Festivalul Național de Teatru, ediția a 25-a: Manifest pentru dialog
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-national-de-teatru-editia-a-25-a-manifest-pentru-dialog/

Festivalul Naţional de Teatru va iniţia o platformă cu titlul „Manifest pentru Dialog”, pe care o va dezvolta pornind de la spectacolul „Antisocial”, creat de regizorul Bogdan Georgescu pe un text generat prin tehnici de Artă Activă.

Un articol de Liliana Matei|30 iulie 2015

Festivalul Naţional de Teatru este preocupat şi de generaţia tânără de actori, precum şi de evoluţia acestora. Anul trecut, echipa FNT şi-a asumat curajul de a produce musicalul „West Side Story” – un spectacol de anvergură care a câştigat la modul absolut pariul atât cu publicul, dar mai ales cu cei 22 de actori tineri selecţionaţi împreună cu Marina Constantinescu, Răzvan Mazilu şi Adrian George Popescu, ale căror abnegaţie şi prestaţie scenică au adeverit logo-ul sub care s-a desfăşurat această co-producţie FNT – Odeon: „Manifestul unei Generaţii”.

Continuăm proiectul în jurul tinerei generaţii şi în acest an. Am identificat probleme majore, fenomene din interiorul societăţii pe care, prin intermediul artelor spectacolului, le putem pune în lumina dezbaterii publice prin ceea ce am putea numi un „Manifest pentru Dialog”.

Astfel, prin parteneriatul între două din cele mai puternice evenimente festivaliere din România – Festivalul Naţional de Teatru şi Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu – cu implicarea şi susţinerea generoasă a BRD – Groupe Société Générale, vom iniţia în cadrul celei de-a 25-a ediţii a FNT o platformă cu titlul „Manifest pentru Dialog”, pe care o vom dezvolta pornind de la spectacolul „Antisocial”, creat de regizorul Bogdan Georgescu pe un text generat prin tehnici de Artă Activă împreună cu cei şapte tineri actori ai spectacolului, în cadrul unui workshop iniţiat de Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu şi Departamentul de Artă Teatrală al Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu.

„Antisocial” este un spectacol care vorbeşte despre fractura dialogului dintre tineri, profesori şi părinţi, o fractură accentuată de dezvoltarea IT fără precedent şi de evoluţia pe care o trăim în anii mileniului trei, aparent împreună. Este un spectacol care vorbeşte acut despre absenţa unei legi normale şi morale a învăţământului românesc. „Antisocial” este un spectacol care nu acuză, ci provoacă la meditaţie şi adevăr, la dezbateri şi, sperăm, la soluţii.

Prin dezbaterile la care este invitat publicul, proiectul îşi propune ca toată lumea implicată – tineri, dascăli, părinţi, factori de decizie, societatea civilă – să aibă oportunitatea de a purta un dialog constructiv, pornind de la cazul prezentat în spectacol, care să conducă la soluţii concrete, astfel încât să prezentăm forurilor competente concluzii menite să dinamizeze definitivarea şi adoptarea unei legi a învăţământului românesc bazată pe valoare, respect şi dialog.

Foto: Adi Bulboacă

18
/09
/12

Expoziţia temporară cu tema „Casetofonul. O istorie de neuitat” se va deschide, miercuri, la sediul Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), informează Serviciul de presă al instituţiei gazdă. Organizată în colaborare cu Asociaţia Colecţionarilor de Aparate Radio din România – Pro Radio Antic, expoziţia celebrează, în avanpremieră, aniversarea în anul 2013, a 50 de […]

18
/09
/12

Gala de decernare a premiilor Academiei de Film Europene va avea loc pe 1 decembrie, în Malta. Câştigătorii vor fi stabiliţi prin voturile exprimate de cei 2.600 de membri ai EFA. Concurenţa pentru această distincţie este acerbă, pe lista filmelor nominalizate fiind regăsite producţii britanice, spaniole sau de origine cehă. Lungmetrajele britanic „The Pirates! Band […]

18
/09
/12

Soprana Angela Gheorghiu va fi distinsă pe 25 octombrie de Regele Mihai cu decoraţia „Nihil Sine Deo”, ce este acordată personalităţilor marcante, care au realizat performanţe de înalt nivel, a declarat biroul de presă al artistei.   Distincţia îi va fi acordată sopranei Angela Gheorghiu chiar în ziua în care Regele Mihai sărbătoreşte cea de-a […]

18
/09
/12

Horia-Răzvan Gârbea şi Vladimir Simon au fost votaţi, marţi, de plenul Senatului, pentru a deveni vicepreşedinţi ai Institutului Cultural Român. Horia Răzvan Gârbea a primit 73 de voturi „pentru”, două voturi „împotrivă” şi două abţineri, în timp ce Vladimir Simon a fost votat cu 72 de voturi „pentru”, patru împotrivă şi două abţineri. „Le urăm […]

