Festivalul Naţional de Teatru Independent – ediția a 2-a
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-national-de-teatru-independent-editia-a-2-a/

Între 3 şi 9 noiembrie 2014, Bucureştiul devine scena principală a teatrului independent românesc. Timp de o săptămână, Festivalul Naţional de Teatru Independent va prezenta cele mai bune producţii independente din ţară, workshop-uri inedite şi conferinţe.

Un articol de Petre Ivan|21 octombrie 2014

Festivalul Național de Teatru Independent – ediția a 2-a (FNTi2), organizat de Fundația Godot, își propune să aducă în prim plan spectacolele de calitate din zona independentă, subliniind necesitatea existenței și susținerii acestui fenomen teatral în România.

Programul FNTi2 va reuni producții din București, Sibiu, Iași, Cluj, Craiova și Târgu-Mureș, care vor putea fi urmărite în spațiile partenere din capitală: Teatrul Luni de la Green Hours, Unteatru, Teatrul de Artă Bucureşti, Teatrul ARCA, In Culise Teatru Pub, Teatrul de pe Lipscani, Teatrul de Sufragerie, Teatrul Mignon și Teatrul Coquette.Teatru Independent

Ediția de anul acesta are un caracter aparte, necompetițional, propunându-și să fie în primul rând o sărbătoare a teatrului tânăr. Dictincțiile acordate de către juriul festivalului, format din Coca Bloos, Ana-Maria Nistor, Ioana Moldovan, Cristian Theodor Popescu şi Pompilius Onofrei, vor avea ca scop principal susținerea în plan profesional a tinerilor artiști și dezvoltarea viitoarelor proiecte ale acestora.

În afara programului de spectacole, FNTi2 va organiza trei workshop-uri dedicate artiștilor participanți (și nu numai): Meisner Industry Workshop susținut de invitatul special Eugene Buica, Casting Toolkit cu Florentina Bratfanof și The 24 Hour Play, un atelier-eveniment unic în România.

Programul va fi completat de conferințele FNTi2, care vor avea ca scop identificarea problemelor cu care se confruntă teatrul independent românesc – de la surse de finanțare la promovarea producției – și a soluțiilor posibile. Aceste evenimente vor fi subsumate scopului FNTi2 de a crea un mediu de comunicare între artiștii independenți din întreaga țară.

Foto: Teatru Independent -fnti.ro

17
/12
/14

Cântece şi albume ale unor artişti ca Abba, Alice Cooper, Kraftwerk, Bob Dylan şi Leonard Cohen se numără printre cele 27 de creaţii muzicale ce vor fi incluse în 2015 în Grammy Hall of Fame, de Recording Academy, instituţia care decernează şi premiile Grammy, potrivit variety.com.

17
/12
/14

Miercuri, 17 decembrie, de la ora 20,00, Instalart prezintă desenele lui Marius Leonte la galeria PleshooContemporary. Desen | Marius Leonte încheie seria de evenimente generate în acest an la galeria PleshooContemporary și anunță expoziția de sculptură a artistului, ce va fi lansată în mai 2015.

16
/12
/14

14 dintre cele mai premiate, apreciate și discutate filme care au marcat ultimul an vor fi proiectate la Cinema Studio din București, între 2 și 8 ianuarie 2015. Selecția include titluri semnate de cineaști precum Lars von Trier, Jim Jarmusch, Joel și Ethan Coen, David Cronenberg, Michel Hazanavicius sau Corneliu Porumboiu.

15
/12
/14

Prim-balerina Alina Cojocaru, invitata specială a premierei baletului "La Fille mal gardée", care a avut loc sâmbătă seară la Opera Naţională Bucureşti (ONB), a declarat că a fost o adevărată plăcere să fie pe scenă şi că realizarea acestui spectacol

15
/12
/14

Aflat la cea de-a doua ediţie în Bucureşti, Festivalul „Povești pentru copii și oameni mari”, organizat de Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian” împreună cu Ministerul Culturii și Biblioteca Națională a României, vine în întâmpinarea publicului tânăr, reunind spectacole de teatru, concerte de colinde, ateliere și expoziții menite să inspire interesul şi să stimuleze curiozitatea copiilor pentru artele spectacolului.