Farsă la Hollywood: Mel Brooks a lăsat în ciment amprenta unei mâini cu şase degete
https://www.ziarulmetropolis.ro/farsa-la-hollywood-mel-brooks-a-lasat-in-ciment-amprenta-unei-maini-cu-sase-degete/

Actorul de comedie, producătorul şi umoristul Mel Brooks, în vârstă de 88 de ani, a făcut o nouă farsă luni, lăsând amprenta unei mâini cu şase degete în cimentul din faţa celebrului Chinese Theatre din Hollywood.

Un articol de Petre Ivan|9 septembrie 2014

Scriitorul şi scenaristul Max Brooks, fiul lui Mel Brooks şi al actriţei Anne Bancroft, l-a prezentat pe tatăl său, exclamând cu ironie: „Nu cumva e prea devreme?”.

„Actorii de comedie nu primesc niciodată recunoaşterea pe care o merită la Hollywood. De câte ori a câştigat o comedie premiul Oscar pentru cel mai bun film? Până la urmă, râsul este acela care ne ajută să trăim în fiecare zi”, a adăugat el.

Mel Brooks s-a prezentat la ceremonie purtând o haină albă, cravată asortată, cămaşă şi pantaloni negri, notează Mediafax.

„Doamnelor şi pantofii mei, vreau să vă mulţumesc că sunteţi aici şi că participaţi la această glumă minunată”, a declarat Mel Brooks, cunoscut pentru comedia „Producătorii/ The Producers” (1968) şi numeroase parodii reuşite, precum „Tânărul Frankenstein/ Young Frankenstein” (1974), în care a jucat alături de colaboratorul său preferat, Gene Wilder.

După ce şi-a lăsat amprentele mâinilor în ciment, actorul american şi-a arătat palmele şi a început să îşi numere degetele: cinci la mâna dreaptă şi şase la mâna stângă.

Mel Brooks

Mel Brooks

„La ce-i foloseşte al şaselea deget? Îl ajută să bată mai repede la maşina de scris”, au glumit fanii actorului pe Twitter.

Mel Brooks

Mel Brooks, al cărui nume real este Melvin Kaminsky, s-a născut în cartierul newyorkez Brooklyn în 1926, într-o familie evreiască.

A debutat în acelaşi timp cu Woody Allen, în „Your show of show”, în anii ’60, înainte de a deveni unul dintre cei mai cunoscuţi regizori şi producători din anii ’70, cu filme precum „Producătorii”, „Douăsprezece scaune”, „Şei în flăcări” şi „Comedie mută ’77”.

Foto: Mel Brooks – facebook

08
/12
/13

La doi ani de la dispariţia regizorului Andrei Blaier, TVR 2 îi dedică azi ciclul „Duminica filmului românesc”. Cinefilii români vor putea urmări în această zi două dintre filmele sale reprezentative: „Fapt divers“ (de la ora 14.10) şi „Ilustrate cu flori de câmp“ (de la ora 20.10).

07
/12
/13

În 1986 murea Alexandru Giugaru, unul dintre cei mai populari actori români. Rămas celebru pentru rolurile sale comice, el credea că realismul înseamnă totul în artă și că trebuie să fie din toate punctele de vedere acela pe care-l joacă „și nimic altceva”.

06
/12
/13

Duminică, 8 decembrie, de la ora 20.00, Jazzappella va cânta în cafeneaua Schengen (str. Calea Victoriei nr. 21-23), în cadrul celui mai nou proiect de televiziune al Naşul TV: Muzică liberă - Live din Schengen.

06
/12
/13

12 Years a Slave, regizat de Steve McQueen, a fost desemnat filmul anului 2013 în Topul 10 al revistei Rolling Stone, după ce, marţi, cineastul american a primit, pentru aceeaşi peliculă, titlul de cel mai bun regizor din partea New York Film Critics Circle.