18
/09
/12

Teatrul Bulandra din Bucureşti împlineşte marţi, 65 de ani de la inaugurare, în 1947 născându-se sub numele de Teatrul Municipal, cu piesa ”Insula” de Mihail Sebastian. Directorul instituţiei de cultură, regizorul Alexandru Darie, a declarat, cu această feicită ocazie, că teatrul se dovedeşte a fi, şi în contemporaneitate, un loc de meditaţie. „În mod evident […]

18
/09
/12

În 1783, a încetat din viaţă matematicianul şi fizicianul Leonhard Euler (teoria mişcării planetelor şi cometelor); este considerat fondatorul calculului variaţional (n. 15 aprilie 1707)   1831 – A încetat din viaţă poetul Vasile Cârlova (poeziile: „Înserare”, „Ruinurile Târgoviştii”) (n. 4 februarie 1809) 1883 – S-a inaugurat, la Bucureşti, „Expoziţia cooperatorilor din ţară”, exclusiv cu […]

17
/09
/12

Prima ediţie a Săptămânilor Filmului Românesc se va desfăşura în perioada 19 septembrie – 9 octombrie 2012 la Cinematograful Odyssée din Strasbourg, şi este organizată într-un moment aniversar de către Odyssée şi Asociaţia Studenţilor Români din Strasbourg, cu sprijinul Institutului Cultural Român Bruxelles, informează un comunicat de presă al ICR Bruxelles. „Cu ocazia împlinirii a […]

17
/09
/12

Cea de-a X-a ediţie a Târgului Gaudeamus Carte Şcolară, organizat de Radio România, în parteneriat cu Uniunea Editorilor din România şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, se va desfăşura, în perioada 17 – 25 septembrie, în incinta unui pavilion expoziţional amplasat în Parcul Tineretului din Bucureşti. Potrivit unui comunicat transmis luni de Serviciul Comunicare al […]

17
/09
/12

Mai multe filme ce aparţin cinematografiei est-europene şi au obţinut premii în competiţiile de gen, vor fi proiectate pentru publicul din Bucureşti la cea de-a opta ediţie a Romania International Film Festival (Ro-IFF). Evenimentul, ce va avea loc în perioada 27 septembrie şi 7 octombrie, la Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române, Muzeul Naţional […]

17
/09
/12

1787 – A fost adoptată Constituţia Statelor Unite ale Americii (în vigoare şi astăzi), document ce proclamă SUA stat federal, având ca formă de guvernământ republica prezidenţială.   1821 – A încetat din viaţă Gheorghe Lazăr, întemeietorul învăţământului modern românesc; a fost iniţiatorul şi conducătorul primei şcoli în limba română, „Şcoala de la Sfântul Sava” […]

17
/09
/12

„Zilele culturii armene la Muzeul Satului” vor fi găzduite în perioada 21-23 Septembrie, de Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, informează Uniunea Armenilor din România (UAR), într-un comunicat transmis luni, 17 septembrie.   Cu această ocazie Muzeul Satului va fi animat de spectacole de muzică şi dansuri tradiţionale armeneşti, acestea fiind completate de expoziţii de […]

17
/09
/12

Liviu Pop, ministrul delegat pentru dialog social, susţine, într-un mesaj adresat elevilor, părinţilor şi profesorilor, că anul şcolar ce se deschide „aduce ceva nou”, şi anume clasa pregătitoare şi bacalaureatul profesional, recunoscând că mai sunt multe de rezolvat în sistemul educaţional.   În opinia ministrului Liviu Pop, deschiderea anului şcolar este, şi va fi întotdeauna, […]

17
/09
/12

n. 04/05/1977 Universitatea de Arta Teatrala si Cinematografica "I. L. Caragiale" Bucuresti, Facultatea Actorie WebSite: www.cristianaraduta.ro culoare par: blond; culoare ochi: caprui; inaltime: 1,70 cm; greutate: 52 kg

14
/09
/12

Tabloul „Ciobăniţă” de Nicolae Grigorescu, prezintă o femeie deghizată în haine de cioban şi va fi scoasă la licitaţie de casa Artmark, pe 25 septembrie, la Ateneul Român din Bucureşti.   Portretul ciobăniţei este propus colecţionarilor de artă la Licitaţia de Impresionism şi Postimpresionism organizată de Artmark pe 25 septembrie. Alături de aceasta, va fi […]

14
/09
/12

Expoziţia „Childhood. Remains and Heritage/ Copilăria. Rămăşiţe şi patrimoniu”, organizată în cadrul proiectului european cu acelaşi nume, finanţat prin programul Cultura 2007-2013, va fi prezentată, în cadrul unui itinerariu european susţinut de Institutul Cultural Român, la Paris.   În perioada 12-30 septembrie, Institutul Cultural Român de la Paris găzduieşte muzeul copilăriei: un melanj inedit de […]