Festivalul „George Enescu“ se vede LIVE online la TVR
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-george-enescu-se-vede-live-online-la-tvr/

Fii webspectator pe enescu.tvr.ro! Toate concertele de la Ateneul Român şi de la Sala Mare a Palatului vor fi disponibile în direct, online, pe noul site TVR dedicat festivalului.

Un articol de Andrada Văsii|27 august 2013

Fii webspectator pe enescu.tvr.ro! Toate concertele de la Ateneul Român şi de la Sala Mare a Palatului vor fi disponibile în direct, online, pe noul site TVR dedicat festivalului. TVR lansează site-ul propriu dedicat actualei ediţii a Festivalului Internaţional „George Enescu” – enescu.tvr.ro.

Site-ul reprezintă atât o platformă video pentru transmiterea în direct a tuturor concertelor susţinute la Ateneul Român şi la Sala Mare a Palatului şi care vor fi preluate de TVR, cât şi o colecţie de informaţii – articole, materiale video, fotografii de arhivă – selecţionate special pentru iubitorii acestui fenomen muzical unic.

Site-ul TVR dedicat festivalului le oferă internauţilor, pentru ediţia din acest an, posibilitatea de urmări în direct toate concertele pe care Televiziunea Română le va prelua la ediţia a XXI-a. Astfel, atât concertele transmise în direct de TVR 1, TVR 2 şi TVD HD, cât şi concertele care vor fi înregistrate şi care vor fi incluse ulterior în grilele de programe ale TVR, vor fi transmise ÎN DIRECT de la festival pe site-ul enescu.tvr.ro.

Interviuri și concerte

Site-ul cuprinde informaţii despre istoria festivalul şi despre viaţa şi muzica lui George Enescu, interviuri cu personalităţi cunoscute ale lumii muzicale care au urcat pe scena festivalului la ediţiile anterioare, dar şi materiale video de actualitate realizate sub genericul „Agenda Festivalului”. Jurnaliştii TVR Marius Constantinescu, Aimee D’Albon şi Cătălin Sava vor deveni bloggeri pe perioada festivalului, pe enescu.tvr.ro şi vor aduce cele mai noi relatări de la festival.

Primul concert care va putea fi urmărit în direct, online, pe enescu.tvr.ro este concertul care deschide ediţia a XXI-a a festivalului – Concertul Staatskapelle Berlin, sub bagheta dirijorului Daniel Barenboim (duminică, 1 septembrie, de la ora 19.30). În program: G. Enescu – Rapsodia română nr. 2 în Re Major op. 11 şi Sir E. Elgar – Simfonia nr. 2 în Mi bemol Major op. 63.

Cei interesaţi vor găsi programul transmisiunilor online disponibile pe site-ul enescu.tvr.ro, precum şi programul complet al transmisiunilor în direct asigurate de posturile TVR 1, TVR 2, TVR HD şi de platforma video a Televiziunii Române – TVR+.

Info:

Televiziunea Română, coproducător al Festivalului „George Enescu”, a lansat la ediţia precedentă a festivalului (ediţia a XX-a, 2011), prima invitaţie adresată publicului meloman de a deveni webspectator şi de a trăi experienţa Enescu în versiune online: atunci, TVR a transmis pentru prima oară şi pe platformă online concerte din cadrul festivalului.

Foto credit: Site TVR

25
/10
/19

30 de muzicieni renumiți, din 25 de țări, vor participa în acest an la Festivalul SoNoRo care se desfășoară în perioada 1-17 noiembrie, pe scenele din București, Sibiu și Cluj-Napoca.

24
/10
/19

Irina Sârbu și dirijoarea Simona Strungaru, alături de Orchestra de Cameră Radio vor susține un concert intitulat „Maria Tănase. Simfonic - Jazz fusion”, o îmbinare de muzică simfonică și jazz, după cântecele inconfundabilei Maria Tănase. Concertul e programat miercuri, 30 octombrie, la ora 19.00, la Sala Radio! Invitați speciali ai serii sunt Bucharest Jazz Orchestra și taraful Frații Cazanoi.

