Filme europene de succes, în proiecții speciale la Ceau, Cinema!
https://www.ziarulmetropolis.ro/filme-europene-de-succes-in-proiectii-speciale-la-ceau-cinema/

Trei dintre cele mai de succes filme europene recente, printre care şi extrem de apreciatul documentar francez „Chipuri, locuri”, nominalizat la Oscar, vor putea fi văzute la cea de-a cincea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 19 şi 22 iulie la Timişoara şi Gottlob.

Un articol de Petre Ivan|11 iulie 2018

Programul integral din acest an este disponibil pe site-ul ceaucinema.ro, precum și pe pagina de Facebook a festivalului, iar abonamentele și biletele în format electronic pot fi achiziționate începând de pe iabilet.ro. Până la începerea festivalului, abonamentele pot fi cumpărate și de la Librăria Cărtureşti – Mercy din Timişoara.

Legendara cineastă Agnès Varda şi fotograful şi muralistul JR sunt co-regizorii road-movie-ului „Chipuri, locuri” („Visages villages”), considerat de revista Rolling Stone „cel mai seducător documentar al anului 2017” și nominalizat la premiile Oscar 2018.

„Chipuri, locuri” („Visages villages”)

Cei doi călătoresc prin mai multe sate din Franţa, în camioneta lui JR transformată în studio foto, întâlnesc localnici, le descoperă poveştile şi le transformă portretele în imense fotografii murale. Le expun pe case, hambare, faţade de magazine sau trenuri şi scot la iveală umanitatea subiecţilor şi pe cea proprie. Proiecție posibilă cu sprijinul Institutului Francez din Timișoara.

 Câștigător al premiului publicului la prestigioasele festivaluri de la Sundance și Rotterdam la începutul acestui an, „Vinovatul” este debutul tânărului regizor danez Gustav Möller. Un centralist la serviciul de urgenţă răspunde la apelul unei femei răpite.
Când convorbirea se întrerupe brusc, începe o căutare disperată a victimei şi a agresorului. Folosindu-se doar de telefon, bărbatul se aruncă într-o cursă contracronometru pentru a salva femeia aflată în pericol.
Unul din cele mai de succes filme maghiare ale ultimului an, „Banditul Whisky”, de Nimród Antal, spune povestea lui Viszkis, un faimos jefuitor de bănci din Ungaria, recunoscut pentru faptul că bea whisky înainte de fiecare furt.

Vinovatul

Attila Ambrus, bărbatul din a cărui viață este inspirat protagonistul filmului, s-a născut în Harghita, iar în 1988 a fugit la Budapesta. Filmul va fi proiectat în ultima seară a festivalului, la Gottlob, prima comună cu cinematograf modernizat din România.
În acest an, în premieră, Ceau, Cinema! are parte de sprijinul cunoscutului post de televiziune TNT România, dedicat filmelor și serialelor.
„E o adevărată bucurie pentru TNT să fie alături de evenimente care celebrează oamenii, poveștile emoționante și deopotrivă îndrăznețe, documentare sau ficțiune, pasiunea în stare pură pentru film. Felicitări Ceau, Cinema! pentru mixul perfect de diversitate și prospețime, dar mai ales că sunteți cel mai important festival din Timișoara”, declară Matthias Heinze, vicepreședinte comercial și manager general pentru Europa de Est & Benelux, Turner.
Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală.

 

13
/08
/14

"Minuni/ Le meraviglie", filmul recompensat cu marele premiu al juriului la Festivalul de la Cannes 2014 şi în care rolul principal este interpretat de românca Alexandra Lungu, a deschis, marţi seară, Festivalul Internaţional de Film Independent Anonimul de la Bucureşti.

13
/08
/14

Când eram mai tânăr începusem să scriu o nuvelă în care toți oamenii care se sinucideau ajungeau în rai, unde însuși Bunul Dumnezeu îi întâmpina călduros și îi felicita, ca pe singurii care înțeleseseră cu adevărat calea. Luciditatea îi îndemna pe toți la decența gestului final.

12
/08
/14

Actorul american Robin Williams, cunoscut în special pentru rolurile sale din filmele "Mrs. Doubtfire" şi "Cercul poeţilor dispăruţi", a decedat la domiciliul său. Conform anunţului făcut de poliţie, se pare că este vorba despre o sinucidere.

11
/08
/14

La o lună de la finala Cupei Mondiale de fotbal, Transilvania Film aduce pe marile ecrane din România o comedie ce îmbină dragostea pentru sportul rege, conflictele familiale și umorul spaniol de calitate - Nuntă în ofsaid / La Gran Familia Española.

09
/08
/14

Filmul "Hoţul de cărţi/ The Book Thief", de Brian Percival, şi concertul The Flamenco Thief vor închide, duminică seară, Festivalul de Film Istoric de la Râşnov. Ediţia din 2014 a festivalului a marcat împlinirea a 100 de ani de la declanşarea Primului Război Mondial, 25 de ani de la Revoluţia din 1989 şi a 30 de ani de la Olimpiada de la Los Angeles, din 1984.

08
/08
/14

Am fost în Londra și am stat de vorbă cu actorii de top din superproducția hollywoodiană, precum și cu regizorul peliculei care a înregistrat un record de vânzări în luna august, atât în Statele Unite ale Americii, cât și în Europa.

08
/08
/14

Rapid Response Corpse 2: Nuclear Threat, cel mai de succes film bulgăresc al anului 2014, va fi prezentat în deschiderea celei de-a cincea ediţii a Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară, care va avea loc în perioada 26 – 31 august în Portul Cultural Cetate şi care va fi dedicată temei „Eroi şi antieroi din Balcani”.

06
/08
/14

Regizorul James Cameron a prezentat la New York documentarul "Deepsea Challenge", un film despre scufundarea cineastului în Oceanul Pacific, care i-a permis acestuia să devină primul om din lume care a explorat de unul singur locul cu cea mai mare adâncime din scoarţa terestră, Groapa Marianelor.