FEST-FDR – S.O.S.2020 continuă, la Timișoara!
https://www.ziarulmetropolis.ro/fest-fdr-s-o-s-2020-continua-la-timisoara/

FEST-FDR – S.O.S. 2020 merge mai departe, cu un final de săptămână dedicat teatrului românesc contemporan.

Un articol de Liliana Matei|25 septembrie 2020

Vineri, 25 septembrie, de la ora 20.00, compania unteatru prezintă Domeniul luptei, spectacol ale cărui text și regie artistică sunt semnate de Catinca Drăgănescu. Distribuția reunește câteva dintre numele eclatante ale noii generații de actori, ca și ale generației emergente – Nicoleta Lefter, Cezar Antal, Alex Popa, Alex Ștefănescu și Valentina Zaharia. Într-un echilibru fragil între tragic și comic, Domeniul luptei urmărește povestea unui tânăr asiatic aflat ȋn căutarea soluției pentru o viață mai bună în Europa. În viziunea Catincăi Drăgănescu, descoperim un basm urban, o invitaţie extrem de umană la reflecţie şi la empatie.

Sâmbătă, 26 septembrie, de la aceeași oră, FEST-FDR propune o întâlnire extraordinară cu trei artiști de excepție, reuniți de compania unteeatru. Regizorul Alexa Visarion și actorii Marian Râlea și Richard Bovnoczki își unesc forțele și deschid culisele teatrului, arătând spectatorilor lumea nevăzută a scenei în spectacolul Noaptea bufonilor (foto sus), un scenariu de Alexa Visarion pe texte de Shakespeare și Cehov.

Duminică, 27 septembrie, cu începere de la ora 20.00, FEST-FDR va găzdui spectacolul Iona, o coproducție a Teatrului Nottara și a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj. În universul poetic al lui Gábor Tompa și interpretarea lui Gabriel Răuță, în spațiul sonor al Adei Milea, Iona lui Sorescu devine o superbă meditație asupra vieții și a morții. Iona vorbește, în ultimă instanță, despre libertate, despre creație și despre condiția artistului și, în același timp, este o discuție despre omul secolului 21 și „închisorile” lui.

Iona

Ultima săptămână a FEST-FDR începe cu un spectacol provocator. Astfel, luni, 28 septembrie, Teatrul ACT prezintă spectacolul Nu regret nimic de Csaba Székely, traducerea Izabela Varro, în regia lui Eugen Gyemant. Așa cum ne-a obșinuit, această voce importantă a dramaturgiei românești contemporane aduce în discuție o temă despre care pare că știm astăzi totul, dar, de fapt, știm foarte puțin. Povestea lui Székely Csaba, în interpretarea tinerilor actori Irina Antonie, Lucian Iftime și Dan Rădulescu, ne poartă – cu umor și cu luciditate – în subteranele unei epoci care a trecut peste noi și peste care ar trebui să trecem și noi. Spectacolul este recomandat spectatorilor peste 16 ani.

Pentru că vremea are și ea un cuvânt de spus, organizatorii anunță publicul că, în cazul în care va ploua în următoarele zile, spectacolele programate în ultima parte a festivalului se vor juca în Sala 2. Desigur, Teatrul Național respectă toate măsurile de precauție stabilite prin Ordinul Ministerului Sănătății și al Ministerului Culturii, astfel încât, înainte și după fiecare spectacol, în Sala 2 se va face dezinfectarea și nebulizarea spațiului, iar accesul și amplasarea publicului se vor face cu asigurarea distanțării dintre spectatori, conform reglementărilor în vigoare.

FEST-FDR – S.O.S.2020 este un eveniment organizat de Teatrul Național din Timișoara și susținut de Primăria Municipiului și Consiliul local Timișoara. Programul complet al festivalului poate fi consultat pe www.tntimisoara.com.

Bilete se pot achiziționa online pe www.tntimisoara.com sau de la Agențiile Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic), al căror orar de funcționare este, pe întreaga perioadă a festivalului, zilnic, între orele 11.00 și 19.00.

11
/11
/13

Timp de trei zile, între 14 și 16 noiembrie, la Sala Union („Paul Călinescu”) a Cinematecii Române, vor putea fi vizionate cele mai interesante și expresive scurtmetraje și mediu metraje ale studenților și absolvenților școlilor de film din București (promoțiile 2012, 2013).

11
/11
/13

CRONICĂ DE FILM Inspirat din nuvela cu acelaşi titlu a lui Mircea Eliade şi promovat ca primul horror românesc, „Domnişoara Christina”, în regia lui Alexandru Maftei, este un film de o platitudine regretabilă, care nu doar că nu produce fiorii scontaţi, dar frizează uneori şi ridicolul.

10
/11
/13

Gaudeamus - Carte de învăţătură va avea loc în perioada 20 - 24 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti, şi se va desfăşura sub semnul a două numere ,,rotunde": 85 de ani de la prima transmisiune a Radio România şi 20 de ediţii ale Târgului.

09
/11
/13

Lucian Pintilie, unul dintre cei mai mari regizori de film din România (unii critici spun că este chiar cel mai important cineast român), împlineşte, astăzi, 80 de ani! Opozant al sistemului comunist, creator de şcoală de film, părinte al „noului cinema românesc“ (pentru că cei mai mulţi regizori au învăţat să facă film de la el, iar „Reconstituirea“ a fost făcut „înaintea timpului său“), Lucian Pintilie şi-a construit o carieră redutabilă, prin pelicule care au primit de multe ori o ştampilă fermă: „capodopere“.

09
/11
/13

„Amazoanele. O poveste“, noul volum semnat de Adriana Babeţi, critic literar şi unul dintre cei mai importanţi eseişti români contemporani, a apărut în colecţia „Plural M” a Editurii Polirom şi se află în librăriile din toată ţara.