Feel the music – prima petrecere accesibilizată pentru persoane cu deficiențe de auz va avea loc în București
https://www.ziarulmetropolis.ro/feel-the-music-prima-petrecere-accesibilizata-pentru-persoane-cu-deficiente-de-auz-va-avea-loc-in-bucuresti/

Duminică, pe 29 septembrie, începând cu ora 19:00, clubul Apollo 111 din Bucureşti (str. Ion Brezoianu nr. 23 – 25, Palatul Universul, Corp C) îşi deschide porţile pentru prima petrecere accesibilizată pentru persoane cu deficienţe de auz.

Un articol de Petre Ivan|26 septembrie 2019

În România sunt peste 23 000 de persoane cu deficienţe de auz care se lovesc zilnic de discriminare. Doar 15% dintre ei au un loc de muncă, pentru că angajatorii nu au încredere în capacităţile lor, iar când merg la instituţiile publice, statul nu le pune la dispoziţie un interpret autorizat în limbaj mimico-gestual.

Dincolo de planul profesional, persoanele cu deficiențe de auz din România nu sunt integrate nici social, iar în ceea ce privește accesul la cultura și modalitățile de divertisment, accesul lor este mai mult decât limitat.

2019 marchează o evoluție în ceea ce privește politica de diversity and inclusion pentru comunitatea surzilor din România după ce festivalurile Electric Castle, Summer Well și Afterhills au accesibilizat mai multe concerte din festivalurile lor pentru persoanele cu deficiențe de auz.

Acest lucru a fost posibil la primul festival cu ajutorul celui mai celebru sign interpreter din US, Amber Galloway Gallego și a persoanelor din România pe care le-a instruit, iar în cazul ultimelor două festivaluri strict cu personalul din România care face parte din Asociația Surzilor.

Persoanele cu deficienţe de auz, deși nu ies neapărat în cluburi, simt muzica într-un fel sau altul – unii o dintre ei o simt în păr, alții percep vibrații în piept și picioare iar, cu ajutorul unui interpret de limbaj al semnelor, pot participa chiar și la cursuri de dans.

Cum în ultima duminică a lunii septembrie se celebrează la nivel international Ziua internațională a Surzilor, la petrecerea incluzivă a cărei gazdă este DJ-ul Eugen Rădescu, interpreții de la Asociația Surzilor din România vor traduce melodiile în limbaj mimico gestual pentru toți participanțiide pe ringul de dans, fie că aud, fie că au deficiențe de auz.

Sign Interpreters: Elisabeta Paraschiv, Bogdan Anicescu, Marieta Negru.

Un concept realizat de: Anca Spiridon, și Andreea Pietroșel, cu ajutorul Anei Ciutu.

Foto: Feel the music – facebook

 

 

31
/10
/22

Cu ocazia Zilelor Culturii Sinti şi Roma la Bucureşti, Dotschy Reinhardt, Sinteza – descendentă a marei legende de jazz Django Reinhardt, vine sâmbătă, 12 noiembrie 2022, la ARCUB.

25
/10
/22

Miercuri, 26 octombrie 2022, de la ora 17.00, la Muzeul „Casa Mureșenilor” din Brașov, vă invităm la Recitalul de la ora 5. Evenimentul va fi susținut de Mădălina Bourceanu - soprană, Nicoleta Chirilă - soprană, Aurelia Florian - soprană, Valentina Mărgăraș - soprană, Silvia Micu - soprană, Sonia Hazarian - mezzosoprană, Alexandru Aghenie - bariton, Marian Rește – bas-bariton. La pian îi va acompania Simona Patriche. Prezintă: Simona Manole.

25
/10
/22

Publicul este așteptat miercuri, 26 octombrie, la Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu la spectacolul de teatru-jazz "Aproape Înger", în cadrul Sibiu Jazz Festival 2022, o reprezentație ce a rezultat din întâlnirea mai multor orizonturi artistice ce au generat o frescă modernă a realităților pe care omul le trăiește într-un cuplu.

25
/10
/22

Ultima săptămână din luna octombrie aduce pe scena Operei Naționale București titluri celebre din repertoriul universal precum „La Bohème”, „Povestirile lui Hoffmann”, „Peer Gynt & Carmina Burana”, „La Traviata”, dar și „Podul”, o seară de operă româno-bulgară, dedicată împlinirii a celor 30 de ani de prietenie, cooperare și bună vecinătate între Republica Bulgaria și România.

24
/10
/22

Artiștii Filarmonicii „George Enescu” doresc să se prezinte în fața publicului în recitaluri și concerte tematice. Demersul se dorește și unul de popularizare a muzicii clasice în rândurile celor interesați să se apropie de un univers sonor fascinant.

24
/10
/22

Luni, 24 octombrie, de la ora 19,00, publicul român are întâlnire cu soprana Laura Tătulescu şi cu pianista şi compozitoarea Ana Giurgiu-Bondue la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Sala „George Enescu”. În deschidere: lansarea oficială a albumului „Silence”, reunind înregistrări realizate de cele două muziciene în studiourile Radio România, în luna august.

21
/10
/22

După reprezentații inedite, la sfarșit de octombrie, pe scena unor festivaluri de jazz cu tradiție, precum Sibiu Jazz Festival și Ploiești Jazz Festival, Orchestra Națională de Jazz a Franței, aflată într-un tuneu național in România, după o absență de aproape 30 de ani, va susține un concert extraordinar la Palatul Bragadiru din București.

20
/10
/22

În cadrul proiectului Musiques Créatives de France, între 27 octombrie și 1 noiembrie, Orchestra Națională de Jazz a Franței revine în România într-un tuneu la Ploiești (27 octombrie, Filarmonica „Paul Constantinescu”, la Ploiești Jazz Festival), Sibiu (28 octombrie, Filarmonica de Stat, la Sibiu Jazz Festival) și București (1 noiembrie, Palatul Bragadiru).