Fenyő László, unul dintre cei mai mari violonceliști europeni, va concerta la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/fenyo-laszlo-unul-dintre-cei-mai-mari-violoncelisti-europeni-va-concerta-la-sala-radio/

Fenyő László, deţinător al mai multor distincţii internaţionale, va concerta vineri, 15 martie, la Sala Radio începând cu ora 19 :00.

Un articol de Andrada Văsii|11 martie 2013

A fost prim-violoncelist al Orchestrei Simfonice Radio din Frankfurt, este invitat al celor mai prestigioase ansambluri muzicale din lume – Orchestra Simfonică din Singapore, Beethoven Orchester Bonn, Philharmonia Hungarica, Orchestra Simfonică din Shanghai, Orchestra Metropolitană din Lisabona ş.a. – şi este deţinător al mai multor distincţii internaţionale: FENYŐ LÁSZLO.

Vineri, 15 martie (19.00), la Sala Radio veţi avea deosebita ocazie de a-l aplauda pe unul dintre cei mai mari violoncelişti europeni, care va interpreta alături de Orchestra Naţională Radio Concertul în si minor pentru violoncel şi orchestră, creaţie a celebrului compozitor ceh Antonin Dvořák. Despre lucrarea compusă de Dvořák, Brahms spunea: „Dacă aş fi ştiut că se poate scrie un astfel de concert pentru violoncel, aş fi compus eu însumi unul acum mult timp!”

Desfăşurat sub bagheta dirijorului german GERD SCHALLER, cu o frumoasă carieră la pupitrul mai multor ansambluri muzicale din Germania, evenimentul vă propune în cea de-a doua parte a serii Simfonia în re minor, creaţie a lui César Franck, unul dintre romanticii târzii ai patrimoniului muzical.

Pentru alte informaţii legate de stagiunea 2012-2013 a Orchestrelor şi Corurilor Radio vă rugăm să consultaţi site-ul orchestre.srr.ro.

Un violoncelist de excepţie ale cărui abilităţi tehnice se împletesc cu un talent muzical desăvârşit FENYŐ LÁSZLO este invitatul unor prestigioase orchestre precum: Orchestra Simfonică din Singapore, Orchestra Simfonică Radio din Frankfurt, Beethoven Orchester Bonn, Philharmonia Hungarica, Orchestra Simfonică din Shanghai, Orchestra Filarmonicii din Sofia, Sinfonietta Cracovia, Orchestra Simfonică din Coreea, Orchestra Metropolitană din Lisabona. Între 1997-2001 a fost prim violoncelist al Philharmonia Hungarica şi între 2001-2012 al Orchestrei Simfonice Radio din Frankfurt.

A studiat la Academia de muzică Franz Liszt din Budapesta şi a câştigat numeroase premii internaţionale: Concursul Rostropovici din Paris, Concursul Adam Cello în Christchurch, iar participarea la Concursul internaţional Pablo Casals i-a adus în anul 2004 Marele premiu.

Fenyő Lászlo oferă cursuri de măiestrie interpretativă în toată lumea, este profesor la Academia de Muzică şi Arte din Frankfurt şi la Universitatea din Karlsruhe. În anul 2008, Ministerul Culturii din Ungaria i-a conferit marele premiul Franz Liszt.

O prezenţă deja constantă pe scena Sălii Radio, dirijorul GERD SCHALLER şi-a început cariera colaborând cu Opera de Stat din Hanovra. Repertoriul său este extrem de bogat şi cuprinde atât lucrări din repertoriul simfonic, vocal-simfonic cât şi de operă, incluzând o variată paletă stilistică.

Gerd Schaller a colaborat cu Orchestra de Stat şi Orchestra Filarmonică Radio din Hanovra, Orchestra Filarmonică de Cameră din Leipzig, Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, Orchestra Filarmonică de Cameră din Bamberg, Orchestra Simfonică a Teatrului Naţional din Praga, Orchestrele Radio din München şi Budapesta, Orchestra Operei Naţionale din Varşovia, cu ansamblul Munich Bach Soloists, cu Opera de Stat din Braunschweig. A fost dirijor principal al Teatrului de Stat din Braunschweig, iar între anii 2003-2006 a fost director artistic al Teatrului din Magdeburg.

