FEST-FDR 2019 lansează noi provocări
https://www.ziarulmetropolis.ro/fest-fdr-2019-lanseaza-noi-provocari/

„Întotdeauna revoluţiile sociale, revoluţiile politice au fost subliniate de teatru: veţi descoperi întotdeauna, în forma dramatică, în forma de spectacol, un produs al evoluţiei umane. Teatrul Naţional continuă acest drum fundamental. Societatea se va dezvolta prin teatru, prin adevăr” – cu aceste cuvinte a deschis Ada Hausvater FEST-FDR2019.

Un articol de Liliana Matei|5 noiembrie 2019

Dacă primele două zile ale FEST-FDR2019 au însemnat întâlnirea cu un mare regizor, Árpád Schilling, prin intermediul incitantului spectacol Pansion Eden al teatrului croat ZKM , și premiera extrem de dinamicului spectacol al Teatrului Național din Timișoara, Sunt o babă comunistă, excepționala întâlnire cu underground-ul în concertul Pe unde umblă copilu’ ăsta?, creat în urma unei noi ediții a Atelierului Identitate și două spectacole greu de uitat – Ilegitim de Adrian Sitaru și Alina Grigore, un spectacol al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj și Despre tandrețe de Matei Vișniec, în regia lui Felix Alexa, un spectacol al Teatrului Dramaturgilor Români, iată că începutul de săptămână continuă să lanseze noi provocări.

Marți, 5 noiembrie, de la ora 18, Sala Mare a Teatrului Național găzduiește spectacolul50 de secunde (foto sus) de Daniel Oltean, în regia lui Eugen Gyemant, o producție a Teatrului Național București. Spectacolul 50 de secunde este un thriller incitant, o investigație lucidă și tandră asupra minții umane, un spectacol despre labirintul surprinzător al gândurilor noastre, despre empatie, singurătate și despre punctele de sprijin pe care le căutăm în alții, atunci când în noi totul se destramă.

Tot marți, de la ora 20, la Sala 2, Teatrul Național Cluj prezintă Povești de dragoste la prima vedere după Gabriel Liiceanu, Adriana Bittel, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Ana Blandiana, regia Tudor Lucanu, o suită de istorii de și despre iubire imaginate de cei cinci mari scriitori români și recreate cu talent, nostalgie și umor de artiștii de la Naționalul clujean, în regia lui Tudor Lucanu.

Ziua de 5 noiembrie se încheie la Studio „Uțu Strugari” unde, de la ora 21, Teatrul Luni prezintă spectacolul Această Sonia, în interpretarea Letiției Vlădescu, pe un text de Lia Bugnar care, așa cum ne-a obișnuit, semnează și regia spectacolului, povestea de viață pe cât de emoționantă, pe atât de palpitantă a unei violoniste căreia destinul i-a rezervat un cu totul alt traseu decât cel pentru care se pregătise.

Taximetriști

Cea de-a patra zi a festivalului începe în hohote de râs: Taximetriști de Bogdan Theodor Olteanu și Adrian Nicolae, un spectacol produs de Teatrul Apollo 111 din București, înghesuie pe bancheta din spate a unui taxi o lume întreagă. Spectacolul Taximetriști, în regia lui Bogdan Theodor Olteanu, este programat miercuri, 6 noiembrie, de la ora 18, în Sala Mare a Teatrului Național.

Un adevărat tur de forță propune spectacolul Legături primejdioase de Christopher Hampton, după romanul cu același nume de Choderlos de Laclos, în regia lui Cristi Juncu. Spectacolul Teatrului Mic îl readuce într-un rol redutabil pe Florin Piersic jr., în această poveste celebră despre manipularea emoțiilor și despre politica sentimentelor. Spectacolul Legături primejdioase este programat tot miercuri, 6 noiembrie, de la ora 20, la Sala 2.

Biletele pentru spectacolele FEST-FDR se găsesc la Agențiile Teatrului Național: Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, în Parcul Civic. Orar: zilnic, orele 11 – 19. Locurile pot fi achiziționate și online, pe www.tntimisoara.com.

Legături primejdioase

11
/07
/14

„Călători prin manuscris”, expoziția organizată de Muzeul Națională de Artă (MNAR) la parterul Galeriei Naționale până pe 31 august, are meritul inedit de a aduce în realitate o metaforă pe care suntem obișnuiți să o considerăm doar atât, o metaforă: plimbarea printre filele unei cărți.

11
/07
/14

Teatrul Odeon a încheiat seria de spectacole-lectură din cadrul proiectului FABULAMUNDI. PLAYWRITING EUROPE - proiect câştigător al programului Cultura 2007-2013, care urmăreşte promovarea dramaturgiei contemporane, cu sprijinul unor instituţii teatrale din Italia, Franţa, Spania, Germania şi România. 

10
/07
/14

Carlo M. Cipolla, mort în anul 2000, la 78 de ani, a sintetizat în “Legile fundamentale ale imbecilității umane” (Editura Humanitas, 2014) cea mai gravă dintre problemele cu care omenirea se confruntă în prezent.

09
/07
/14

CRONICĂ DE FILM. Producția spaniolă „Canibal” are un schelet narativ arhetipal, cu inflexiuni de indie american, peste care este turnat un ambalaj de film european de festival. Filmul norvegian „În ordinea dispariției” este o reconfortantă comedie neagră pe un fundal de nămeți nordici stropiți pe alocuri cu sângele răzbunării.

09
/07
/14

Centrul Cultural Românesc de la Londra/ Fundația Rațiu găzduiesc începând cu 10 iulie expoziția de fotografie „Lee Miller -  O Rapsodie Română“, care prezintă publicului lucrările uneia din cele mai importante figuri feminine ale secolului XX.

09
/07
/14

Joi, 10 iulie, de la ora 18.00, la Ceainăria Cărtureşti Verona (Str. Arthur-Verona nr. 13-15, Bucureşti) va avea loc lansarea volumelor Caragiale după Caragiale. Arcanele interpretării: exagerări, deformări, excese de Angelo Mitchievici şi Camera obscură. Vis, imaginaţie şi bandă desenată de Ioan Stanomir, apărute recent la Editura Cartea Românească.