Festivalul „Săptămâna Haferland” aduce în prim-plan tema sustenabilității
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-saptamana-haferland-aduce-in-prim-plan-tema-sustenabilitatii/

Cea de-a XI-a ediţie a Săptămânii Haferland, cel mai mare festival dedicat culturii şi tradiţiilor săseşti din Transilvania, va avea loc timp de patru zile, în perioada 3 – 6 august, în zece localităţi: Archita, Saschiz, Homorod, Rupea, Criţ, Roadeş, Meşendorf, Cloaşterf, Buneşti şi Viscri.

Un articol de Petre Ivan|24 mai 2023

Tema ediției din acest an a festivalului este „Sustenabilitate în peisajul cultural din Haferland”. Zona aflată între Brașov și Sighișoara, unde comunitățile de sași s-au stabilit în urmă cu multe secole, a primit denumirea de Țara Ovăzului (Haferland, în germană) de la practica locală a cultivării acestui soi de cereale, mai potrivit cu clima aspră a regiunii decât vița de vie, cultura definitorie pentru spațiul geografic care circumscrie centrul Transilvaniei.

„În fiecare an, începând cu prima ediție, cea din 2013, festivalul a avut câte o temă diferită, pentru a ilustra variatele forme în care tradițiile și cultura sașilor nu doar supraviețuiesc, ci și reușesc să înflorească, grație implicării comunităților locale și a partenerilor noștri”, spune Michael Schmidt, președintele Fundației M&V Schmidt, co-organizator al acestui eveniment.

„Aici, în Haferland, suntem convinși că aceste vechi comunități săsești au un viitor durabil, conturat într-un dialog continuu între sașii de aici, cei din diaspora, români și maghiari. Acesta este sensul sustenabilității – tema din acest an a festivalului nostru. Tradițiile și cultura sașilor sunt un element care nu trebuie abandonat și care are o contribuție esențială la vitalitatea spațiului multicultural transilvănean.”

La ediția din acest an a Săptămânii Haferland, cei care vor ajunge într-unul dintre cele zece sate săsești participante în program se vor putea bucura de baluri săsești tradiționale, concerte de muzică săsească, prelegeri, spectacole de dans popular, proiecții de film, expoziții foto și de costume tradiționale săsești, concerte de orgă, paradă de costume populare multiculturale, ateliere pentru copii și adulți (de pictură pe lemn, pâslit, împletit coronițe, cioplire în lemn, țesut și brodat etc.), plimbări tematice cu ghid, vizite la fermele și în curțile tradiționale ale localnicilor, degustări de produse bio și multe altele.

Tot ca parte a programului din acest an, vizitatorii vor putea asista la resfințirea Bisericii Evanghelice C.A. (de confesiune augustană) din Rupea, ansamblu arhitectonic recent restaurat ce include un zid de incintă fortificat, caracteristic pentru bisericile săsești din Transilvania. Biserica, întemeiată la începutul secolului al XIV-lea, este unul dintre cele mai vechi și mai impresionante monumente de cult ale comunității evanghelice săsești din România.

De asemenea, în acest an, vizitatorii vor putea participa la o serie de evenimente inedite, precum conferința cu videoproiecții ,,Istoria orgilor din Rupea”, susținută chiar la fața locului de prof. univ. Ursula Philippi, fost organist, timp de trei decenii, al Bisericii Evanghelice din Sibiu.

De altfel, întreaga zonă a Țării Ovăzului oferă numeroase oportunități pentru curioși, de la bisericile fortificate construite începând cu secolul al XII-lea (satele Saschiz și Viscri fiind incluse în situl serial înscris în patrimoniul mondial UNESCO) la pitoreștile locuințe tradiționale sau locuri devenite deja celebre, precum proprietatea deținută de regele Charles al III-lea la Viscri, care este deschisă publicului pentru vizitare.

Programul ediției 2023 a festivalului Săptămâna Haferland va fi disponibil online în perioada următoare.

„Săptămâna Haferland, prin longevitatea evenimentului, multiplele manifestări găzduite de-a lungul anilor și numărul constant în creștere de vizitatori, este dovada vie a vitalității comunităților săsești din România”, spune Michael Schmidt. „Este extrem de important să ne asigurăm că aceste comunități își vor păstra tradițiile ancestrale pentru a avea un viitor sustenabil și o economie în dezvoltare. Întoarcerea sașilor, vara, care revin în fiecare an pe meleagurile natale, a devenit astfel o nouă și dinamică tradiție ce duce mai departe viața comunităților săsești din Țara Ovăzului și nu numai, îmbogățind astfel patrimoniul nostru cultural comun. Îi așteptăm cu drag la Săptămâna Haferland pe toți cei curioși să descopere această extraordinară zonă, cu tradițiile și oamenii săi.”

02
/12
/24

Scena intimă a Teatrului ACT va găzdui pe 7 decembrie un spectacol dedicat întregii familii, care-i reunește pe legendara actriță Alexandrina Halic și pianiștii Florian Mitrea și Daria Tudor. Artiștii vor împleti timp de aproape 100 de minute tâlcurile poveștilor narate live cu acordurile muzicii clasice adusă la viață prin intermediul pianului Steinway.

29
/11
/24

Printre evenimentele artistice speciale, dedicate întregii familii, în luna sărbătorilor de iarnă se regăsește în oferta culturală a Bucureștiului și „Poveste de decembrie”. Scena intimă a Teatrului ACT va găzdui pe 7 decembrie două reprezentații ale unui spectacol care împletește poveștile cu muzica clasică și care-i reunește pe legendara actriță Alexandrina Halic și pianiștii Florian Mitrea și Daria Tudor.

26
/11
/24

Pe 1 Decembrie, la ora 16.00, la Muzeul Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București se va deschide o nouă expoziție dedicată lui Édouard de Max (1869-1924), actor român de renume internațional și societar al prestigioasei Comedii Franceze.

22
/11
/24

După un maraton de 7 zile de evenimente speciale în București, Cluj, Iași, Tulcea, Piatra Neamț, Brăila și Constanța, pelicula Moromeții 3 se lansează azi oficial în cinematografele din întreaga țară. Începând de azi filmul va putea fi văzut în 88 de săli de cinema din 47 de orașe din România. Programul complet poate fi consultat pe site-ul oficial al distribuitorului și va fi updatat săptămânal. 

22
/11
/24

Pentru prima dată în România, Marele Gatsby ajunge pe scena din București într-un spectacol de teatru imersiv, regizat de Andrei Huțuleac, unul dintre cei mai apreciați regizori din noua generație. Spectacolul recreează fastul și atmosfera electrizantă a anilor ’20, aducând în fața publicului o experiență teatrală unică, unde granițele dintre spectator și actor dispar, iar invitații devin parte din poveste.