Festivalul de Teatru de la Sibiu în paşi de dans
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-de-teatru-de-la-sibiu-in-pasi-de-dans/

Cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu propune o călătorie fascinantă în lumea dansului printr-un sezon de spectacole ce aduce pe scenă artişti de pe trei continente.

Un articol de Petre Ivan|14 mai 2014

Dansul ocupă un loc special în programul ediţiei din acest an a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, ce va avea loc în perioada 6 – 15 iunie. Cele şaptesprezece spectacole selectate în programul oficial de la Sibiu îmbracă cele mai diverse forme de expresie şi stiluri oferind publicului o experienţă ce insuflă energie

Polish Dance Theatre – Poznan Ballet vor deschide sezonul de dans din acest an de la Sibiu printr-un spectacol despre setea de a trăi şi a supravieţui, ce se remarcă prin tehnica îmbinării dansului contemporan cu mijloacele teatrale şi muzica tradiţională poloneză.

Probabil că una dintre cele mai senzuale apariţii pe scena festivalului de la Sibiu din acest an va fi reprezentaţia spaniolilor de la Rojas y Rodriguez (Nuevo Ballet Español), cu spectacolul „Cambio de Tercio/ În ritm de flamenco”.

Producţia celor doi coregrafi spanioli este un spectacol de flamenco ce se bazează pe dansul clasic, stilul vocal jondo, influenţe folclorice andaluziene şi reînnoirea constantă cu tendinţele secolului XXI. În acest spectacol, cei doi coregrafi urcă pe scenă alături de şase muzicieni şi patru dansatoare senzaţionale pentru a crea un spectacol flamenco ameţitor şi plin de pasiune.

Sezonul spaniol de dans continuă cu prezenţa lui Cesc Gelabert, care aduce la Sibiu cel mai recent spectacol al său, compus din trei solo-uri prezentate în premieră şi din piese mai vechi reinterpretate special cu ocazia venirii sale la festival.

Aflată pentru prima dată în România, Compania de Dans „Cisne Negro” prezintă la Sibiu spectacolele „Revoada” (coregrafia: Gigi Căciuleanu), „Além da Pele” (coregrafia: Patrick Delcroix), „Trama” (coregrafia: Rui Moreira) şi „Mrs. Margaret” (coregrafia: Barak Marshall) într-un program eclectic ce pune accent pe tradiţii, pornind de la folclorul afro-brazilian şi bucuria cântecului popular brazilian.

Bine cunoscuţi publicului român pentru virtuozitatea coregrafiilor create, dansatorii israelieni sunt o prezenţă constantă în programul Festivalului de la Sibiu. Ediţia din acest an aduce în premieră în România două spectacole din Israel: „Deca Dance” (Batsheva Ensemble) şi „Open Source” (Maria Kong Dancers Company). „Deca Dance” este o compilaţie retrospectivă a creaţiilor semnate de directorul artistic al companiei Ohad Naharin, distins cu premiul Israel Dance (2005, Tel Aviv) şi Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres (1998, Paris).

Olivier Dubois (Franţa), unul dintre cei mai buni 25 de dansatori ai momentului conform unui top realizat în 2011 de Revista „Dance Europe”, aduce la Sibiu spectacolul „Pentru tot aurul din lume / Pour Tout L’Or du Monde”. Coregraful francez a fost invitat în selecţia oficială a Festivalului de la Avignon în 2012 şi îşi defineşte creaţiile sale ca lucrări de autor în care intensitatea gesturilor şi precizia mecanică creează un spectacol plin de energie. „Pentru tot aurul sin lume / Pour Tout L’or Du Monde” este cronica unui martir, un rezumat al unui război, totul pe fondul muzical din „Lacul Lebedelor”.

Enigmele artei japoneze vor fi dezvăluite în acest an la Sibiu prin două spectacole diferite ale companiei Kanazawa Butoh Kan. Pornind de la trăiri şi sentimente din viaţa personală, regizorul Moe Yamamoto şi coregrafa Kei Shirasaka au dat naştere unui alt fel de reprezentaţie, dezvăluind codul teatral de dans Butoh. „Marea de amintiri / The Sea of Memories” şi „Fulgerări de toamnă târzie/Late Autumn Lightning” fac parte din paleta stilurilor de dans japonez de avangardă, diferit atât de dansul tradiţional japonez, cât şi de cel modern occidental.

Tot în cadrul sezonului japonez va performa şi Yo Nakamura, câştigătoarea premiului FITS la Yokohama Dance Collection EX 2013. Tânăra dansatoare japoneză va prezenta la Sibiu spectacolul „Sonata”, o poveste de iubire plină de farmec, durere, dar şi umor.

Cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu va avea loc în perioada 6 – 15 iunie 2014. Programul complet al evenimentelor poate fi consultat pe sibfest.ro.

Foto cu Festivalul de Teatru de la Sibiu şi Sebastien Ramirez – FITS

02
/11
/13

Înainte de plecarea într-un amplu turneu european – ultimul dedicat albumului Piramida (4AD, 2012) – formația daneză Efterklang dăruieşte fanilor două videoclipuri noi, la piesele „Black Summer şi Between The Walls. Turneul Efterklang poposeşte miercuri, 13 noiembrie, în premieră la București, la Control Club.

01
/11
/13

Les Films de Cannes à Bucarest s-a încheiat joi, după şapte zile în care peste 11.000 de spectatori au descoperit filme la CinemaPRO, Studio şi Elvira Popescu, majoritatea proiecţiilor de seară fiind sold-out, iar cererea depăşind, în cazul unora dintre pelicule, capacitatea sălilor.

01
/11
/13

Ziarul Metropolis te trimite la film! Participă la concurs şi poţi câştiga 2 invitaţii duble pentru proiecția în avanpremieră a filmului „Heli”, care va avea loc luni, 4 noiembrie, de la ora 20.30, la Noul Cinematograf al Regizorului Român (NCCR).

01
/11
/13

La doar 23 de ani, regizorul Alexandru Nagy, fondatorul Teatrului Independenţilor Profesionişti, iniţiază primul proiect de teatru absurd din România- Serile Teatrului Absurd- însemnând o serie de 5 spectacole care se vor desfăşura în perioada 1-3 noiembrie la Teatrul Mignon, str. Hristo Botev nr 1.

01
/11
/13

Competiţia Internaţională BIEFF (11-15 decembrie) reuneşte unele dintre cele mai inovatoare scurtmetraje din zona cinemaului experimental şi a artei vizuale, printre care și The Mass of Men, câștigător al Leopardului de Aur pentru scurtmetraj la Locarno.

01
/11
/13

Astăzi, la ora 19.00, începe SoNoRo „UP”, ediția a VIII-a a Festivalului Internațional de Muzică de Cameră. Concertul de deschidere va fi găzduit, ca în fiecare an, de Sala Unirii a Palatului Cotroceni din București.

31
/10
/13

„Te-ai întrebat vreodată unde se duc emoţiile oamenilor? Emoţiile sunt transmise prin gesturi şi cuvinte, iar cuvintele sunt puse în cântece. Şi cântecele se ascultă la un concert. Ştii foarte bine că un concert înseamnă fericire pentru mai mulţi oameni în acelaşi timp. Iar fericirea este transmisă mai departe, de oameni“, spune Radu Beligan, într-un monolog pe care l-a avut înainte să înceapă concertul trupei Vunk, de luna aceasta.

31
/10
/13

Ieri, în cadrul Festivalului Național de Teatru, a avut loc lansarea revistei culturale Infinitezimal, condusă de criticul de teatru Sebastian-Vlad Popa. Publicația de 44 de pagini, în format mare, va avea o apariție trimestrială.

31
/10
/13

Festivalul Filmului Francez, ajuns la cea de-a 17-a ediţie, stă anul acesta sub semnul celei mai noi generaţii de regizori francezi, aflaţi la primul sau al doilea lungmetraj. Evenimentul va avea loc între 1 şi 8 noiembrie în Bucureşti, publicul fiind invitat să voteze pelicula preferată din competiţie.

31
/10
/13

Cel mai recent film al lui Nae Caranfil, „Closer to the Moon“, va fi prezentat în premieră mondială în deschiderea festivalului Making Waves de la New York, vineri, 29 noiembrie, sub patronajul Romanian Film Initiative și al Film Society of Lincoln Center, în prezența regizorului și a producătorului american Michael Fitzgerald.

31
/10
/13

Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF aduce, între 11 și 15 decembrie, pe ecranele din capitală, cele mai neconvenționale filme din selecția IDFA – Festivalul Internațional de Film Documentar Amsterdam, supranumit şi „Cannes-ul documentarului”.

31
/10
/13

O carieră eșuată de pianist concertist renaște în câteva luni, după ce artista se gândește la o strategie de business și postează câteva înregistrări pe YouTube, care ajung să aibă milioane de vizualizări. Este povestea Valentinei Lisitsa, care va concerta săptămâna viitoare la Ateneul Român.