Faust şi Purcărete revin la Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/faust-si-purcarete-revin-la-sibiu/

Mega-producţia Teatrului Naţional din Sibiu „Faust“ va fi reluată pe scena de la Hala Balanţa. Spectacolul regizat de Silviu Purcărete se află în cea de-a şaptea stagiune de la premiera din 19 septembrie 2007. Prima reprezentaţie din acest an va avea loc sâmbătă, 16 martie, de la ora 19:00.

Un articol de Petre Ivan|12 februarie 2014

Mega-producţia Teatrului Național din Sibiu „Faust“ va fi reluată pe scena de la Hala Balanţa. Spectacolul regizat de Silviu Purcărete se află în cea de-a șaptea stagiune de la premiera din 19 septembrie 2007. Prima reprezentație din acest an va avea loc sâmbătă, 15 martie, de la ora 19:00.

„Faust“ e mai mult decât un spectacol de teatru. Violent, emoţionant şi visceral „Faust“ îşi invită publicul la o experienţă individuală puternică despre cunoaştere, credinţă, durere şi iubire.

„Faust-ul“ lui Silviu Purcărete se distinge prin complexitatea viziunii regizorale: este o experienţă extrasenzorială la graniţa dintre Pământ şi Iad, un peisaj amplificat prin proiecţii, focuri de artificii, muzică rock live, zeci de actori şi dansatori şi o coloană sonoră originală semnată de Vasile Şirli.

La baza acestui „Faust“ modern stă improvizaţia, textul lui Johann Wolfgang von Goethe constituind punctul de plecare pentru o compoziţie teatrală în care cuvântul nu este primordial.

Scenariul spectacolului de la Sibiu surprinde momentele esenţiale din textul lui Goethe: pactul lui Faust cu Diavolul, patima lui Faust pentru Margareta, noaptea Valpurgiei şi ridicarea lui Faust la Cer.

Producţia se remarcă prin decor şi light design de o impresionantă forţă evocatoare, costume provocator sugestive, elegante sau burleşti, muzică antrenantă sau copleşitoare, cu efecte sonore adecvate ambianţei funambuleşti, proiecţii video ingenios articulate în arhitectura întregului demers scenic, creat monumental prin jocul a peste 120 de actori şi figuranţi într-o hală industrială dezafectată.

Faust

Cele 8 reprezentații ale lui Faust, programate în prima jumătate a acestui an, vor avea loc după următorul calendar

sâmbătă, 15 martie, ora 19:00

duminică, 16 martie, ora 19:00

vineri, 28 martie, ora 19:00

sâmbătă, 29 martie, ora 19:00

vineri, 25 aprilie, ora 19:00

sâmbătă, 26 aprilie, ora 19:00

vineri, 9 mai, ora 20:00

sâmbătă, 10 mai, ora 20:00

Un reper important al teatrul românesc de după ’89, Faust-ul lui Purcărete a contribuit semnificativ la promovarea valorilor culturale naţionale

Premiul pentru cea mai bună interpretare feminină într-un rol principal (Ofelia Popii)

Premiul pentru cea mai bună scenografie (Helmut Stürmer) la Gala UNITER din 2008,

Participarea la Festivalul Goethe de la Frankfurt în 2008 şi în selecţia oficială a Festivalului Internaţional de la Edinburgh în 2009

Premiul Herald Angel Award 2009

Premiul de Excelenţă al Galei UNITER din 2010

Participarea extraordinară de la Bruxelles din anul 2011, ce l-a avut ca invitat de onoare pe Preşedintele Comisiei Europene José Manuel Barroso, precum şi invitaţia primită în cadrul Programului Maribor Capitală Culturală Europeană 2012.

Spectacolul are o durată aproximativă de două ore, este prezentat cu supratitrare în limba engleză şi nu este recomandat celor sub 16 ani

Foto cu Faust şi Silviu Purcărete – TNRS, facebook

17
/08
/17

Zilnic, până în data de 2 septembrie, organizatorii Galei HOP 2017 vă invită să-i cunoaşteţi pe concurenții din acest an, urmărindu-le clipurile de prezentare, fişa profesională şi galeria foto realizată de Adi Bulboacă.

17
/08
/17

Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, împreună cu Academia de Teatru şi Film „Athanor” din Passau – Germania prezintă proiectul pilot „Întâlniri Teatrale la Sulina”, care se va desfășura în perioada 31 august – 4 septembrie 2017.

16
/08
/17

Actrița Cristina Flutur joacă personajul Alice în lungmetrajul „Grain”, o coproducție Turcia-Germania-Franța-Suedia, selectat în competiția oficială la Festivalul de Film de la Sarajevo, cel mai important eveniment de gen din Europa de Sud-Est. Filmul „Grain” este regizat de regizorul turc Semih Kaplanoglu, câștigătorul Ursului de Aur la a 60-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin.

15
/08
/17

Într-o zi de 15 august (1769) se năştea, la Ajaccio, în Corsica, Napoleon Bonaparte, lider politic si militar al Franţei, unul dintre cei mai buni conducători militari din istorie. 55 de ani mai devreme, la Constantinopol, în ziua în care creştinii sărbătoreau “Adormirea Maicii Domnului”, Constantin Brâncoveanu, împreună cu cei patru fii şi ginerele său, Enache Văcărescu, erau decapitaţi. Trupurile lor au fost aruncate în apele Bosforului, iar capetele, înfipte în prăjini, au stat trei zile la poarta Seraiului.

14
/08
/17

Cartea „Țara Vinului” (traducere din chineză de Luminița Bălan) a fost publicată la editura Humanitas Fiction în anul 2014.

14
/08
/17

Din clipa în care trece pragul grădiniței, copilăria fericită a micului Grégoire se transformă într-un adevărat coșmar. Chestiile sforăitoare cu care îl pisează educatorii și profesorii nu-i intră în cap orice-ar face, colegii își bat joc de el, iar părinții îl cicălesc și-l ceartă fără încetare.

14
/08
/17

În urmă cu mai bine de două decenii, într-o zi de 14 august (1996), la reşedinţa sa din La Neuville-sur-Essonne, în apropiere de Paris, se stingea din viaţă Sergiu Celibidache, personalitate marcantă și controversată a secolului trecut, unul din cei mai de seamă dirijori ai lumii.