Festivalul Enescu lansează aplicația pentru Smartphone
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-enescu-lanseaza-aplicatia-pentru-smartphone/

Aplicaţia pentru Smartphone a Festivalului Enescu s-a lansat astăzi şi este adaptată pentru telefoane cu ecran mare şi high resolution. Aplicaţia poate fi descărcată gratuit din Google Play şi App Store.

Un articol de Liliana Matei|12 august 2015

Festivalul Internațional George Enescu (30 august-20 septembrie) continuă strategia de aliniere la noile tehnologii și lansează aplicația petru Smartphone pentru ediția 2015. Aplicația este adaptată pentru telefoane cu ecran mare și cu rezoluție înaltă și pune la dispoziția utilizatorului informații în timp real despre cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Enescu, disponibile și pe www.festivalenescu.ro.

Astfel, utilizatorii au acces la fotografii în timp real de la concertele din cadrul Festivalului, la program, precum și la informații despre noutăți și despre alte evenimente care se desfășoară în cadrul Festivalului, dar și la știri și articole despre artiștii invitați și despre compozitorul George Enescu. Harta evenimentelor din Bucureștiului Creativ este, de asemenea, disponibilă în aplicație.

Aplicația poate fi descărcată gratuit:

din Google Play, la acest link https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.festivalenescu.app&hl=enin

din App Store, la acest link https://itunes.apple.com/ro/app/george-enescu-international/id1021541305?mt=8&ign-mpt=uo%3D4

Începând cu ediția 2013, strategia de comunicare a Festivalului Internațional George Enescu mizează pe tehnologiile moderne pentru a permite accesul în timp real şi eficient la informaţii şi la concerte. Aplicația pentru Smartphone a fost gândită pentru a-i ajuta pe cei care iubesc Festivalul Enescu și muzica clasică să se descurce printre cele peste 150 de concerte ale festivalului şi zecile de proiecte din cadrul Bucureştiului Creativ, dar și pentru a facilita accesul la conținut de actualitate despre Festival. Aplicaţia se sincronizează imediat cu site-ul atunci când telefonul mobil este conectat la Internet, actualizându-și, astfel, conţinutul.

Aplicația este disponibilă în limba engleză pentru a facilita inclusiv accesul publicului internațional la evenimentele din cadrul Festivalului Internațional George Enescu și la valorile compozitorului George Enescu, pe care Festivalul le promovează. În medie, 20.000 de turiști străini vin la București pentru a participa la Festivalul Enescu.
Aproximativ 2.500 de artiști străini și 500 de artiști români vin la ediția din 2015 a Festivalului George Enescu (30 august – 20 septembrie), cel mai mare eveniment cultural internațional organizat de România și cel mai puternic promotor al creației și valorilor marelui compozitor român, intrat în patrimoniul mondial, George Enescu.
Ediția 2015 propune publicului lucrări de George Enescu în interpretări contemporane, ale unora dintre cele mai importante orchestre din lume. În acest fel, Festivalul face cunoscut repertoriul enescian în plan internațional.

Aproximativ, 20 de lucrări de George Enescu sunt interpretate în cadrul ediției de anul viitor a Festivalului.

Orchestre cotate la cel mai înalt nivel în plan mondial – Israel Philharmonic (1 septembrie), Staatskapelle Dresden (6 septembrie), San Francisco Symphony (7 septembrie), London Symphony Orchestra (8 septembrie), Sankt Petersburg Philharmonic Orchestra (10 septembrie), Bayerische Staatsoper (13 septembrie), Monte Carlo Philharmonic (16 septembrie), Wiener Philharmoniker (16 septembrie), Royal Liverpool Symphony Orchestra (17 septembrie) și Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam (20 septembrie) interpretează compoziții de George Enescu pe parcursul celor trei săptămâni de Festival.

 

06
/09
/23

În prag de toamnă iubitorii de operă şi operetă sunt invitaţi să se bucure de un eveniment de înaltă ţinută, în care muzica clasică, tradiţia şi eleganţa se îmbină pentru o experienţă unică şi memorabilă: MH Orchestra prezintă, în premieră, concertul de “De la Operă la Operetă”, o fascinată incursiune sonoră printre cele mai îndrăgite arii şi cele mai aplaudate duete, din lucrări ce se joacă cu casa închisă pe scenele din întreaga lume.

04
/09
/23

Care-i faza cu muzica, adolescenții, societatea? La aceste întrebări își propune să răspundă Arhiva de Sunet în noul sezon al podcastului Arhiva de Sunet – Arhiva ZET, derulat alături Asociația Minitremu și Studiourile Ferentari, ce explorează rolul muzicii în viața noilor generații, din perspectiva adolescenților și tinerilor din Timișoara și București

04
/09
/23

În cadrul Seriei Concertelor de la Ateneu are loc azi de la 17:00 al doilea concert al Orchestrei Cameristi della Scala, sub bagheta dirijorului Wilson Hermato, într-o formulă cu trei soliști: violoncelistul Daniel Müller-Schott și doi laureați ai Concursului Internațional George Enescu 2022, violonistul Ștefan Aprodu și pianistul George Todică.

02
/09
/23

Cum se simte Dora Gaitanovici după un concert bun? Parcă plutește. Mental, rămâne pe scenă multe alte zeci de minute după ce a coborât în lumea reală.

30
/08
/23

Cel mai așteptat spectacol din perioada sărbătorilor se întoarce cu cea mai grandioasă ediție de până acum: instrumentiști de top și soliști de calibru de la Opera de Stat din Viena, Arena din Verona, Opera din Roma sau Teatrul Scala din Milano vor lua parte la turneul REGAL VIENEZ 2023, ce se va derula în perioada 5 decembrie – 29 decembrie și se va opri în 25 de orașe.