă invită să-i cunoaşteţi pe concurenții din acest an, urmărindu-le clipurile de prezentare, fişa profesională şi galeria foto realizată de Adi Bulboacă.