-->

Festivalul SoNoRo XV „Pasărea Măiastră” continuă în București între 28 noiembrie și 9 decembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-sonoro-xv-pasarea-maiastra-continua-in-bucuresti-intre-28-noiembrie-si-9-decembrie/

Festivalul SoNoRo XV „Pasărea Măiastră” continuă cu o serie de concerte transmise live din câteva dintre cele mai frumoase muzee şi reşedinţe istorice private din Bucureşti, în perioada 28 noiembrie – 9 decembrie 2020.

Un articol de Liliana Matei|26 noiembrie 2020

Concertele se vor putea urmări pe platforma festivalului și pe cele ale partenerilor: Raiffeisen Bank și Vodafone Business.

Concertele care deschid partea a doua a Festivalului SoNoRo, intitulate Muza adormită (28 noiembrie) și Masa Tăcerii (29 decembrie), sunt inspirate din opera lui Constantin Brâncuși. Primul concert de la București va avea loc la sediul Artmark, în Palatul Cesianu-Racoviță, o clădire splendidă a cărei poveste începe la sfârșitul secolului al XIX-a și care a traversat timpul până în zilele noastre.

Transmisiile live ale concertelor vor fi completate cu imagini ale unei selecții de fotografii realizate de Brâncuși și ale afișelor celor mai importante expoziții ale sale, expuse în Galeria DADA din București, precum și de imagini filmate de către sculptorul român în atelierul său, care au fost proiectate anul trecut la expoziția din BOZAR, în cadrul Festivalului Internațional Europalia.

„Suntem încântați de entuziasmul cu care publicul a primit primele concerte și de numărul mare de ascultători care a asistat la transmisiile live din sălile de concert din Brașov și Sibiu, pe platformele SoNoRo și cele ale partenerilor noștri. Chiar dacă am fost nevoiți să ne invităm ascultătorii doar în sala virtuală de concerte, anul acesta am dorit să păstrăm ținuta concertelor și ne-am străduit să oferim o ediție cu adevărat aniversară, cu un repertoriu foarte bogat și interpretări de excepție, într-un format adaptat pentru mediul online. Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături și ne-au sprijinit prin donații. Toate acestea ne-au oferit energia și inspirația pentru pregătirea parții a doua a Festivalului SoNoRo și sperăm să vă avem aproape în continuare, în fiecare seară, la fiecare concert, lăsând lăsăm emoția muzicii să ne reconecteze.” – Răzvan Popovici, Directorul executiv al Festivalului SoNoRo.

Concertele părții a doua a Festivalului SoNoRo vor fi interpretate de muzicieni remarcabili care provin din Rusia, Germania, Spania, Japonia, Argentina și România: Alina Pogostkina (vioară), Alexander Sitkovetsky (vioară), Nicolas Dautricourt (vioară), Jonian Kadesha (vioară), Mihaela Martin (vioară), Erik Schumann (vioară), Valentin Șerban (vioară), Tomoko Akasaka (violă), Răzvan Popovici (violă), Justus Grimm (violoncel), Valentin Răduțiu (violoncel), Benedikt Klöckner (violoncel), Frans Helmerson (violoncel), José Gallardo (pian), Ioan Dragoș Dimitriu (pian) și Pablo Barragen Hernandez (clarinet).

Ne bucurăm că am putut aduce toți acești muzicieni extraordinari împreună, la București, în această perioadă dificilă și că am putut dezvolta un program muzical complex, cu un repertoriu captivant. Concertele intitulate sugestiv Pasărea Phoenix – Cântând în întuneric (1 decembrie), Cum să fii liber (4 decembrie), Colivia (5 decembrie) sau Fără granițe (6 decembrie) spun o poveste, transmit un mesaj, înveselesc sau descriu în mod ingenios tema acestei ediții aniversare. Sperăm ca până la finalul concertelor publicul să experimenteze o puternică emoție eliberatoare, acel catarsis atât de necesar în aceste timpuri întunecate și să rămână cu speranța și bucuria unui nou început cât mai apropiat. Acesta este mesajul pe care dorim să-l transmitem ascultătorilor, de aceea ne-am propus să ajungem și anul acesta la public, pentru a ne îndeplini menirea de artiști – aceea de a transmite emoția, grația și frumusețea actului artistic.” – Diana Ketler, Directorul artistic al Festivalului SoNoRo.

Concertele transmise online sunt accesibile gratuit pe platformele proprii și pe cele ale partenerilor. Cei care doresc să onoreze munca artiștilor o pot face printr-o donație direcționată către Asociația Sonoro.

Mai multe detalii și programul complet, pe www.sonoro.ro.

