Festivalul Ouălor de Paște. 17 nume importante ale culturii și sportului susțin construcția teatrului GRIVIȚA53
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-oualor-de-paste-17-nume-importante-ale-culturii-si-sportului-sustin-constructia-teatrului-grivita53/

Regizoarea şi scriitoarea Chris Simion – Mercurian vine cu o iniţiativă unică în industria culturală: organizarea unui eveniment caritabil anual menit să susţină construcţia de spaţii culturale sau diverse acţiuni din zona industriilor creative.

Un articol de Petre Ivan|10 aprilie 2019

Nume importante din lumea culturală românească și-au dorit să contribuie la ridicarea Grivița53, primul teatru construit din bani privați, după 70 de ani de la o astfel de inițiativă locală. Datoriă implicării și sprijinului pe care îl primește, evenimentul se va desfășura pe parcursul unei luni de zile. Pe 17 aprilie, la Fratelli, vor fi expuse și vândute o parte din lucrări.

Dacă doriți să achiziționați o operă unică, realizată de nume răsunătoare din domeniul artei, o puteți face și la sfârșitul lunii mai în cadrul evenimentului ce va avea loc la Artmark.

Alexandru Tomescu

Personalitățile care au îmbrățișat inițiativa și care vor tranforma ouăle în opere de artă sunt Alexandru Tomescu, Gheorghe Fikl, Oana Pellea, Cristian Mungiu, Dan Perjovschi, Ivan Patzaichin, Alex Găvan, Horațiu Mălăele, Maia Morgenstern, Mihai Dobrovolschi, Valeria Van Groningen, Vasile Murivale, Mirela Trăistaru, Mihai Popescu, Iuliana Vâlsan, Francisc Chiuariu și Marius Manole.

Evenimentul caritabil se bucură deja de o mare susținere atât din partea unor companii, cât și a unor persoane private dornice să sprijine prima cauză a galei – construcția teatrului Grivița53 – Primul Teatru Construit Împreună. Printre numele care și-au anunțat intenția de a achiziționa unul dintre cele 17 ouă supradimensionate, decorate de nume importante ale artei, muzicii, sportului ori altor industrii creative se numără Teilor, Alpha Bank, Editura Trei, Camelia Șucu, Veronica Savanciuc, Global Worth, Immofinanz, CBRE, AFI Europe și Leroy Merlin, care este și partenerul principal al evenimentului.

Ivan Patzaichin

Cele 17 ouă sunt construite din fibră de sticlă și poliester armat și au o înălțime de 2 m și diametrul de 1,65 m.

Lucrările de artă încep să prindă viață în atelierele amenajate special pentru Grivița53 în magazinele Leroy Merlin din Chitila și Sun Plaza. Acolo puteți găsi 10 din cele 17 ouă și îi puteți urmări pe artiști cum decorează lucrările.

Alexandru Tomescu este cel mai cunoscut violonist român contemporan, iar din 2007 cântă la vioara Stradivarius Elder – Voicu, singura vioară Stradivarius de patrimoniu. Când i-a fost propus să devină unul dintre creatorii lucrările, acesta nu e ezitat. „Cu mare bucurie m-am alăturat campaniei de strângere de fonduri pentru Grivița 53 – primul teatru construit împreună! Este un proiect extrem de generos, creativ și nonconformist – cum altfel, dacă poartă semnătura lui Chris Simion? Alături de mine va fi Ana Munteanu – un artist remarcabil, împreună cu care am susținut numeroase concerte. Am convingerea că unindu-ne forțele, artiști, iubitori de frumos și de cultură, vom reuși să transpunem în realitate acest proiect excepțional!”

Maia Morgenstern

Oana Pellea este unul dintre ambasadorii Griviția53, iar propunerea de ajuta la strângerea de fonduri nu a putut decât să o bucure. „Susțin acest proiect și cred că nu e nevoie de multe cuvinte, ci de donații și fapte. E un proiect curajos inițiat de oameni curajoși și frumoși. E aproape o nebunie să construiești un teatru astăzi și mai ales în România… dar ce superbă nebunie! Nu am niciun concept. Am doar dorința de a ajuta și bucuria de a participa la un astfel de proiect.”