16
/10
/19

„Turandot“ de Puccini continuă să fie unul dintre cele mai mari succese de operă ale regizorului Andrei Şerban. Montat iniţial pentru Los Angeles Olympic Arts Festival, „Turandot“ a avut premiera în 1984 la Royal Opera şi Covent Garden, cu o distribuţie excepţională.

15
/10
/19

Noul album byron, ce va fi lansat în București pe 9 noiembrie la Arenele Romane, este un album despre noi, despre România, dedicat n o u ă . "Nouă" – un carusel muzical cu 12 piese despre emigranți dar și despre noi, cei rămași acasă. Un album despre inconștientul colectiv, despre tăceri și mersul nostru zilnic pe ață.

15
/10
/19

Joi, 17 și vineri, 18 octombrie, de la ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român, Orchestra simfonică şi Corul Filarmonicii "George Enescu", condusă de Alexander Walker, va avea în program oratoriul Visul lui Gerontius de Edward Elgar. Soliști invitați sunt tenorul Oliver Johnston, mezzosoprana Aura Twarowska și basul Marius Boloș , iar Corul Filarmonicii „George Enescu“ va fi condus de maestrul Iosif Ion Prunner. Concertul este realizat cu sprijinul Societății Elgar din Marea Britanie.

09
/10
/19

Celebra companie Béjart Ballet se întoarce la București cu un spectacol în premieră, iar două reprezentații de balet contemporan vor avea lor pe 12 și pe 13 octombrie, la Sala Palatului, „Tous les hommes presque toujours s’imaginent” și „7 Danses Grecques”. În spectacol vor evolua și două balerine românce, Oana Cojocaru și Bianca Stoicheciu.

03
/10
/19

O nouă colecție de toamnă, nu doar pentru garderobă, dar și pentru gusturi muzicale: violonistul Răzvan Stoica, pianista Andreea Stoica și Kamerata Stradivarius susțin un concert extraordinar pe scena din Main Square ParkLake, sâmbătă, 5 octombrie, de la ora 19.00, la propunerea Radio România Muzical.

03
/10
/19

La început de octombrie, emisiunea „Garantat 100%” de la TVR 1 împlineşte 20 de ani. Realizatorul ei, Cătălin Ştefănescu, vine să-şi întâlnească telespectatorii cu ediţii în premieră, într-un decor complet nou, modern şi primitor în acelaşi timp. Noul Garantat 100% începe duminică, 6 octombrie, cu un dialog plin de substanţă cu psihoterapeuta Esther Perel.

01
/10
/19

Într-un an în care a dirijat concerte în întreaga Europă și a putut fi urmărit pe unele dintre cele mai importante scene ale Europei precum Konzerthaus Berlin sau ElbPhilharmonie Hamburg sau într-un inedit turneu în ţările balcanice cu Orchestra Romănă de Tineret și lista ar putea continua, Cristian Mandeal revine în seara de 4 octombrie la pupitrul orchestrei Filarmonicii din Belgrad. Avându-l ca solist pe pianistul Alexandar Modzar, concertul va avea în program Beethoven - Concertul de pian şi orchestră nr. 4 și Prokofiev - Simfonia a VII-a.

30
/09
/19

Opera Națională București deschide Stagiunea 2019-2020 cu  premiera spectacolului „Samson și Dalila” de Camille Saint-Saëns. Regia poartă semnătura lui Giandomenico Vaccari, coregrafia a fost realizată de către Davide Bombana, iar decorul și costumele de către Andreea Koch. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta.

28
/09
/19

Fundaţia Calea Victoriei te invită pe 7 octombrie, ora 19.00, la un concert călătorie între Orient şi Occident, ce va avea loc în Sala de Spectacole a Cercului Militar Național. Evenimentul marchează închiderea proiectului Laboratorul Schimbării și e o ocazie rară de a asculta live muzică veche și muzică etnică.