A fost director artistic al Ebracher Musiksommer Festival şi profesor de dirijat la Universitatea de Muzică şi Teatru din Hanovra, iar discografia sa cuprinde numeroase opusuri, cel mai recent CD incluzând simfoniile nr. 4, 7 şi 9 de A. Bruckner.

Ca un pasionat de operă, Gerd Schaller a dirijat Wozzeck de Alban Berg, Hérodiade de Jules Massenet, Die tote Stadt de Erich Wolfgang Korngold, Adriana Lecouvreur de Francesco Cilea, Fedra de Johann Simon Mayr, iar înregistrarea operei Merlin de Carl Goldmark a primit Premiul Echo Classic pentru cea mai bună înregistrare de operă a anului 2010.

31
/10
/22

Cu ocazia Zilelor Culturii Sinti şi Roma la Bucureşti, Dotschy Reinhardt, Sinteza – descendentă a marei legende de jazz Django Reinhardt, vine sâmbătă, 12 noiembrie 2022, la ARCUB.

25
/10
/22

Miercuri, 26 octombrie 2022, de la ora 17.00, la Muzeul „Casa Mureșenilor” din Brașov, vă invităm la Recitalul de la ora 5. Evenimentul va fi susținut de Mădălina Bourceanu - soprană, Nicoleta Chirilă - soprană, Aurelia Florian - soprană, Valentina Mărgăraș - soprană, Silvia Micu - soprană, Sonia Hazarian - mezzosoprană, Alexandru Aghenie - bariton, Marian Rește – bas-bariton. La pian îi va acompania Simona Patriche. Prezintă: Simona Manole.

25
/10
/22

Publicul este așteptat miercuri, 26 octombrie, la Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu la spectacolul de teatru-jazz "Aproape Înger", în cadrul Sibiu Jazz Festival 2022, o reprezentație ce a rezultat din întâlnirea mai multor orizonturi artistice ce au generat o frescă modernă a realităților pe care omul le trăiește într-un cuplu.

25
/10
/22

Ultima săptămână din luna octombrie aduce pe scena Operei Naționale București titluri celebre din repertoriul universal precum „La Bohème”, „Povestirile lui Hoffmann”, „Peer Gynt & Carmina Burana”, „La Traviata”, dar și „Podul”, o seară de operă româno-bulgară, dedicată împlinirii a celor 30 de ani de prietenie, cooperare și bună vecinătate între Republica Bulgaria și România.

24
/10
/22

Artiștii Filarmonicii „George Enescu” doresc să se prezinte în fața publicului în recitaluri și concerte tematice. Demersul se dorește și unul de popularizare a muzicii clasice în rândurile celor interesați să se apropie de un univers sonor fascinant.

24
/10
/22

Luni, 24 octombrie, de la ora 19,00, publicul român are întâlnire cu soprana Laura Tătulescu şi cu pianista şi compozitoarea Ana Giurgiu-Bondue la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Sala „George Enescu”. În deschidere: lansarea oficială a albumului „Silence”, reunind înregistrări realizate de cele două muziciene în studiourile Radio România, în luna august.

21
/10
/22

După reprezentații inedite, la sfarșit de octombrie, pe scena unor festivaluri de jazz cu tradiție, precum Sibiu Jazz Festival și Ploiești Jazz Festival, Orchestra Națională de Jazz a Franței, aflată într-un tuneu național in România, după o absență de aproape 30 de ani, va susține un concert extraordinar la Palatul Bragadiru din București.

20
/10
/22

În cadrul proiectului Musiques Créatives de France, între 27 octombrie și 1 noiembrie, Orchestra Națională de Jazz a Franței revine în România într-un tuneu la Ploiești (27 octombrie, Filarmonica „Paul Constantinescu”, la Ploiești Jazz Festival), Sibiu (28 octombrie, Filarmonica de Stat, la Sibiu Jazz Festival) și București (1 noiembrie, Palatul Bragadiru).