Un alt nume care a acceptat provocarea de a decora unul dintre cele 17 ouă supradimensionate vine din zona sportului. Valeri Răcila Van Groningen este canotoare română, laureată cu medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din anul 1984, iar din 2008 Valeria Răcilă este directoarea Maratonului Internațional București. Valeria Răcilă este de asemenea, ambasador Grivița53. „Sunt mândră pentru că fac parte din acest proiect și că lucrarea mea va contribui la strângerea de fonduri pentru a construi acest „teatru împreună”. Prin implicarea mea sper să îi determin și pe alții să se alăture.”

Prima ediție a Festivalului Ouălor de Paște va avea loc pe data de 17 aprilie de la ora 19:00 la Fratelli. Strângerea de fonduri va continua cu o licitație organizată la Artmark la sfârșitul lunii mai. 

Festivalul Ouălor de Paște este creat și organizat de Fundația Calea Griviței.

Foto: Festivalul Ouălor de Paște, GRIVIȚA53 – facebook

30
/04
/24

Violoncelistul de talie internațională Andrei Ioniță va cânta la Iași în cadrul seriei concertelor organizate de Fundația Culturală Gaudium Animae. Recitalul va avea loc joi, 9 mai 2024, ora 19.00, în sala Henri Coandă de la Palatul Culturii Iași.

30
/04
/24

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, prin Departamentul de Cercetare, Dezvoltare, Inovare, și Centrul de Teatru Educațional Replika desfășoarpă, în perioada 27 mai-1 iunie 2024, evenimentul care încheie proiectul european TabThePAST. Taboo History. Fill the Past to Sense the Present (Istoria Tabu. Umple golurile din trecut pentru a percepe prezentul).

30
/04
/24

Luni, pe 29 aprilie, la Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București, a avut loc cea de-a 18-a ediție a Galei Premiilor Gopo, în cadrul căreia au fost celebrate performanțele înregistrate de cinematografia română în ultimii ani.

30
/04
/24

În pofida starturilor false, primăvara pare a se fi împământenit. Asta mai ales dacă te iei după lumina care se filtrează printre copaci. Pare greu de crezut, iar oamenii de la meteo sunt fiecare un soi de Cassandra care a tot strigat „lup” până a rămas fără voce. Dar e suficient să tragem adânc aer în plămâni și, printre moleculele de îndoială își va face loc și aerul proaspăt. În întâmpinarea căldurii, acum că am trecut de cea mai crudă dintre luni, Vanner Collective invită publicul la trei spectacole dezghețate.

30
/04
/24

Galeria Jecza din Timișoara alături de Fundația Interart Triade magnetizează publicul din Veneția cu o expoziție în premieră în orașul celebrei Bienale de Artă, redeschizând vizitatorilor, după un deceniu un spațiu vechi de peste 900 de ani, cu o expoziție intens apreciată de critici, colecționari și iubitori de artă.

29
/04
/24

După „MANual”, spectacolul care a umplut sala la fiecare reprezentație de la Centrul Național al Dansului București (CNDB), Sergiu Diță, un coregraf în plină ascensiune, revine cu o nouă premieră. Publicul este invitat la „Memetics”, un spectacol de dans contemporan inspirat din cultura digitală, în 11 și 12 mai. Un spectacol care va ajunge viral, însă nu pe Internet, ci pe scenă.

29
/04
/24

Tuturor ne place să călătorim. În locuri exotice, în orașe aglomerate, la capătul lumii sau la doi pași de casă. Dar există și locuri unde poți călători în timp. Iar Râșnov este locul ideal pentru o astfel de experiență.

29
/04
/24

Romanul „Părinți” al Dianei Bădica este romanul unei generații. Este acel moment din proza noastră contemporană în care simți respirația unei scriitoare cu totul speciale, care reușește să surprindă suflul și sufletul unei generații în care s-au întâlnit și s-au ciocnit toate tranzițiile ultimelor decenii.

29
/04
/24

Timp de 12 zile, în perioada 17 mai – 9 iunie, copiii sunt așteptați, alături de părinții lor, la cea de-a opta ediție a Festivalului Opera Copiilor, unde vor fi întâmpinați cu surprize și activități distractive, desfășurate în locurile binecunoscute, dar și în spații recente deschise publicului.