FAPTE BUNE. Se întâmplă la Teatrul Dramaturgilor Români
https://www.ziarulmetropolis.ro/fapte-bune-se-intampla-la-teatrul-dramaturgilor-romani/

Ieri, 9 decembrie,  în sala „Ion Băieşu” a Teatrului Dramaturgilor Români, a avut loc premiera oficială a spectacolului FAPTE BUNE de Sebastian Ungureanu, regia Alexandru Nagy, o comedie de moravuri care începe ca o farsă şi se termină ca o satiră despre geneza politicii româneşti post-decembriste.

Un articol de Petre Ivan|10 decembrie 2018

În peisajul uman colorat și contradictoriu al anilor post-revoluționari se detașează figurile unor personaje emblematice: Victor, (interpretat de Liviu Romanescu) afaceristul fără capital, un „maestru al combinațiunilor” adus de valul schimbării și care vrea totul fără să ofere nimic, Nenea Vicențiu (interpretat de Constantin Dinulescu), omul de modă veche care se dezbracă treptat de caracter, arătând incredibile resurse de demagogie și fățărnicie, Ruxandra Leu (interpretată de Carmen Ionescu) prototipul parvenitei care crede că totul se obține fără merit,  prin pile și relații.

Toți trei, ca și celelalte personaje care gravitează în jurul lor (interpretate de Irina Sibef, Daniel Hara, Sorin Dobrin) sunt de un comic irezistibil generat de discrepanța flagrantă între pretenții, aspirații și realitatea lor de inși obscuri, dornici să agonisească.

Într-un ritm trepidant, scenele hazlii se succed imprevizibile până la finalul triumfal al edificării unui partid  care exprimă pe deplin butaforia găunoasă a unei societăți strâmbe: Partidul intitulat – exact împotriva „doctrinei” sale – „Fapte bune”.

Scenografia este concepută de Daniel Titza, coregrafia îi aparține Andreei Duță, video Cinty Ionescu, iar coloana sonoră Andrei Doboș.

Spectacolele TDR sunt supratitrate în limba engleză.

Detalii despre program și evenimente: www.teatruldramaturgilor.ro.

Foto: Fapte bune – Catalina Draghici

12
/06
/23

Maeștrii Ruxandra Donose, Ramon Vargas și Leontina Văduva au selecționat 20 de viitori cursanți din întreaga lume care vor participa, în perioada 23-27 august, la International Salbek Opera Masterclass, primul curs de măiestrie de acest gen din România, care se va desfăşura într-un cadru de poveste, pe Domeniul Castelului Salbek, la Petriș, județul Arad.

12
/06
/23

Cel de-al doilea volum publicat la Editura Humanitas de cercetătorul în neuroștiințe Alexandru Babeș, "Durerea. Istoria conviețuirii cu un vechi dușman", va fi punctul de plecare al unei discuții despre fețele durerii, influența ei în domenii vaste ale vieții și mecanismele de cunoaștere pe care le-am creat de-a lungul secolelor pentru a scăpa de sub controlul ei.

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.