Festivalul Comediei Românești, ediția a XIII-a, în perioada 23-31 mai
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-comediei-romanesti-editia-a-xiii-a-in-perioada-23-31-mai/

Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Comediei Româneşti – festCO se va desfăşura în perioada 23-31 mai, tematica din acest an stând „sub semnul superstiţiilor şi a antinomiei noroc-ghinion”

Un articol de Petre Ivan|21 mai 2015

Festivalul Comediei Românești se va deschide sâmbătă, la ora 18,00, pe scena aflată în fața Teatrului de Comedie, cu un moment inspirat de tematica ediției din acest an. Spectatorii sunt invitați să vizioneze în continuare, în sediul Teatrului de Comedie, spectacolele „(N)AUM”, texte de Gellu Naum, regia Mariana Cămărășan, coproducție UNTEATRU și Teatrul Metropolis și „La vita e bella” de Radu F. Alexandru, regia Vlad Cristache, producție a Teatrului de Comedie.

Programul festCO 2015, desfășurat de-a lungul a nouă zile, va cuprinde o secțiune IN, în care se află în concurs cele mai bune producții pe texte de comedie românească din întreaga țară, care au avut premiera în 2014, o secțiune OFF în care sunt prezentate spectacole din sectorul independent, spectacole de teatru pentru copii și tineret și spectacole câștigătoare la festivalurile de teatru pentru liceeni.

De asemenea acesta va avea un laborator de comedie-workshop de scriere dramatică desfășurat în parteneriat cu Drama League New York, o proiecție documentar și lansare catalog expoziție Comedia REMIX, proiect care își propune să readucă în atenția publicului momente marcante din istoria  Festivalul Comediei Teatrului de Comedie, proiect realizat de criticul de teatru Cristina Modreanu și artista Maria Drăghici.

Din programul festivalului nu vor lipsi evenimente în aer liber, care vor începe de la ora 21,30, precum proiecte de filme românești de comedie, concerte, spectacole de improvizație, street art, dar și spectacole-lectură cu textele câștigătoare la Concursul de Comedie Românească, ediția a X-a.

Festivalul se va încheia pe 31 mai cu Gala festCO în cadrul căreia vor fi decernate premiile festCO, ediția a XIII-a și premiile Concursului de Comedie Românească, ediția a X-a, 2015. Va urma vernisajul expoziției de fotografii realizate de Emanuel Tânjală — „Hai la gard ! — Siliștea Gumești 2014”.

În final va fi prezentat publicului spectacolul eveniment „Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?”, text scris de Cătălin Ștefănescu după romanul „Moromeții” de Marin Preda, regia Alexandru Dabija, cu Marcel Iureș și George Mihăiță.

Foto: Festivalul Comediei Românești – facebook

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.