Înființat în anul 2006, Festivalul SoNoRo a adus muzica de cameră în prim-planul vieţii culturale româneşti şi a inclus scena muzicală românească într-o reţea de festivaluri europene de înaltă ţinută. Pe lângă parteneriate regulate cu festivaluri din Italia, Letonia, Germania, Anglia, Israel şi Japonia, SoNoRo a concertat în unele dintrecele mai renumite săli din lume, cum ar fi Wigmore Hall din Londra, Konzerthaus din Viena, YMCA din Ierusalim şi Carnegie Hall din New York.

Platforma culturală SoNoRo include Festivalul SoNoRo (15 ani), SoNoRo-Interferențe, programul de burse și workshop-uri pentru tineri muzicieni (14 ani), SoNoRo On Tour (13 ani), SoNoRo Arezzo (10 ani), SoNoRo Conac, seria de concerte estivale găzduite de clădiri de patrimoniu din România (8 ani) și SoNoRo Musikland – festival dedicat tradițiilor și patrimoniului arhitectural al zonei Haferland (2 ani). SoNoRo este membru al European Festivals Association.

Festival prezentat de: Raiffeisen Bank

Card preferat: Mastercard

Partener de mobilitate: BMW Group România

Sponsori principali: Vodafone Business, E.ON și RomCapital Invest

Parteneri principali: Ministerul Culturii, Primăria Capitalei București, Centrul Cultural ExpoArte, Institutul Cultural Român

Partener digital: Ambasada Germaniei

Sponsori: Ciga Energy, Leroy și Asociații, Rețeaua privată de sănătate REGINA MARIA, JTI, NNDPK, Mercure Hotels, Clinica Alcor

Parteneri: Muzeul Național de Artă al României, Societatea de avocatură „Bulboacă și Asociații”, Artmark, Muzeul de Artă Veche Apuseană „Ing. Dumitru Furnică Minovici“, illy, Media Image, Privileg, Matei Branea, Docuart, Librăriile Cărturești, European Festivals Asociation, Galeria DADA, Libăriile Humanitas

Partener media principal: Radio România Muzical

Parteneri media: RFI România, Radio România Cultural, Harper’s Bazaar, National Geographic, Psychologies, Arhitectura, Igloo Media, Designist.ro, Şapte Seri, Modernism.ro, EVZ.ro, Ziarul Metropolis, The Institute, Rador, Flawless.ro, LiterNet.ro, Promenada-culturala.ro, IQads.ro, UnSitedeMuzica.ro, anamariaonisei.ro, CoverStories.ro, ioanabaldea.com, BlitzTV, Promobicicleta, Munteanu.ro

 

02
/10
/24

În cadrul proiectului artistic multidisciplinar Să cunoști lumea, Vanner Collective a propus o serie de activități menite să apropie persoanele cu dizabilități de propria lor expresivitate, de la ateliere creative și de dezvoltare personală, la terapie prin artă, educație vizuală și psiho-relațională, culminând cu sesiuni de fotografie menite să surprindă frumusețea și capacitatea de a inspira a participanților.

30
/09
/24

RECOMANDĂRI Iubitorii de artă sunt așteptați în ultima parte a anului la expoziții atrăgătoare, având în prim-plan creația feminină. Ziarul Metropolis vă recomandă câteva dintre ele, care au loc la București, München, Paris, Londra și Madrid.

27
/09
/24

În luna octombrie, artiștii și designerii români aflați la început de drum, pasionați de domeniul confecționării măștilor, costumelor, recuzitei și decorurilor și animați de dorința de a explora practici inovatoare și ecologice au șansa de a lua parte la o serie de ateliere dedicate lor, susținute de artiști și tehnicieni cu experiență din Franța, Germania și România.

19
/09
/24

În cadrul proiectului artistic multidisciplinar Să cunoști lumea, Vanner Collective a propus o serie de activități menite să apropie persoanele cu dizabilități de propria lor expresivitate, de la ateliere creative și de dezvoltare personală, la terapie prin artă, educație vizuală și psiho-relațională, culminând cu sesiuni de fotografie menite să surprindă frumusețea și capacitatea de a inspira a participanților.

18
/09
/24

Centrul Național al Dansului București și Rezidența9 organizează în perioada 27 septembrie - 19 octombrie o expoziție amplă dedicată coregrafei și dansatoarei Miriam Răducanu și a impactului pe care l-a avut asupra mai multor generații de artiști.

10
/09
/24

Secțiunea din cadrul Festivalului Internațional de Film de Animație Animest dedicată celor mai tineri dintre cinefili își redeschide universul plin de aventuri și lecții importante în perioada 4 - 13 octombrie. Minimest revine cu proiecții speciale, o competiție jurizată de copii, ateliere de animație, benzi desenate și reciclare artistică, precum și dimineți de weekend la cinema pentru întreaga familie.