Filmul „5 Minute”, de Dan Chișu, începând cu 27 martie în cinematografele din România
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmul-5-minute-de-dan-chisu-incepand-cu-27-martie-in-cinematografele-din-romania/

Filmul „5 Minute”, scris şi regizat de Dan Chişu, va rula în cinematografele româneşti începând din 27 martie 2020, fiind distribuit de Domestic Film.

Un articol de Petre Ivan|27 ianuarie 2020

Lungmetrajul a avut premiera mondială în octombrie 2019, în competiția oficială a celei de-a 35-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Varșovia.

Drama îi are în distribuție pe Mihai Călin, Diana Cavallioti, Emanuel Pârvu, Ana Radu, Elvira Deatcu, Adrian Titieni, Gabi Huian şi Aida Economu.

Lungmetrajul de ficțiune al lui Dan Chișu este inspirat din fapte reale. Într-un cinematograf din București rulează un film controversat, despre un cuplu format din două femei. La scurt timp după începerea filmului, câțiva spectatori se ridică și protestează față de comunitatea LGBT, membri ai acesteia fiind prezenți în sală. Presa a acuzat Jandarmeria că nu a intervenit pentru a pune capăt conflictului în urma căruia un tânăr a fost rănit și a ajuns la spital. Filmul se concentrează pe povestea omului care a condus echipa de jandarmi în acțiunea de la cinematograf, printr-o investigație făcută de o tânără jurnalistă cunoscută pentru reportajele ei neobișnuit de îndrăznețe.

Imaginea filmului este semnată de Adrian Silișteanu, montajul – de Letiția Ștefănescu, sunetul – de Marius Leftărache, scenografia – de Gina Călin, costumele – de Adina Bucur, machiajul – de Dana Roșeanu, coafura – de Manuela Simionescu. Producător este Anamaria Antoci.

„5 Minute” este o producție Domestic Film, în coproducție cu DaKINO Production, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Programului Europa Creativă – Media al Uniunii Europene, Heineken România, în colaborare cu Societatea Română de Televiziune.

Pagina oficială de Facebook: https://www.facebook.com/5minutefilm

15
/04
/13

Scurtmetrajul „Și viii plâng”/ „Os Vivos Tambem Choram” / „The Living Cry Too”, regizat de Basil da Cunha a fost desemnat marele câștigător al celei de-a șaptea ediții a Festivalului Internațional de Film NexT.

05
/04
/13

„O bucată mărunţită de viaţă“, astfel descria „The Hollywood Reporter“ drama regizată de Radu Muntean, „Marţi, după Crăciun“, care va fi difuzată în premieră de Pro Cinema sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 22.00, la „CineTePrinde“, emisiune prezentată de Cristian Tudor Popescu.

04
/04
/13

După un adevărat tur de forță al echipei „Poziția copilului“ în România, un turneu care a numărat peste 20 de orașe și 35 de săli de cinema, cel de-al treilea lungmetraj al regizorului Călin Peter Netzer participă în calitate de invitat de onoare la unele dintre cele mai prestigioase festivaluri internaționale.

04
/04
/13

CRONICĂ DE FILM În „The Gatekeepers“, şase foşti şefi ai agenţiei de securitate israeliene Shin Bet fac confesiuni brutal şi oarecum inexplicabil de sincere cu privire la acţiunile organizaţiei pe care au condus-o. Filmul va fi proiectat astăzi, de la ora 16.00, la Cinema Studio