Filme Sahia proiectate în licee
https://www.ziarulmetropolis.ro/filme-sahia-proiectate-in-licee/

Pentru al doilea an la rând, Asociaţia One World Romania aduce, în mai multe licee, filme documentare de scurt-metraj produse de Studioul Alexandru Sahia. Selecţia de anul acesta are ca temă copilul ca „resursă naţională” şi reprezentarea copilăriei în filmele produse de studio în perioada 1960-1989.

Un articol de Petre Ivan|2 Noiembrie 2016

În perioada 3-11 noiembrie 2016, Asociația One World Romania, în cadrul proiectului „Recuperarea patrimoniului de film documentar românesc” și prin intermediul programului One World Romania la Școală, aduce filme produse la Studioul Alexandru Sahia în mai multe licee din țară.

Seria proiecțiilor debutează la Târgu Neamț, unde a fost realizat chiar unul dintre filmele selectate și continuă la București, în liceele: Colegiul Național „Sf. Sava”, Colegiul Național „Ion Creangă”, Colegiul Național „Spiru Haret” și Colegiul Național „Matei Basarab”. Scurtmetrajele selectate sunt: Școala de la Meri (1964, Jean Popovici/Sergiu Huzum), Adolescența (1970, Florica și Paul Holban), Sedință cu părinții (1980, Paula și Doru Segall), Absolvenții (1985, Paula și Doru Segal) și Pe malul Ozanei (1984, Copel Moscu).

„Alexandru Sahia” a fost studioul de film documentar al României socialiste. Vreme de aproape patru decenii (1950-1989), a funcţionat pe baza unui mandat politic de imersie în realitatea socialistă.

Producţia studioului a inclus o varietate de genuri factuale, de la jurnalul de actualităţi la documentarul de autor şi de la filmul de propagandă politică la filme turistice sau industriale.

Astăzi, când memoria socială a comunismului combină mai multe registre iar parte dintre imaginile produse de studio sunt frecvent reciclate în mediile sociale pe filieră nostalgică, proiectul invită liceenii să vizioneze și să discute – în compania cercetătoarei Adina Brădeanu – filmele studioului Sahia ca punct de pornire pentru formarea unei imagini proprii, mai nuanțate, asupra temei puse în discuție și, în general, a istoriei recente a României.

Foto: Filme Sahia proiectate în licee – facebook

28
/06
/13

Ambalată sub titulatura de „roman“, „Pisica ruptă“, poate cea mai cunoscută carte a lui Mircea Daneliuc, a fost reeditată recent, la mica editură Adenium. Senzaţia de dispreţ pe care cineastul pare a o nutri faţă de lumea din jur ajunge, din nefericire, să joace în defavoarea sa.

27
/06
/13

Actorul Ethan Hawke a declarat, la o conferinţă de presă organizată la Bucureşti miercuri, care a precedat Gala Ovidiu Ro, că filmul în care joacă „Before Midnight“ are, cu ocazia acestui eveniment, cea dintâi premieră la care protagoniştii nu vorbesc despre ei înşişi, ci despre o cauză socială. El a mai spus că a văzut cel mai recent film al lui Cristian Mungiu, „După dealuri“, la New York şi că „filmele lui Cristian sunt excepţionale“.

26
/06
/13

Caravana Metropolis revine cu cea de-a doua ediţie cu proiecţii gratuite în aer liber, în ţară, la începutul lunii iulie. Caravana aduce în faţa publicului cele mai bune filme din ultimul an, premiate cu Oscar, Globul de Aur sau incluse în selecţiile unor festivaluri de renume, precum cele de la Cannes, Berlin, Toronto şi Veneţia, semnate de regizori de renume mondial, ca Pedro Almodovar, Michael Haneke, Wes Anderson, Francois Ozon.

Page 245 of 254« First...102030...243244245246247...250...Last »